CNAS angajează 5 IT-iști cărora le oferă salarii de aproape 4000 de euro

23 septembrie 2023 | 0 comentarii |

Celor care vor ocupa cele 5 posturi contractuale vacante de specialist în tehnologia informatiei și comunicaților, Casa Națională de Asigurări de Sănătate le oferă un salariu lunar echivalent cu 5 salarii medii bute pe economie.

 

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că angajează 5 specialiști în tehnologia informației și comunicațiilor, pentru implementarea unor proiecte și soluții informatice pentru îmbunătățirea și eficientizarea sistemelor și platformelor software gestionate de Direcția Tehnologia Informației (DGTI) din cadrul instituției.

În acest scop, instituția a scos la concurs cinci posturi contractuale vacante de specialiști IT, care vor primi un salariu lunar echivalent cu cinci salarii medii brute pe economie (cca. 20.000 lei net – aproape 4.000 de euro), contractul de muncă având durată determinată (minim 30 luni).

Posturile au fost scoase la concurs și în luna iulie, dar concursul a fost reprogramat pentru luna octombrie, fie din cauză că nu au fost candidați, fie ca urmare a schimbării conducerii CNAS.

 

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până miercuri, 2 octombrie 2023, ora 17.00, inclusiv. Posturile de specialiști în tehnologia informației și comunicațiilor scoase la concurs în cadrul DGTI se vor putea ocupa de către candidații care vor obține cel mai mare punctaj în urma concursului, care cuprinde trei etape: selecția dosarelor de înscriere a candidaților, proba scrisă și interviu.

Candidații ale căror dosare vor fi admise vor susține proba scrisă pe 9 octombrie, începând cu ora 10.00, la sediul CNAS, iar cei care vor fi declarați admiși la această probă vor susține interviul în cel mult 4 zile lucrătoare.

Detalii despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații, calendarul concursului, bibliografia și cerințele posturilor, poate fi vizualizat pe site-ul CNAS, secțiunea „Informații publice”, subsecțiunea „Posturi vacante”, sau urmând linkul direct: https://cnas.ro/wp-content/uploads/2023/07/Anunt-Selectie-specialisti-IT-31.07.2023.pdf


Adaugati un comentariu


 

*