Bicicliștii din România, provocați să pedaleze pentru știință și inovație în medicină

11 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Până la sfârșitul lunii, aceștia trebuie să adune un total de 50.000 de kilometri parcurși pe bicicletă, pentru a contribui la finanțarea unui proiect științific al unei universități de Medicină și Farmacie.

 

Beneficiile pentru sănătate pe care la aduce mișcarea sunt deja bine cunoscute, însă pe parcursul acestei luni, pasionații de ciclism din țară pot contribui în acest mod și la finanțarea unui proiect științific, derulat de una dintre universitățile de Medicină și Farmacie. Pot face asta în cadrul campaniei #BikeForScience, inițiată de Bristol Myers Squibb România, care a anunțat că dedică luna noiembrie sprijinirii științei și inovației în medicină. Totodată, compania a adresat o invitație tuturor pasionați de ciclism din România să își arate susținerea față de acest demers, cumulând un total de 50.000 de kilometri pedalați până pe 30 noiembrie.

Dacă acest target va fi atins, Bristol Myers Squibb România va finanța un proiect științific derulat de una dintre universitățile de Medicină și Farmacie din țară, o invitație în acest sens fiind transmisă și către aceste instituții.Pentru a cumula cei 50.000 de kilometri, bicicliștii care doresc să se alăture acestei inițiative trebuie să continue să iasă la ture de pedalat, înregistrându-și activitățile cu ajutorul unor aplicații specifice cum ar fi Strava, Garmin, Map my Ride etc.

 

Apoi, la finalul turei, aceștia trebuie să posteze pe Facebook sau Instagram, o captură de ecran cu activitatea salvată, pe care să se vadă distanța parcursă, însoțită de haștagul #BikeForScience.

Postarea trebuie să fie publică, pentru a putea fi văzută de organizatori și luată în considerare în numărarea kilometrilor totali pedalați de către români, în numele științei și al inovației. Organizatorii au mai precizat că este acceptată orice fel de activitate de pedalat, fie că este realizată cu bicicleta tradițională, în aer liber, fie cu ajutorul bicicletei medicinale, acasă sau la sală.

În același timp, universitățile de Medicină și Farmacie care doresc să beneficieze de finanțare prin această campanie, trebuie să își înscrie în competiție proiectele de cercetare,  până la sfârșitul lunii aprilie a anului viitor. Ideile trebuie prezentate în maxim 10 pagini și să explice care este scopul cercetării, nevoia de finanțare și metodologia de studiu propusă.

 

Catalin Radu

Pe baza acestor detalii, suma maximă care poate fi accesată prin grantul oferit de Bristol Myers Squibb România va fi stabilită ulterior.

La finalul perioadei de înscriere, proiectele vor fi jurizate de o comisie formată din mai mulți membri independenți,  care vor analiza toate cererile de finanțare primite în cadrul proiectului. Proiectele se transmit prin e-mail pe adresa contact@bikeforscience.ro.

Bristol Myers Squibb dorește ca prin acest proiect să reunească un număr cât mai mare de oameni într-un scop comun – acela de a scoate în evidență rolul pe care știința îl are în viața de zi cu zi, să pună în valoare faptul că inovația științifică în medicină a avut și va continua să aibă o contribuție majoră în creșterea calității vieții. „O bună calitate a vieții este asigurată, printre altele, de un stil de viață activ, de aceea am ales ca noul nostru demers de responsabilitate socială să fie construit în jurul ciclismului. Acesta ne ajută să amintim importanța sportului pentru sănătate, dar și să contorizăm suportul celor care susțin inițiativa noastră de a celebra știința”, a declarat Cătălin Radu, managerul general al companiei.


Adaugati un comentariu


 

*