Cancerele asociate obezității amenință generația milenialilor

8 februarie 2019 | 0 comentarii |

Cercetările din ultimii ani arată că incidența acestor afecțiuni este din ce în ce mai ridicată în rândul populației născute în perioada anilor 1980-1990.

 

Un raport al Societății Americane de Cancer relevă faptul că adulții tineri, din generaţia cunoscută drept cea a „milenialilor” – persoane născute în perioada anulor 1980-1990 – prezintă rate din ce în ce mai ridicate de cancere alimentate asociate obezităţii.

Astfel, incidenţa a şase dintre cele douăsprezece tipuri de cancer asociate obezităţii este mai ridicată la adulţii tineri, iar riscul ca milenialii să dezvolte anumite tipuri de cancer este aproape dublu în comparaţie cu cel pe care îl prezentau, la aceeaşi vârstă, persoanele născute după Al Doilea Război Mondial.

Cancerul colorectal, endometrial, pancreatic şi de vezică biliară se numără printre cele mai des întâlnite în rândul tinererilor cu probleme de obezitate. Potrivit studiului publicat de Societatea Americană de Cancer, creşterea incidenţei tumorilor a fost observată în cazul a două dintre cele 18 tipuri de cancer care nu sunt asociate cu obezitate, iar rata de incidenţă s-a stabilizat sau s-a micşorat în cazul celorlalte, chiar şi în cazul cancerelor asociate fumatului şi infecţiilor.

 

Specialiștii mai notează că  alarmant pentru viitoarele implicaţii asupra sănătăţii publice nu este riscul ridicat, ci modificarea acestuia. „Având în vedere creşterea semnificativă a prevalenţei supraponderalităţii şi obezităţii în rândul tinerilor şi riscul tot mai ridicat de apariţie a cancerelor asociate obezităţii la generaţia de azi, povara viitoare a acestor tipuri de cancer s-ar putea agrava pe măsură ce generaţiile mai tinere îmbătrânesc, progresul înregistrat în ultimele decenii în ceea ce priveşte reducerea mortalităţii oncologice putând fi stopat sau inversat”, a atras atenţia doctor Ahmedin Jemal, unul dintre autorii studiului.

Potrivit unei alte analize a Cancer Research UK, publicată la începutul anului trecut, milenialii ar urma să devină generaţia cea mai supraponderală de când au început să fie strânse datele statistice. Peste şapte din zece persoane născute între începutul anilor ’80 şi mijlocul anilor ’90 ar urma să devină obeze între 35 şi 44 de ani, conform rezultatelor cercetării.

 


Categorii: Actual, Stiintific, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*