Cancerul poate fi controlat prin prevenţie, diagnostic precoce şi acces la terapie nediscriminatorii

3 februarie 2023 | 0 comentarii |

Este mesajul transmis de Ministerul Sănătăţii, în contextul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, celebrată anual, în toată lumea, pe data de 4 februarie.

 

Cancerul este o problemă de sănătate publică majoră care poate fi controlată dacă prevenţia, diagnosticul precoce şi accesul la terapie sunt nediscriminatorii pentru întreaga populaţie, indiferent de mediul de provenienţă, afirmă Ministerul Sănătăţii (MS), într-un comunicat remis presei.

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, marcată, în fiecare an, la data de 4 februarie, are ca scop creşterea gradului de informare a populaţiei privind afecțiunile oncologice şi acţiunile prin care se militează pentru accesul egal al tuturor pacienţilor la cele mai noi terapii împotriva maladiei. Ministerul Sănătății transmite că această zi reprezintă un moment simbolic, care responsabilizează sistemul de sănătate din România, în vederea reducerii inegalităţilor privind accesul la servicii medicale de diagnosticare şi tratament pentru pacienţii oncologici, în paralel cu dezvoltarea programelor de prevenţie. În acest scop, ministerul susține că lucrează, împreună cu profesioniştii din domeniul oncologiei, la actualizarea legislaţiei şi dezvoltarea normelor care să permită atingerea acestor obiective.

 

Anul trecut, în România au fost introduse 21 de molecule noi pentru pacienţii oncologici, iar acest lucru va continua încă de la începutul anului 2023, menționează Ministerul Sănătății, care subliniază că „politica de prevenţie a primit un sprijin semnificativ prin posibilitatea decontării vaccinului HPV în cursul acestui an. Dotarea centrelor de radioterapie a fost realizată în ritm accelerat în anul 2022 în şapte mari oraşe din România. De asemenea, un institut regional la Timişoara şi secţii noi în alte spitale din ţară au fost selectate pentru a fi finanţate în cursul acestui an prin PNRR”, se mai arată în comunicat.

Reuşita implementării Planului Naţional de Combatere a Cancerului are nevoie de resurse umane calificate şi de resurse materiale, de parteneriate şi de sustenabilitate pe termen mediu şi lung, adaugă MS.

 

În același context, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) subliniază că prevenţia primară, screeningul şi depistarea precoce, încă de la primele semne, sunt cele mai eficiente metode de combatere a cancerului. Prevenţia reprezintă intervenţia de sănătate publică cu cel mai bun raport cost-eficientă şi sustenabilă pe termen lung pentru controlul cancerului. Mortalitatea prin cancer în România este de 264 la 100.000 de locuitori, peste media UE, care este de 247, şi a crescut pentru şase tipuri de cancer , în ultimii 20 de ani: de sân, pancreatic, de prostată, colorectal, hepatic şi al vezicii urinare.

Cancerul este a doua cauză principală de deces în România, după bolile cardiovasculare, reprezentând 19% din totalul deceselor. În anul 2019, 50.324 de persoane au murit prin cancer în România. Rata de mortalitate prin cancer standardizată în funcţie de vârstă a fost cu 7% mai mare decât media UE în anul 2019 şi a avut un progres foarte modest faţă de anul 2011 comparativ cu media UE, arată Profilul de ţară privind cancerul – România 2023, publicat pe 1 februarie 2023”, se arată în mesajul INSP. Se estimează că, până în anul 2035, numărul de îmbolnăviri de cancer în Uniunea Europeană va creşte cu 24%, iar această boală va deveni principala cauză de deces.

 

Principalii factori de risc care au contribuit la povara globală a cancerului în 2019 au fost cei comportamentali – fumatul, consumul de alcool, supraponderalitatea şi obezitatea şi factorii de mediu, menționează INSP. În contextul în care prevalenţa majorităţii factorilor de risc de cancer este mai mare în România decât în alte ţări ale UE, se impune intensificarea „eforturilor de a reduce prevalenţa factorilor de risc pentru cancer”, menționează INSP, care amintește că, în ultimii cinci ani, s-au depus eforturi şi s-au alocat resurse pentru dezvoltarea unor programe de screening unei populaţii-ţintă expuse riscului pentru cancerul de col uterin, de sân şi de colon, elaborând şi punând în aplicare programe-pilot finanţate din fonduri UE, având obiective dezvoltarea infrastructurii şi elaborarea ghidurilor naţionale de screening, formarea profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi adresarea cu prioritate a grupurilor de populaţie vulnerabilă. „Se preconizează că rezultatele programelor-pilot de screening pentru cancerul colorectal, cancerul de sân şi cancerul de col uterin, aflate în curs de dezvoltare, vor demonstra fezabilitatea extinderii lor la nivel regional şi naţional după 2023”, afirmă INSP.

 

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este parte a campaniei mondiale în lupta cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris, adoptate la summit-ul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianţe puternice între cercetători, profesionişti din domeniul sănătăţii, pacienţi, guverne, parteneri din industrie şi mass-media în lupta împotriva cancerului.

Începând din 2022, până în 2024, sloganul sub care se desfăşoară Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este „Close the Care Gap”, atrăgând astfel atenţia că trebuie eliminat decalajul/diferenţa de îngrijire a pacientului oncologic existentă în prezent, deseori din cauza locului în care trăieşte acesta, eliminarea acestui decalaj putând face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

 

Tema pentru 2023 – „Uniting our voices and taking action”, implică mobilizarea oamenilor care au aceleaşi idei, pentru că „suntem mai puternici atunci când suntem uniţi”, iar acest impuls poate alimenta „lupta noastră pentru echitate”.

Vom face mai mult decât să răspândim vestea – o vom striga de pe acoperişuri. Vom construi alianţe mai puternice şi noi colaborări inovatoare. Acţiunile noastre pot lua nenumărate forme: motivarea vecinilor să ofere transport în vederea tratamentului pentru un pacient cu cancer sau asigurarea faptului că la şcoala locală sunt oferite opţiuni alimentare sănătoase şi accesibile. Ne vom mobiliza prietenii, familia, colegii şi comunităţile, pentru că ştim că împreună putem realiza aproape orice”, notează site-ul www.worldcancerday.org.

De Ziua mondială de luptă împotriva cancerului sunt lansate campanii gândite pentru a rezona, a inspira schimbarea şi a mobiliza populaţia pentru a acţiona pe termen lung. O campanie desfăşurată pe parcursul mai multor ani oferă şansa unui impact de lungă durată, prin mai multe oportunităţi de dezvoltare a conştiinţei la nivel global şi a acţiunilor bazate pe impact.

 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului (International Agency for Research on Cancer – IARC) susţin Uniunea pentru Controlul Internaţional al Cancerului (Union for International Cancer Control – UICC) pentru a promova căile menite să diminueze povara globală a cancerului, a doua cauză de deces la nivel mondial. Cel puţin o treime dintre cazurile de cancer pot fi prevenite, iar milioane de vieţi ar putea fi salvate în fiecare an prin prevenţie, prin depistarea bolii în fază incipientă şi prin tratament.

Cancerul afectează anual femei şi bărbaţi, tineri şi vârstnici. Cancerul la plămân, stomac, colon, ficat, sân și col uterin sunt cele mai frecvente boli oncologice care duc la mortalitate. Consumul de tutun şi de alcool, o dietă nesănătoasă, lipsa activităţii fizice, sunt principalii factori de risc. Acestora li se adaugă infecţiile cronice în urma hepatitei de tip B, de tip C şi unele cazuri de infecţii cu Papilloma Virus (HPV).

Începând din 2015, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului este marcată şi în România.

 


Adaugati un comentariu


 

*