Buzăul se apropie de pragul de 10.000 de persoane vaccinate anti-Covid

4 februarie 2021 | 0 comentarii |

Astăzi a început și administrarea vaccinului de la Moderna, iar de săptămâna viitoare va crește capacitatea de vaccinare prin deschiderea unui noi centru de vaccinare, în municipiul reședință de județ.

 

Astăzi se împlinește o lună de la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid la Buzău, prima persoană vaccinată din județ fiind medicul Bogdan Micu, șeful secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență. După trei săptămâni s-a trecut și la administrarea rapelului, iar personalul medical vaccinat în prima săptămână a dobândit deja imunitate. Puțin a lipsit ca în prima lună ca campaniei să fie atins pragul de 10.000 de persoane vaccinate, însă acest lucru se va întâmpla cu siguranță mâine.

Coordonatorul campaniei la nivel local, subprefectul Adina Moiseanu, spune că până astăzi au fost vaccinate în județ 9.589 de persoane, cifră ce include și cadrele medicale care au primit deja doza de rapel.

Aseară au ajuns la la Buzău și 360 de doze din vaccinul Moderna, care astăzi au fost distribuite celor cinci centre comunitare de vaccinare și se vor administra persoanelor programate pentru a primi prima doză, astăzi și mâine”, a precizat Cristina Ungureanu, directorul executiv al DSP Buzău. Dozelor de la Moderna li se adaugă alte 168 de doze de vaccin Pfizer destinate imunizării persoanelor programate pentru rapel, cadre medicale și personal auxiliar din unități medicale.

 

Așadar, celor 9.589 de persoane vaccinate până aseară li se vor adăuga cel puțin cele 360 care vor fi vaccinate azi cu de doze de la Moderna, astfel că mâine va fi atins pragul de 10.000 de persoane vaccinate.

Potrivit CNCAV, 42.000 de noi doze de vaccin Moderna vor ajunge mâine la Institutul „Cantacuzino”, iar dozele de vaccin vor fi aduse la București pe cale terestră și vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Persoanele programate la vaccinare pentru doza I, în perioada 4-16 februarie, vor primi vaccinul Moderna și vor efectua rapelul la 28 de zile, în conformitate cu indicațiile producătorului acestui tip de vaccin.

După realizarea primei doze, personalul medical va introduce datele persoanei și tipul vaccinului administrat în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), de unde platforma preia informațiile pentru generarea unei noi recipise, în funcție de tipul vaccinului.

Reamintim că rapelul se administrează, potrivit indicațiilor producătorului, la 21 de zile pentru Pfizer și la 28 de zile pentru Moderna. Persoana vaccinată cu Moderna va primi o nouă recipisă pentru rapel și va fi informată cu două zile înainte de prezentarea în centrul de vaccinare pentru administrarea acestuia.

 

Dacă România va primi luna aceasta și dozele promise din vaccinul Oxford/AstraZeneca, ritmul de vaccinare se va putea menține și există șanse ca Buzăul să aibă la începutul lunii următoare cel puțin același număr de vaccinuri administrate, chiar dacă februarie are doar 28 de zile și nu 31, cum a avut ianuarie.

Așadar, în cea de-a doua lună a campaniei se vor folosi atât vaccinul de la Pfizer/BioNTech cât și cele de la Moderna și Oxford/Astra Zeneca, acesta din urmă fiind așteptat în țară în perioada următoare, după a ce a fost aprobat vineri de autoritatea europeană de reglementare în domeniul medicamentului.

Foarte important este și faptul că vor exista mai multe centre de vaccinare, coordonatorul CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiță, anunțînd că vor fi operaționalizate încă 180 de noi centre de vaccinare la nivel național.

 

La Buzău, potrivit DSP, centrul de vaccinare de pe bulevardul Nicolae Bălcescu îndeplinește toate condițiile pentru a fi operaționalizat și va fi deschis săptămâna viitoare. Acesta va dispune de trei fluxuri de vaccinare, la fel ca și centrul de la Liceul cu Program Sportiv.

Având în vedere că deja sunt făcute programări în celelalte centre până la jumătatea luni aprilie, iar sloturile pe trimestrul întâi pentru imunizarea cu vaccinurile de la Pfizer și Moderna sunt ocupate, cel mai probabil, la noul centru se vor putea face programări pentru vaccinarea cu noul produs de la Astra Zeneca, odată cu sosirea primei tranșe creându-se noi sloturi disponibile. Subprefectul Adina Moiseanu a anunțat încă de săptămâna trecută că primele programări la centrul de pe bulevardul Nicolae Bălcescu vor putea fi făcute începând cu data de 8 februarie. Centrul va funcționa în clădirea situată vis-a-vis de fostul spital Brătianu, care a servit ca sediu pentru filiala Buzău a Crucii Roșii și pentru Inspecția Sanitară de Stat.

 


Adaugati un comentariu


 

*