Autoritățile au pus la punct noi scenarii de evoluție a infecției cu noul coronavirus

Măsura a fost luată în contextul in care numărul pacienților din România care au contractat virusul a ajuns la șase, iar jumătate dinte aceștia sunt din Timișoara.

 

Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) s-a reunit într-o nouă ședință, în condițiile în care au fost confirmate două noi cazuri de infecție cu noul coronavirus în ultimele zile, iar numărul total al pacienților care au contractat virusul a ajuns la șase. Primul pacient depistat pozitiv a fost declarat vindecat și deja a fost externat, dar ce alte tei cazuri au fost confirmate în Timișoara. Acestora li se mai adaugă un pacient internat la Cluj, iar ultima persoană depistată pozitiv este un bărbat de 71 de ani din Suceava. Dintre persoanele internate, pacientul de 71 de ani este cel mai vulnerabil, dată fiind vârsta, dar și faptul că a fost diagnosticat anterior cu o altă boală din cauza căreia are imunitatea scăzută, acesta fiind și motivul pentru care se deplasase în Italia, unde a și contractat virusul.

Dată fiind evoluția infecțiilor cu noul coronavirus din ultimele zile, în ultima ședință a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a fost adoptată o hotărâre ce prevede scenariile posibile pentru perioada următoare, astfel încât autoritățile să fie pregătite să acționeze în cazul în care va crește numărul îmbolnăvirilor.

Astăzi, la nivel național se află în carantină instituționalizată 38 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus), iar alte 11.311 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. Până în prezent au fost efectuate 576 de teste. În cursul zilei de 4 martie, la numărul unic de urgență 112 și 1011 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor au fost înregistrate 69 de apeluri.

 

Raed Arafat

Potrivit secretarului de Stat Raed Arafat, sunt prevăzute trei scenarii de acțiune, în funcție de numărul de persoane infectate. Astfel, primul scenariu include modul de acțiune în cazul existenței a unui număr de maxim 25 de pacienți, în timp ce un alt scenariu este pus la punct pentru eventualitatea în care numărul pacienților infectați va fi cuprins între 25 și 100 de persoane. Cel de-al treilea scenariu prevede acțiunile necesare în cazul în care vom avea între 100 și 2.000 de persoane infectate, iar cel mai pesimist se referă la situația în care numărul pacienților cu coronavirus ar depăși pragul de 2.000.

Secretatul de stat a adăugat că, deocamdată, ne aflăm în prima fază și că hotărârea adoptată ieri nu înseamnă neapărat că se va ajunge în situația cea mai gravă, ci doar că autoritățile doresc să fie pregătite pentru orice scenariu.

Suntem obligaţi să luăm în considerare aceste cazuri, nu înseamnă că vom ajunge acolo. Este normal să facem toate pregătirile şi în aceste scenarii se au în vedere mai ales pregătirile medicale”, a precizat Raed Arafat.

 

Marcel Vela

În aceeași ședință a fost aprobată și înființarea unei grupe de coordonare, pentru ca fluxul informaţional şi decizional să fie gestionat cât mai bine. S-a decis totodată ca grupul de suport tehnico-ştiinţific de gestionare a bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României să poată emite hotărâri cu caracter tehnic, fără aprobarea prealabilă a CNSSU.

Pentru operativitate, pentru a nu convoca CNSSU în fiecare zi, am decis să votăm o modalitate operativă şi eficientă. Am abilitat grupul de suport tehnico-ştiinţific din gestionare bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României să emită hotărâri cu caracter tehnic, fără aprobarea prealabilă a CNSSU, în condiţiile în care acestea vor fi transmise în prealabil tuturor membrilor care vor avea posibilitatea de a propune modificări într-o perioadă de timp de maxim opt ore de la primirea materialului, după această perioadă hotărârile se consideră aprobate tacit”, a declarat ministrul de Interne, Marcel Vela, după încheierea ședinței.

 

Victor Costache

Ministrul Sănătății, Victor Costache, care a primit din nou aviz negativ din partea comisiilor de Sănătate ale Parlamentului, a declarat în cadrul audierilor că săptămâna viitoare vor ajunge în țară materialele de protecție comandate de Unifarm. Este vorba de  25 tone de dezinfectanţi, 300.000 de perechi de mănuşi de protecţie sterile, 4.500 de baterii de teste, 3.000.000 de măşti şi 300.000 de costume de protecţie. „În momentul de faţă sunt 35 de persoane pe tot teritoriul României în centrele de carantină de la nivel naţional. La nivel naţional s-au făcut aproximativ 500 de testări în contextul anchetelor epidemiologice. Vă reamintesc că pe 4 februarie s-a emis o ordonanță care priveşte actualizarea şi completarea stocurilor de măşti, echipamente de protecţie, biocide, aparate şi consumabile necesare spitalelor în acest context şi achiziţia este girată Ministerul de Finanţe şi este în curs. Pentru a accelera acest proces am obţinut o linie de finanţare pentru UNIFARM şi săptămâna viitoare – deci în 11 şi 12 martie – vom avea pe teritoriul României toate materialele de protecție comandate și cele 25 de tone de dezinfectanți”, a declarat Costache.

 

Nelu Tătaru

Ministerul Sănătății reamintește cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Anchetele epidemiologice la Suceava și Timișoara continuă pentru a identifica toate persoanele cu care pacienții depistați pozitiv ieri au intrat în contact, iar autoritățile fac apel la rudele persoanelor depistate pozitiv să respecte regulile de carantină și izolare și să nu încerce să viziteze pacienții internați, pentru că aceștia stau în izolare completă până când sunt declarați vindecați. „Cei doi cetățeni români infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) și internați într-un spital din Japonia au fost declarați vindecați și vor fi externați. Cetățenii români se vor întoarce în țară.

Situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european, România  numărându-se printre statele cel mai puțin afectate de acest virus, până la 4 martie au fost raportate 3.351 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora, cele mai multe cazuri fiind în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

La nivel global au fost raportate 93.076 de cazuri, din care 3.202 persoane au decedat, iar 51.026 s-au vindecat.

 


Adaugati un comentariu


 

*