O persoană din 10 riscă să facă o boală cronică de rinichi
În medicina tradițională chineză, rinichii sunt considerați „cheia care menține echilibrul și energia organismului”, de aceea se spune că aceste organe sunt „fântâna vieţii”.
Ne naștem cu 2 milioane de celule funcționale în rinichi și nu putem produce altele în timpul vieții. După vârsta de 40 de ani, pierdem anual, în mod normal, 1% din aceste celule, adică din capacitatea rinichiului de a îndepărta apa în exces și reziduurile din organism, prin urină.
Pe lângă funcțiile de „îndepărtare” și de „curățare”, rinichiul are și funcții de reglare a concentraţiei de electroliţi, precum potasiul şi sodiul (sarea) din corp și de producerea de hormoni pentru controlul tensiunii arteriale, producerea globulelor roşii, menţinerea unor oase puternice.
Cu timpul, celulele renale care nu lucrau vor lua locul celulelor nefuncționale, iar din această cauză, în analizele de sânge se vede târziu când rinichii și-au pierdut o parte importantă din capacitatea funcțională. Când rinichii încep să nu mai funcţioneze, apa corporală în exces şi reziduurile încep să se acumuleze în sânge. Aceasta se numeşte uremie. Din cauza acumulării de apă şi reziduuri şi a scăderii producţiei de anumiţi hormoni, încep să apară stările de rău. Semnele și simptomele mai evidente includ: urină tulbure sau de culoare închisă, prezența sângelui în urină (hematurie), micțiuni frecvente, cantitate redusă de urină.
O persoană din 10 va ajunge la boală cronică de rinichi pe parcursul vieții, iar pentru că pierderea funcției nu doare, diagnoticul apare târziu, deși informaţiile se pot obține ușor, inclusiv din analize banale de urină și sânge.
Cea mai importantă analiză care indică modul în care funcționează rinichii este analiza produsului rinichiului, adică examenul de urină: uree și creatinină serice, sumar de urină, dozarea proteinelor din urină. Rinichiul functionează pe această funcție de eliminare ca un filtru, ca o sită. Când produșii catabolismului și substanțele toxice nu mai sunt eliminate de rinichi, ci sunt reținute în organism. Prima stricăciune a rinichiului se produce la nivelul „sitei”, când ochiurile se rup și devin mai mari, lăsând să treacă anumite substanțe, care n-ar trebui să existe în urină – proteine.
Cel mai bun parametru de evaluare a funcției renale este rata filtrării glomerulare (RFG). Cele cinci stadii ale BCR sunt determinate de valoarea ratei de filtrare glomerulară, ce poate fi estimată printr-un test de sânge ce măsoară nivelurile de creatinină şi albumină din sânge, luând în calcul vârsta, rasa, sexul şi alţi factori.
Cu ajutorul RFG, medicul poate determina stadiul bolii renale şi poate planifica tratamentul necesar. Cu cât RFG este mai scăzută, cu atât este mai mare riscul de progresie a bolii, care furnizează informaţii despre probabilitatea ca boala cronică de rinichi să avanseze.
Creșterea creatininei în sânge este semn că rinichiul e bolnav, dar acest semn apare abia când rinichiul a pierdut deja 40-50% din capacitea lui funcțională. Până la acel moment, creatinina din sânge este menținuta în limite normale de mecanisme care compensează lipsa de funcționare.
Dacă în examenul de urină se găsește albumină, o proteină ce are greutatea cea mai mică și, deci, cel mai ușor de trecut prin ochiurile sitei, vorbim de albuminurie, ceea ce înseamnă că rinichii nu filtrează sângele suficient de bine și în urină se elimină albumina, ceea ce este anormal și poate fi un semn timpuriu al bolii cronice de rinichi. Cu cât este mai mare nivelul albuminuriei, cu atât este mai mare riscul de progresie a BCR.
Simptomele legate de incapacitatea rinichilor de a elimina toxinele și lichidele în exces din organism sunt: edeme ale pleoapelor; edeme ale membrelor superioare și inferioare; hipertensiune arterială; oboseală; anorexie – pierderea apetitului, grețuri și vărsături, pierdere inexplicabilă în greutate); prurit – mâncărimi persistente și generalizate; crampe musculare; cefalee.
Boala cronică de rinichi (BCR) poate genera probleme precum anemia, hipertensiunea arterială, dezechilibre acido-bazice, dereglarea concentrației de colesterol și de acizi grași, patologii osoase. În lipsa unei supravegheri medicale, simptomele pot trece neobservate până când afectarea renală devine ireversibilă.
Pe măsură ce boala se agravează, iar toxinele se acumulează în sânge, pot apărea tulburări de memorie, tulburări cognitive, somnolență și confuzie.
Boala cronică de rinichi (insuficiența renală) are o evoluție lentă și prezintă puține semne și simptome în fazele de debut. Din acest motiv, numeroși pacienți cu această boală nu sunt conștienți de prezența afectării renale decât în stadii avansate, atunci când funcția renală este semnificativ afectată.
Principalele patologii implicate în boala cronică de rinichi sunt: diabetul zaharat; sindromul metabolic; hipertensiunea arterială; boală aterosclerotică (coronariană, cerebrală sau periferică); infecțiile urinare complicate; litiaza reno-urinară; obstrucția căilor urinare de către adenomul de prostată, tumori abdominale etc.; boli sistemice – lupus eritematos, vasculite, poliartrită reumatoidă, spondilită ankilopoietică, mielom multiplu; infecții sistemice – cu virusurile hepatitice (VHB, VHC), HIV; administrarea pentru un timp îndelungat a anumitor medicamente – antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), metamizol (algocalmin) etc.; malformații congenitale.
Pentru diagnosticarea bolii cronice de rinichi, pe lângă analizele de urină și de sânge, sunt utile și investigațiile imagistice: ecografia abdominală – indică forma și structura rinichilor și pune în evidență o eventuală obstrucție a căilor urinare ce poate cauza boala cronică renală; ecografia Doppler pentru vasele renale; tomografia computerizată și rezonanța magnetică – permit vizualizarea detaliată a rinichilor; biopsia renală – permite examinarea morfologică a țesutului renal.
Este necesară diagnosticarea precoce și tratarea bolii de bază pentru încetinirea ritmului de progresie a boli renale și diminuarea riscului dezvoltării complicațiilor.
Tratamentul bolii cronice de rinichi constă, în primul rând, în tratarea cauzei, la care se adaugă modificarea regimului alimentar și de viață și, nu în ultimul rând, tratamentul complicațiilor. Dacă deteriorarea funcției renale continuă în pofida tratamentului administrat, ajungându-se în stadiu terminal de boală renală, sau dacă există complicații ce pun în pericol viața pacientului, se recurge la substituirea funcției renale prin dializă sau transplant renal.
Aproximativ 16.000 de români sunt în tratament prin daliză, cam tot atâția evoluează către această procedură terapeutică, iar peste 3.000 sunt pe lista de așteptare pentru transplant renal.
Surse de informare: nefrologia.ro; Kidney Health Information; Your kidneys & how they work;
