Asistenții medicali, chemați la urne pentru a alege noua conducere a OAMGMAMR

20 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

Filiala Buzău a organizației profesionale a organizat, pe lângă Comisia electorală teritorială, care va funcționa la sediul OAMGMAMR, 9 subcomisii electorale, astfel încât, în data de 29 noiembrie, să se poată asigura votul în condiții de siguranță, în actualul context epidemiologic.

 

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România organizează, în perioada 23.11.2021 – 16.12.2021, alegeri pentru desemnarea organelor de conducere, la nivel teritorial și național, care reglementează alegerea reprezentanților în Adunarea generală județenă/ a municipiului București, membrii Consiliului Județean / municipiului București, membrii Biroului Consiliului Județean / municipiului București și membrii Biroului Executiv al Consiliului Național.

Candidaturile pentru structurile de conducere ale filialelor teritoriale și a municipiului București ale OAMGMAMR se vor depune în perioada 23-25 noimebrie, iar pe 26 noiembrie vor fi afișate listele cu candidații, pe site-ul de web al fiecărei filiale.

În vederea organizării și desfășurării alegerii reprezentanţilor în Adunarea generală judeţeană/a Municipiului Bucureşti se constituie Comisii electorale teritoriale și o Comisie electorală centrală, iar președinții filialelor pot înființa, prin decizie, subcomisii electorale, la nivelul amplasamentelor de votare. Membrii comisiilor electorale nu pot candida pentru o funcție electivă în viitoarele organe de conducere ale OAMGMAMR.

Alegerile se organizează într-un singur tur și se validează indiferent de numărul participanților la vot, cu excepția celor pentru desemnarea membrilor Consiliului Județean/municipiului București, pentru care este necesară prezența a 2/3 dintre aleșii în Adunarea generală și pentru care se organizează, dacă este cazul, și turul II.

 

(Foto arhivă)

Alegerile vor avea loc în toate filialele OAMGMAMR din țară în ziua de 29 noiembrie, când asistenții își vor alege reprezentanții în Adunarea Generală Județeană care, ulterior, aleg membrii Consiliului Județean, iar aceștia, la rândul lor, vor alege noul Birou Executiv și noul Președinte al filialei.

Potrivit Regulamentului electoral, dreptul de a alege aparţine numai membrilor OAMGMAMR care au cotizația chitată la zi și nu au fost sancționați disciplinarm iar dreptul de a fi ales aparţine membrilor OAMGMAMR care, la data depunerii dosarului de candidatură, au o vechime de membru de cel puțin 5 ani, au certificat de membru vizat, nu au fost sancționați disciplinar și nu se află în situație de incompatibilitate, deținând alte funcţii de conducere în organizații sindicale, în partide politice sau în alte asociaţii profesionale din România.

Membrii care la data depunerii candidaturii dețin funcții de conducere în cadrul OAMGMAMR, nu au obligația să depună avizul anual, iar consilierii naționali aflaţi în funcţie la data alegerilor, sunt membri de drept ai viitoarelor Adunări generale județene/ a municipiului București.

Candidații care au și calitatea de salariați în cadrul OAMGMAMR trebuie să facă dovada unei experiențe profesionale de minim 5 ani, cu normă întreagă sau echivalent de fracţii de normă, în funcția de asistent medical sau de moașă.

 

Elena Comanescu

Pentru ca cei peste 4.000 de asistenți medicali, moașe și asistenți de farmacie din județul Buzău să poată vota și pentru ca procesul electoral să aibă loc în condiții de siguranță, președinta filialei locale a organizației profesionale spune că au fost luate toate măsurile necesare, au fost asigurate măsurile de protecție și prevenție a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2 și au fost constituite subcomisii la nivelul tuturor spitalelor și la Ambulanță.

Pentru a se putea respecta normele sanitare impuse de contextul pandemic actual și pentru ca toți membrii organizației să poată vota în siguranță, pe lângă Comisia Electorală Locală care va funcționa în sediul OAMGMAMR, s-au organizat subcomisii, la nivelul tuturor spitalelor. Astfel, la SJU Buzău vor putea vota asistenții medicali din spital și de la Centrul de dializă, asistenții de la Pneumologie, cei de la Boli Infecțioase și DV vor avea asigurată o subcomisie la Gârlași, iar moașele vor putea să-și exprime votul în cadrul unei subsecții de votare de la Maternitate. La Ambulanță vor putea vota atât membrii OAMGMAMR din cadrul SAJ, cât și cei de la DSP și Centrul de Tranfuzie. S-au format, de asemenea, subcomisii la nivelul Spitalului Municipal Rm. Sărat, la Spitalul Săpoca, la spitalul CFR, la Spitalul Nehoiu și la Spitalul Smeeni. Alegerile vor avea loc într-un singur tur, în intervalul orar 7.00-15.00 la nivelul subcomisiilor și între 7.00-16.00 la cel al Comisiei de la sediul filialei locale a OAMGMAMR”, a explicat Elena Comănescu, președintele OAMGMAMR Buzău.

Rezultatele alegerilor vor fi validate de Comisia Electorală centrală, iar reprezentanții în Adunarea Generală se stabilesc în funcție de numărul de voturi obținute de fiecare candidat, în ordine descrescătoare, până la ocuparea tuturor funcțiilor elective.

 

(Foto arhiva)

În ziua de 2 decembrie, la sediile Comisiilor electorale teritoriale / municipiului București, membrii Adunării Generale se vor întruni pentru a alege noul Consiliu Județean/ al municipiului București. Pentru validarea noului Consiliu este necesară prezența la vot a cel puțin 2/3 dintre membrii Adunării generale, în caz contrar se va organiza un nou tur de ecrutin, în data de 6 decembrie.

Membrii Consiliului își aleg, la rândul lor, în cel mult 24 de ore de la alegerea membrilor Consiliului (care la Buzău va fi constituit din 13 membri), noul Birou Executiv și Președintele filialei. Conducerea organizaței profesionale este cea care acordă dreptul de liberă practică, organizează cursurile de educație medicală continuă, susține drepturile și cauzele asistenților medicali și moașelor la nivel național, iar în caz de abateri de la deontologia profesională, aplică sancțiuni.

După alegerea Biroului Consiliului Judeţean/ municipiului Bucureşti, Comisia Electorală Judeţeană/ a municipiului Bucureşti îşi încetează activitatea de drept fiind considerată dizolvată şi predă preşedintelui nou ales ştampilele şi documentaţia rezultată pe parcursul procesului electoral.

Alegerea Biroului executiv al Consiliului National va avea loc pe 16 decembrie 2016, între orele 9.00-11.00, iar candidaturile pot fi depuse în zilele de 14 și 15 decembrie, între orele 9.00-15.00.

Regulamentul electoral poate fi consultat AICI

 


Adaugati un comentariu


 

*