Boala hemoroidală: cauze, prevenție, tratament

2 august 2023 | 0 comentarii |

Boala hemoroidală, cunoscută ca hemoroizi, constă în apariția unor dilatații venoase la nivelul rectului și în interiorul canalului anal, asemănătoare unor pernuțe vasculare sau unor săculeți care creează disconfort și durere, putând chiar să conducă la apariția sângerărilor.

 

Milioane de oameni din întreaga lume suferă de hemoroizi, o afecțiune caracterizată prin umflarea venelor din anus și în rectul inferior, asemănătoare cu varicele, care duc la apariția unor senzații neplăcute de durere și disconfort. Venele varicoase din canalul anal se prelungesc, se dilată și devin proeminente prin căderea spre exteriorul anusului, în diferite grade, provocând durere, sângerare și umflături. Hemoroizii se pot umfla și devin dureroși atunci când apar leziuni pe suprafața lor, când se formează cheaguri de sânge în interiorul lor și se inflamează, sau în timpul statului îndelungat pe scaun.

Aproape jumătate dintre adulți dezvoltă unul sau mai mulți hemoroizi la un moment dat, pe parcursul vieții, mai ales după vârsta de 50 de ani.

Dacă apar durere și disconfort sau sângerare anală în timpul defecării, prurit (mâncărime) anal sau inflamații este important să se apeleze la medicul specialist, pentru a începe tratamentul potrivit și a elimina riscul ca boala să evolueze și să prezinte alte complicații.

Despre boala hemoridală, prevenție, diagnostic și tratament ne vorbește dr. Răzvan Dedu, medic primar chirurgie generală, Clinica Angi San, Buzău.

 

Factori de risc în boala hemoroidală

 

Există o serie de factori care favorizează apariția hemoroizilor. Scăderea rezistenței peretelui venos, ca urmare a substratului genetic, dar și constipația și congestia bazinului constituie principale cauze ale apariției hemoroizilor. Acestora li se adaugă sedentarismul, consumul de alcool și de alimente picante, obezitatea, dar și sarcina, care favorizează acumularea de presiune în zona bazinului femeii gravide. Efortul fizic prelungit, poziția incorectă în timpul defecației, consumul redus de lichide și înaintarea în vârstă, dar și factorul ereditar se numără, de asemenea, printre factorii favorizanți ai bolii hemoroidale.

Boala hemoroidală este o afecțiune frecventă în rândul populației din România, iar modul de viață joacă un rol important în declanșarea crizelor hemoroidale. Dieta săracă în fibre contribuie de cele mai multe ori la apariția constipației și, ulterior, a hemoroizilor. Călătoriile îndelungate cu mașina, perioada premergatoare ciclului menstrual, lipsa de exerciții fizice sunt factori care favorizează apariția hemoroizilor. Din fericire, există tratamente eficiente în boala hemoroidală. Nu trebuie ignorat însă faptul că stresul poate favoriza, în unele cazuri, eșecul tratamentului și recidiva”, explică dr. Răzvan Dedu, medic primar chirugie generală, cu experiență în chirurgia colorectală, Clinica Angi San.

 

Tipuri de hemoroizi

 

În funcție de stadiul de evoluție, hemoroizii pot fi clasificați în 4 stadii de evoluție, iar după localizare, pot fi interni sau externi.

Hemoroizi interni – sunt sunt vene dilatate situate în interiorul rectului, la limita superioară între rect și anus (joncțiunea anorectală) și nu pot fi văzuți sau palpați. În general, aceștia nu provoacă durere, dar cauzează sângerări la trecerea materiilor fecale, sângerări frecvent evidențiate la finalul procesului de defecație sau pe hârtia igienică. Uneori, în timpul unui exercitiu fizic intens de defecare, hemoroizii interni pot ieși în afara anusului (prolaps). Hemoroizii pot reintra la nivelul rectului când dispare efortul sau necesită a fi introduși manual, caz în care pacientul poate experimenta durere de intensitate crescută.

Hemoroizii externi – se formează sub limita joncțiunii anorectale, în zona orificiului anal, sub tegument, de jur împrejurul anusului. Se manifestă prin sângerare, usturime, iritație, umflătură și mâncărime, simptome extrem de neplăcute care, de obicei, mobilizează pacientul către căutarea unei soluții terapeutice. Sângele din interiorul hemoroizilor externi poate forma cheaguri (trombi), conducând la apariția unor proeminențe dureroase, cu tentă albastruie – hemoroizi trobozați –, însoțiți de durere intensă și disconfort accentuat. „În această etapă, activitățile simple, de zi cu zi, pot fi dificil de realizat. Să stai pe un scaun la birou toată ziua, să mergi sau pur și simplu să ieși să iei masa în oraș poate fi o provocare, din cauza disconfortului major resimțit la nivelul  șezutului. De regulă, din păcate, aceasta este faza în care majoritatea pacienților se prezintă la medic, luând în considerare tratamentul chirurgical”, explică dr. Răzvan Dedu.

 

Simptomatologie și diagnostic

 

Din păcate, de rușine, din neglijență sau din ignoranță, mulți pacienți ajung la medicul specialist abia atunci când boala este avansată. Studiile de specialitate arată că perioada medie de la declanșarea afecțiunii și până la vizita inițială la medicul specialist este de aproximativ 5 ani. Teama de cancer de colon învinge însă jena atunci când apar sângerări, acesta fiind un simptom comun al bolii hemoroidale și afecțiunii oncologice – mai mult de 10% din cazuri de sângerare sunt asociate cu afecțiuni grave. De aceea, este recomandat consultul unui medic specialist (proctolog sau chirurg specializat în chirurgie colorectală). Aceștia, în urma anamnezei (istoric medical), a examenului clinic și a unor investigații paraclinice specifice, vor stabili diagnosticul corect și tratamentul adecvat patologiei specifice.

Din fericire, boala poate fi tratată acum chiar și în stadiu avansat, cu ajutorul celor mai moderne mijloace disponibile, în cadrul clinicii buzoiene Angi San. Acesta metodă nu necesită taierea țesuturilor sau a punctelor de sutură chirurgicală și este unul dintre cele mai eficiente tratamente minim invazive: pacienții au durere minimă după tratament și își pot relua activitățile cotidiene mult mai repede decât cei tratați prin alte metode pentru boala hemoroidală avansată.

 

Tratamentul hemoroizilor

 

Tratamentul hemoroizilor poate fi medicamentos, chirurgical sau minim invaziv.

De obicei, pacienții se prezintă la medic în momentul în care apar deja complicațiile. Tratamentul bolii  hemoroidale este unul multimodal. Personal, adopt o strategie în mai multe etape: încep cu o terapie medicamentoasă și cu eliminarea factorilor predispozanți. Ulterior, după o ameliorare locală, trec la faza operatorie. În cadrul clinicii Angi San abordăm tratamentul chirurgical al hemoroizilor prin două metode: primul este tratamentul cu benzi elastice (RBL), iar cel de-al doilea, cea mai nouă abordare în tratarea hemoroizilor, operația cu laser – hemoroidoplastie laser (LHP). Pacientul va sta așezat în poziție ginecologică, adică întins pe spate și cu picioarele ridicate pentru a permite accesul medicului la zona ce urmează a fi operată. Se fac 3 incizii de 1-2 mm, prin care se introduce fibra laser, care va crea practic tratamentul în interiorul hemoroizilor. Ulterior, pacientul scapă de durere, scapă de pierderile de sânge cauzate în trecut de hemoroizi, cu o recuperare și vindecare completă în decursul a 3 luni de la operație. Terapia cu laser în tratamentul hemoroizilor este o procedură minim invazivă, sigură, rapidă și cu beneficii maxime”, precizează dr. Răzvan Dedu, Angi San, Buzău.

 

Cum prevenim apariția hemoroizilor

 

Pentru a nu ajunge în stadii avansate ale bolii, cel mai bun tratament este prevenția, atrag atenția medicii Clinicii Angi San.

• Adoptă o dietă sănătoasă! Consumă fibre și alimente integrale – fructe, legume și cereale integrale – pentru un tranzit regulat. Acestea te vor ține departe de constipație, unul dintre factorii cei mai importanți în apariția bolii  hemoroidale. De asemenea, evită o alimentație bogată în grăsimi și condimentată excesiv.

• Hidratează-te corespunzător! Asta înseamnă să reduci consumul de alcool pe cât posibil și să bei minimum doi litri de apă pe zi.

• Fă mișcare! Evită sedentarismul și dacă ai o muncă de birou, fă pauze în care te ridici și faci puțină mișcare. Sau după ce termini programul, alocă 20 de minute pentru o plimbare în parc, exerciții fizice ușoare sau alte activități sportive care îți fac plăcere.

• Petrece mai puțin timp pe toaletă. Știm cum e să stai cu cafeaua și telefonul în mână pe toaletă și uiți cum  trece timpul, însă din păcate, acest tabiet predispune la apariția hemoroizilor prin presiunea exercitată asupra venelor din zona rectală. Evită efortul excesiv în timpul defecației și să acorzi o atenție sporită igienei din zona anală.

• Slăbește! Cu cât ai o greutate normală în raport cu înălțimea ta, cu atât șansele de a dezvolta hemoroizi sunt mai reduse.

Acestea sunt doar câteva sfaturi simple oferite de medicii Angi San pentru prevenirea hemoroizilor, dar în cazul apariției bolii, spun că există soluții simple chiar și pentru cele mai complicate forme ale acesteia. Hemoroidoplastia laser (LHP) este cea mai recentă și inovatoare tehnică chirurgicală minim-invazivă.

 

* Informațiile din acest articol au caracter informativ și nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările medicului specialist. 

 


Categorii: Actual, Companii, Medici, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*