Buzaul sub cod portocaliu de ger și viscol. Medicii recomandă măsuri speciale de protecție

26 februarie 2018 | 0 comentarii |

Pacienților care reprezintă cazuri sociale li s-a prelungit perioada de spitalizare, iar gravidele și pacienții care necesită dializă au fost transportați din timp la unitățile medicale.

 

Din această noapte, județul Buzău se află sub cod portocaliu de temperaturi scăzute, iar începând cu ora 10.00 intră în vigoare o altă avertizare meteo, tot de cod portocaliu, pentru vant puternic și ninsori viscolite. Autoritățile locale au fost înstiințate încă din week-end în privința celor două avertizări meteo, așa că în cursul zilei de ieri s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care a decis care sunt măsurile ce trebuie luate în această perioadă pentru a preîntâmpina apariția unor cazuri medicale deosebite și a altor situații de urgență generate de vremea nefavorabilă care va ține cel puțin până la 1 martie.

Prima avertizare de cod portocaliu a intrat în vigoare astăzi, de la ora 3.00, și va fi valabilă până la 1 martie, ora 10.00, aceasta referindu-se la temperaturi foarte scăzute. Totodată, o avertizare de vânt puternic și viscol a fost emisă pentru astăzi, de la ora 10.00, până mâine la ora 14.00. Ținând cont de toate riscurile pe care le presupun aceste fenomene meteo, autoritățile locale au adoptat un plan de măsuri care au început să fie luate chiar de ieri, după încheierea ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, situația la nivelul județului fiind permanent monitorizată până la data expirării avertizărilor meteo.

 

În acțiunile desfășurate sunt implicate în mod special echipajele de la Ambulanță, SMURD, Inspectortatul Județean de Poliție, Jandarmeria, echipele de la Poliția Locală precum și unitățile sanitare din județ care vor colabora în vederea protecţiei populaţiei pe durata avertizării meteo „cod portocaliu” de temperaturi foarte scăzute și de vânt puternic şi ninsori viscolite. Din cauza codului portocaliu anunțat, 60 de persoane au fost internate, în unitățile medicale din Buzău și Râmnicu Sărat. 

În primul rând, încă de ieri a fost luată măsura identificării, preluării și transportării persoanelor fără adapost către centrele de primire de zi şi de noapte din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat sau la unităţile de primiri urgenţe. Misiunea identificării acestor persoane revine polițiștilor, jandarmilor și polițiștilor locali, în timp ce transportul persoanelor fără adăpost către centrele speciale este asigurat, la nevoie, de echipajele de la Serviciul de Ambulanță Județean și de la SMURD.

Totodată, în cazul persoanelor internate în spital, care reprezintă cazuri sociale și care ar fi trebuit să fie externate zielele acestea, s-a luat măsura prelungirii perioadei de spitalizare până la finalul perioadei în care este în vigoare avertizarea meteo, pacienții rămânând astfel la adăpost.

 

Pentru protecția femeilor însărcinate și a pacienților dializați a fost dispusă monitorizarea permanentă și transportul din timp la secțiile de specialitate ale unităților medicale. Astfel, au fost transportate și internate în unitățile medicale competente un număr de 60 de persoane dintre care 16 gravide, 6 pacienți dependenți de oxigen și 38 pacienți ce necesită dializă.

Echipele de control de la Inspectoratul Teritorial de Muncă efectuează în această perioadă controale la angajatori pentru a verifica măsurile de protecţie a personalului care lucrează în medii expuse în perioadele cu temperaturi extreme, în timp ce la nivelul administrațiilor locale s-au dispus măsuri pentru identificarea persoanelor care locuiesc în spaţii neîncălzite şi relocarea acestora până la ameliorarea vremii.

În acest timp, polițiștii rutieri au instituit filtre pe drumurile publice în zonele ce pot deveni periculoase, monitorizând traficul, verificând șoferii dacă au autovehiculele dotate pentru condiții de iarnă și sfătuindu-i pe aceștia să circule cu viteză redusă. De asemenea, în cazul în care situația o va inpune, polițiștii vor proceda și la închiderea sectoarelor de drum cu risc de înzăpezire.

 

Medicii specialiști atrag atenția că trebuie evitată expunerea, timp îndelungat, la temperaturile scăzute. Doctorii le recomandă, mai ales pacienților cu boli cronice și persoanelor vârstnice, să nu se aventureze pentru perioade lungi afară din casă și să poarte îmbrăcăminte adecvată, iar dacă suferă de afecțiuni cronice, să-și ia tratamentul recomandat de medicul curant și să respecte recomandările acestuia.

Expunerea îndelungată la temperaturi scăzute, ascociată cu umezeală și vânt, afectează în mod special zonele cutanate expuse, precum și extremitățile corpului. Mai exact, este vorba de zona feței, nasul urechile și degetele de la mâini și de la picioare, părți care prezintă cel mai ridicat risc de degerături. Degerăturile pot duce la apariția de cheguri de sânge în vasele sangvine, cheaguri ce vor ingeruna buna circulație a sângelui. Din această cauză, la apariția celor mai mici semne de degerătură este recomandată consultarea de urgență a unui medic.

Persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii, vor evita deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiții de temperaturi scăzute. O atenție specială va fi acordată copiilor, care nu trebuie lăsați să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate și nu trebuie transportați pe distanțe lungi în vehicule fără posibilități de climatizare.

Locuințele și spațiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător și trebuie evitată utilizarea instalațiilor improvizate, care pot duce la intoxicații cu monoxid de carbon.

Direcțiile de Sănătate Publică județene și a Municipiului București vor monitoriza măsurile care se impun la nivelul unităților sanitare, a dispus Ministerul Sănătății.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*