Au început protestele în Sănătate. Sindicaliștii Sanitas sunt în grevă japoneză

7 iunie 2023 | 0 comentarii |

Membrii Sanitas din Sănătate și Asistență socială protestează fără întreruperea activității, în perioada negocierilor cu factorii de decizie, dar avertizează că dacă nu le sunt soluționate revendicările vor recurge la forme extreme de protest.

 

După profesori și alte categorii sociale, medicii și angajații din Sănătate amenință cu proteste care ar putea culmina cu greva generală, dacă nu le sunt soluționate revendicările transmise și negociate în întâlnirile cu reprezentanții guvernului.

Membrii Federației Sanitas sunt, de astăzi, în grevă japoneză, și spun că aceasta va continua „în perioada negocierilor cu factorii de decizie și până la soluționarea revendicărilor noastre, în toate unitățile sanitare și cele de asistență socială în care sindicatul are membri, fără întreruperea activității, cu purtarea de banderole/ecusoane cu însemnele organizației” și anunță că, în urma întâlnirii cu Guvernul României, „promisiunile încep să se materializeze”.

Majoritatea revendicărilor sunt de natură salarială, iar în cazul eșuării negocierilor, Consiliul Național al Sanitas avertizează Guvernul că va decide continuarea calendarului de protest viitoare, care ar putea culmina cu greva generală.

 

La Buzău, membrii SANITAS poartă banderole la braț sau ecusoane în piept, dar își continuă activitatea. Reprezentanții organizației sindicale au transmis că  „membrii noștri de sindicat, dar și nemembri, începând de la moașe, asistente, medici, personal TESA, educatori, infirmieri, brancardieri, îngrijitoare de curățenie, liftieri și mulți, mulți alții, își arata nemulțumirea adunată de 5 ani în sufletele lor, prin purtarea însemnelor de GREVA JAPONEZĂ! Suntem mai hotărâți ca oricând să folosim toate mijloacele de protest pentru a solicita ceea ce ni se cuvine: RESPECT! Vrem recunoașterea drepturilor noastre și salarii corelate cu importanța sectoarelor de activitate în care profesăm: sănătate și asistență socială! Sănătatea acestei nații și viața multora dintre voi ni se datorează și dorim sa ne recunoașteți importanța pe scara socială! Vrem salarii decente, nu ajutoare sociale!”, susțin sindicaliștii, care sunt deciși ca în condițiile în care nu le sunt soluționate revendicările, să adopte și alte forme de protest și chiar să recurgă la blocarea activității, prin grevă generală.

 

Potrivit organizaiției sindicale, marți, 6 Iunie, Ministerul Muncii a trimis spre avizare proiectul de ordonanță de urgență care prevede:

„ARTICOL UNIC – La articolul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, după alineatul (14) se introduc două noi alineate, alin. (15) și (16), cu următorul cuprins:

(15) Prin derogare de la prevederile art.12 alin.(2) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu luna iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. II la aceeaşi lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.”

 

În același timp, reprezentanții Sanitas avertizează Executivul că „această formă de protest” (greva japoneză) poate fi doar „începutul furtunii” în cazul în care nu se materializează promisiunile primite.

Nu vă lăsați amăgiți, greva japoneză anunțată de membrii SANITAS din Sănătate și Asistență socială începând cu data de 7 iunie este un semnal puternic că nimeni nu mai acceptă «jumătăți de măsură»! Nu interpretați ca un semn de slăbiciune faptul că începem protestul cu banderolele pe mână, faptul că nu întrerupem deocamdată activitatea în instituții publice medicale, medico-sociale, de asistență socială etc. Este doar un ultim răgaz pe care l-am acordat guvernanților în urma dialogului de săptămâna trecută, la cererea acestora. În acest moment, orice amânare a soluțiilor la TOATE revendicările SANITAS nu va face decât să rupă supapa tuturor nemulțumirilor adunate de angajații celor două sisteme în ultimii ani!”, arată Sanitas.

 

Reprezntanții sindicaliștilor le atrag atenția guvernanților că au „«contabilizat» până acum:

• Aplicarea parțială și inechitabilă a Legii salarizării bugetare în Sănătate și în Asistență socială;

• «Parazitarea» Legii salarizării bugetare cu fel de fel de ordonanțe de urgență și hotărâri de guvern care au blocat sporurile, au afectat indemnizațiile de hrană și, în ultimă instanță, au diminuat veniturile angajaților din cele două sisteme;

• Gestionarea pandemiei cu prețul unor presiuni extreme puse pe salariații din spitale, centre de asistență socială, centre medicale etc., situație care a adus Sănătatea și Asistența socială la limita de rezistență;

• Blocarea dialogului social și tergiversarea semnării contractului colectiv de muncă;

• Subfinanțarea cronică a Sănătății și a Asistenței sociale.

Nu vrem să provocăm turbulențe în sistemul de Sănătate și de Asistență socială, nu vrem să ”dinamităm” dialogul social; vă atenționăm doar că vă aflați în ”ochiul furtunii”, acolo unde acalmia este doar aparentă!” – se menționează într-un comunicat recent al liderilor sidicali.

 

Pentru sistemul public de sănătate, sindicaliștii cer deblocarea posturilor vacante; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual.

Totodată, solicită reluarea discuţiilor asupra proiectului de lege a salarizării cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem; finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Sănătate; reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar SĂNĂTATE; finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță în SĂNĂTATE, garantarea menținerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unitățile medicale din rețeaua CFR și după ce acestea vor fi transferate la alte autorități.

Aceleași revendicări sunt susținute și pentru salariații din Asistență socială, membri ai Federaţiei Sanitas din România. 

 


Adaugati un comentariu


 

*