Bioprintarea – o nouă soluție pentru tratarea leziunilor gastrice

6 septembrie 2020 | 0 comentarii |

Metoda presupune utilizarea unui microrobot, care a fost creat recent de o echipă de specialiști din China.

 

Leziunile la nivelul peretelui gastric reprezintă o problemă des întâlnită a tractului digestiv, care necesită terapie medicamentoasă sau intervenţie chirurgicală, însă o soluție creată de o echipă de cercetători chinezi propune o metodă revoluționară de rezolvare. Cercetătorii de la Universitatea Tsinghua au propus un nou concept de bioprintare, proiectând un microrobot care pătrunde în organism printr-un endoscop şi repară ţesuturile din interior.

Specialiştii au testat microrobotul şi sistemul de livrare a acestuia pe un model biologic al stomacului uman, cu ajutorul unui endoscop, imitând astfel intervenţia de inserare şi bioprintare.

Pentru că rezultatele au fost promițătoare, au efectuat apoi un test de bioprintare într-un recipient de cultură celulară, pentru a testa eficacitatea dispozitivului la bioprintarea celulelor viabile şi la repararea leziunilor.

 

Testele au relevat că celulele printate au prezentat viabilitate ridicată şi proliferare constantă, indicatoare ale unei funcţii biologice bune a celulelor din ţesutul printat.

Dr. Xu Tao, unul dintre cercetătorii implicați în acest studiu, a declarat că cercetarea verifică fezabilitatea acestui concept pentru tratamentul leziunilor peretelui gastric şi oferă potenţiale aplicaţii în cadrul unei varietăţi de tratamente ale leziunilor din interiorul corpului, fără a mai fi necesare intervenţii chirurgicale invazive.

Este nevoie studii suplimentare, inclusiv pentru reducerea dimensiunii platformei de bioimprimare şi dezvoltarea biocernelurilor. Dezvoltarea sistemului implică cercetări interdisciplinare de producţie biologică, imprimare 3D şi mecanică. Sperăm că progresele în domeniul bioprintării vor aduce un plus de potenţial pentru ştiinţele medicale”, a adăugat cercetătorul chinez.


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*