Ciolacu și Grindeanu au semnat la CJ Buzău primul contract pentru construcția autostrăzii Ploiești-Buzău

7 iunie 2022 | 0 comentarii |

Președintele Camerei Deputaților a participat la semnarea contractului de finanțare din PNNR pentru Autostrada A7 Moldova și a primului contract de execuție a lotului 2 al tronsonului de autostradă care leagă Buzăul de Ploiești.

 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și directorul CNAIR, Cristian Pistol, au semnat marți, 7 iunie, contractul de finanțare prin care prin care cei 63 de kilometri ai tronsonului Ploiești – Buzău vor fi finanțati prin PNRR, cu 3,8 miliarde de lei (fără TVA), așa cum a precizat ministrul Grindeanu, care a subliniat că acesta este „cel mai important contract de finanțare din PNRR semnat până acum”.

Totodată a fost semnat primul contract de execuție pentru lotul 2 al Autostrăzii A7 Moldova, pe tronsonul Buzău-Ploiești, prin care asocierea de firme româno-bulgară SC Coni SRL (lider de asociere) / Trace Group Hold PLC va construi 28 de kilometri de șosea de mare viteză între Mizil (Prahova) și Pietroasele (Buzău). Valoarea contractului este de aproape 1,25 miliarde lei fără TVA, iar durata de execuție a contractului este de 20 de luni, în timp ce perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

În evaluare se află alte 12 sectoare de drum care vor face legătura între Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău și Pașcani. „Suntem aproape de a semna și vom semna în zilele următoare și lotul 1. Pentru lotul 3 trebuie să așteptăm sentința instanței, undeva în 22-23 iunie, după care se va trece și la semnarea acestui contract. N-o să aștept sfârșitul anului 2023 pentru semnarea de contracte”a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

 

Contractul pentru lotul 2 Buzău-Ploiești este primul contract de execuție care se semnează pentru unul dintre cele 13 loturi ale Autostrăzii A7 Ploiești – Pașcani, cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din Uniunea Europeană finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Am solicitat CNAIR să nu aștepte după bornele PNNR și să facă tot ce le stă în putință ca până la finalul acestui an să semneze toate cele 13 contracte de finanțare pentru A7 care au fost prinse în PNNR, chiar dacă potrivit calendarului, acestea pot fi semnate până la finalul anului 2023. Vreau să facem acest lucru pentru a ne rămâne timp mai mult pentru lucrări, care trebuie finalizate până în 2026. Toate contractele sunt pe roșu, ceea ce înseamnă direct execuție. Bacău – Pașcani aștept să fie semnat mai repede decât borna din PNRR”, a explicat ministrul Grindeanu.

La eveniment au fost prezenți reprezentanții asocierii de firme care și-a adjudecat lucrarea, parlamentari, primari ai localităților care vor fi traversate de autostradă, dar și ministrul Internelor – Lucian Bode (fost ministru al Transporturilor în Guvernul Orban), și ministrul Culturii – Lucian Romașcanu (președinte interimar al filialei județene a PSD Buzău), precum și președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

 

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat la rândul său că Aitostrada A7 – Autostrada Moldovei este „o poveste și o promisiune de foarte mulți ani, care nu mai e promisiune electorală, este un fapt, e finanțată. Vorbim despre peste 300 de kilometri și astăzi se semnează contractul pentru primul lot, urmând ca, până la finalul anului 2023 să se semneze absolut toate. După cum îl cunosc pe domnul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, sunt ferm convins că împreună cu CNAIR, vor decala, cu un an de zile, îndeplinirea acestor jaloane. Trebuie să fim corecți și să echilibrăm dezvoltarea geografică a României și să vedem că din zona Moldovei și din sudul României au plecat cei mai mulți români în străinătate, iar investițiile vor aduce după ele, investiții majore în zona României care nu a avut parte de aceeași dezvoltare. Mai mult, este primul proiect de țară al actualei coaliții PSD-PNL UDMR. Este primul proiect în infrastructura majoră. Cred că România, din acest moment, la nivel politic și administrativ, a intrat într-o cu totul altă logică și–mi pare rău pentru cei care ne-au cântat Prohodul, de prea multe ori. Vom fi la fel de implicați și la fel de eficienți în continuare pe acest mandat pe care ni l-am asumat”, a punctat Ciolacu.

 

Autoritățile susțin că din 2026 vom putea circula pe Autostrada Moldovei – prima de la noi din țară prietenoasă cu mediul. Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor, a afirmat că în câteva zile vom vedea deja prima lopată pe autostrada A7, recunoscând că o contribuţie importantă pentru avansarea proiectului l-au avut mişcările civice „Împreună Pentru A8”, „Mişcarea pentru Dezvoltarea MoldoveişiMoldova Vrea Autostradă”. Acesta estimează că în perioada următoare va veni și „o decizie clară din partea CNAIR, în aşa fel încât să avem o direcţie certă şi pentru capetele de pe A8”. 

Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor, în prezent titular la Interne, crede că semnarea contractului pentru A7 este „un moment istoric” pentru întreaga regiune a Moldovei. „Este cel mai avansat dintre proiectele de infrastructură din regiunea Moldovei și proiectul care va absorbi cei mai mulți bani din PNRR. Este foarte important să continuăm acest proiect până la Siret”, a spus ministrul Bode.

Până în 2026, constructorii trebuie să finalizeze toți cei 314 kilometri de autostradă, 42 de poduri și pasaje, șase noduri rutiere, 24 de stații de încărcare pentru mașinile electrice și 65 de perdele forestiere care să protejeze drumul de zăpadă.

Autostrada Moldovei este un proiect început în 2016, dar până acum au fost construiți doar 16 kilometri, care fac parte din centura ocolitoare a orașului Bacău, din cei 314 care trebuie realizați în total, de la Ploiești până la Siret, pentru a nu pierde finanțările din PNNR. Costul total al lucrărilor depășește un miliard de euro.

 


Adaugati un comentariu


 

*