Doar cinci posturi de directori ai caselor județene de Sănătate au fost ocupate. Pe 16 iunie se organizează un nou concurs

Din cei 60 de candidați care și-au depus dosarele până la finalul perioadei de înscrieri, doar cinci au reușit să obțină posturile dorite, după ce majoritatea celorlalți candidați nu s-au prezentat la prima probă sau au picat pe capete.

 

Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) a anunțat, astăzi, rezultatele finale ale concursului organizat pentru ocuparea funcțiilor de director general de la nivelul caselor județene de Sănătate și caselor OPSNAJ sin subordinea CNAS. În total, au fost scoase la concurs 43 de posturi, pentru care au fost primite 60 de dosare până la finalul perioadei de înscrieri. A urmat etapa de selecție, în urma căreia șapte dosare au fost respinse, însă unul dintre candidații care a făcut contestație a avut câștig de cauză și a primit dreptul de a participa la concurs. Așadar, rămăseseră în cursă 54 de candidați, dintre care trei concurau pentru postul de director general al CJAS Buzău.

Cu toate acestea, la proba scrisă care a avut loc pe 6 mai, mulți dintre candidații înscriși au ales să nu se prezinte la examen, astfel că în sală au fost prezenți doar 33 din cei 54 de candidați. Unul din cei trei candidați la șefia CJAS Buzău, a lipsit, lăsându-i pe ceilalți doi contracandidați să se lupte pentru postul scos la concurs.

Anunțarea rezultatelor probei scrise a adus însă o dezamăgire și mai mare, prin faptul că doar 5 din cei 33 de candidați au reușit să obțină punctaj de promovare, adică cel puțin 70 de puncte din 100. Printre cei care au ieșit din cursă după prima probă s-au numărat și cei doi candidați de la Buzău, care nu au reușit să obțină decât 36,40 de puncte, respectiv 22,90.


Cei cinci candidați care au promovat proba scrisă au susținut interviul în data de 12 mai, când fiecare a prezentat un plan de management pentru atingerea obiectivelor prin raportare la indicatorii de referință asociați standardelor de performanță aprobați prin ordin al președintelui CNAS.

A fost un concurs transparent şi corect, în care candidaţii au avut posibilitatea să demonstreze că deţin cunoştinţele necesare pentru aplicarea unui management performant la nivelul caselor de asigurări de sănătate din subordinea CNAS. La proba scrisă, candidaţii a trebuit să convingă că stăpânesc noţiunile de bază din legislaţie în concordanţă cu specificul activităţii unei case de asigurări şi principiile care stau la baza sistemului de asigurări sociale de sănătate, iar la proba de interviu, candidaţii au avut ocazia să demonstreze că au viziune şi calităţi manageriale”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

Conform rezultatelor finale, toți cei cinci candidați rămași în cursă au promovat concursul, obținând posturile de director general pentru care s-au înscris. Este vorba de Carmen Eleonora Prodan, care este noul director la CJAS Maramureș, Gheorghe Radu Ţibichi, care va conduce CJAS Iași, Lucia Luminiţa Brustur Chirilă – CJAS Cluj, Eugenia Vasile – CJAS Tulcea și Vilhelm Szekely, care va fi director la CJAS Bistrița.

 

Adrian Gheorghe

Pentru celelalte case județene de sănătate va fi organizat un nou concurs, a cărui probă scrisă va avea loc pe 16 iunie. Între timp, CNAS va publica și anunțul de concurs în care va fi precizată și perioada de înscrieri.

Vom organiza sesiuni de concurs până când toate posturile de directori generali vor fi ocupate de cei care vor demonstra că deţin calităţile manageriale necesare acestei funcţii extrem de importante. Accesul populaţiei la serviciile acordate în sistemul de asigurări sociale de sănătate poate fi îmbunătăţit doar dacă la conducerea caselor de asigurări de sănătate din subordinea CNAS sunt profesionişti capabili să pună în aplicare în mod corect şi unitar deciziile şi politicile de sănătate stabilite la nivel naţional, în funcţie de nevoile de servicii medicale ale zonei pe care o deservesc. La următoarea sesiune de examen îi invit să participe pe toţi cei care cred că pot contribui la dezvoltarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, din poziţia de director general al unei case de asigurări de sănătate din subordinea CNAS”, a anunțat, după afișarea rezultatelor, șeful CNAS.

 


Adaugati un comentariu


 

*