Aproape 3000 de români s-au infectat cu noul coronavirus în ultima săptămână

25 ianuarie 2023 | 0 comentarii |

Pentru 38 dintre pacienții diagnosticați cu COVID-19, toți având și alte boli asociate și majoritatea nevaccinați, medicii n-au mai putut face nimic pentru a-i salva.  

 

Ministerul Sănătăţii transmite că, în perioada 16-22 ianuarie 2023, au fost înregistrate 2.968 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 38 de persoane diagnsticate cu Covid-19 au decedat.

Dintre pacienții raportați ca fiind nou infectați, 810 au fost reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 228 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, informează MS.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.322.648 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind de 0,25.

În ultima săptămână, la nivel național au fost efectuate 12.172 de teste RT-PCR şi 67.004 teste rapide antigenice, până acum fiind prelucrate, în total, 13.723.342 de teste RT-PCR şi 12.600.360 teste rapide antigenice.

 

În unitățile medicale de profil sunt internate 906 persoane cu COVID-19, iar 111 dintre acestea, dintre care 97 nu sunt vaccinați anti-Covid, sunt pacienți internați la ATI. Din totalul pacienţilor internaţi, 67 sunt minori, toţi fiind internaţi pe secţii.

Tot în ultima săptămână, INSP a raportat 38 de decese (22 de bărbaţi şi 16 femei). Unul dintre decese s-a înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, unul la categoria de vârstă 30-39 de ani, unul la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 8 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 13 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi și doar 14 erau vaccinaţi.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 67.542 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.

 


Adaugati un comentariu


 

*