Buzoienii își doresc mai multe spații verzi și un mai bun management al colectării deșeurilor
Programele de promovare a sportului pentru un stil de viață mai activ și mai sănătos se clasează abia pe locul șase în topul preferințelor.
La sfârșitul lunii august, Fundația Comunitară Buzău lansa buzoienilor, invitația să se implice într-un proiect civic pentru o viață mai sănătoasă. Primul pas a fost participarea la un sondaj de opinie prin care să evalueze importanța a 9 priorități selectate ca rezultat al unor consultări publice.
Sondajul s-a desfășurat online, în cadrul unui proiect derulat de Centrul Român de Politici Europene, care a inclus și cetățenii din Sectorul 1 al Capitalei și locuitorii din județele Timiș, Caraș Severin și Vâlcea.
În urma răspunsurilor primite, a fost realizat un top al preferințelor buzoienilor față de cele 9 priorități publice, din care a reieșit că cei mai mulți dintre respondenți, respectiv 72%, au considerat ca fiind cea mai importantă creșterea calității spațiului verde și amenajarea de noi spații verzi. Pe locul al doilea în topul priorităților votate de 70% dintre buzoieni se clasează colectarea și managementul deșeurilor, aspect care trebuie îmbunătățit prin investiții și acțiuni concrete, imediate, de către primării.
Dezvoltarea de strategii în turism și management de destinație este a treia prioritate ca importanță în opinia buzoienilor, aceasta întrunind 60% din voturi. Pe locurile următoare se află creșterea implicării cetățenești și dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde, în timp ce un program de sprijinire a sportului a fost considerat prioritate maximă de 55% dintre buzoieni.
Cele mai puțin importante au fost considerate sprijinul pentru școlile profesionale, proiectele de bugetare participativă la nivel local și județean, iar pe ultimul loc în clasamentul priorităților se află programele de suport pentru instituțiile din domeniul cultural.
Concluziile studiului relevă însă că gradul de satisfacție privind modul în care primăriile din județ tratează cele 9 priorități este foarte scăzut. Astfel, media satisfacției este de 2,6 dintr-un total posibil de 5, în timp ce unele priorități au o medie sub 2. Totodată, 52% dintre respondenți se declară deloc mulțumiți și foarte puțin mulțumiți de modul în care primăriile tratează proiectele de bugetare participativă la nivel local, în timp ce doar 20% se declară mulțumiți sau foarte mulțumiți.
În topul priorităților unde respondenții sunt foarte nemulțumiți de activitatea primăriilor se regăsesc și creșterea implicării cetățenești și dezvoltarea de strategii în turism și management de destinație.
Într-un comunicat al Fundației Comunitare Buzău se arată că „datele obținute în urma acestei consultări și comparația importanței priorităților cu satisfacția legată de modul în care administrațiile locale le tratează ne arată câteva direcții de acțiune pe care le apreciem ca fiind foarte utile pentru administrațiile județului”.
Astfel, primăriile trebuie să accelereze investițiile, planurile de acțiune, strategiile și reglementările necesare pe proiecte din sfera priorităților subliniate. „Investițiile trebuie fundamentate pe nevoile și cerințele cetățenilor, iar primăriile trebuie să-și îmbunătățească semnificativ capacitatea de a livra servicii publice de calitate. Actualele administrații trebuie să își extindă consultările publice cu cetățenii și grupurile civice din județ, să-i includă pe aceștia în procesele de decizie la nivel local. Primăriile au capacitatea de a derula sondaje reprezentative la nivelul cetățenilor, de a include toate aceste priorități în strategia de dezvoltare și poate utiliza aceste răspunsuri pentru a fundamenta investițiile la nivel local”, se mai arată în document.