Coaliția România Sănătoasă somează Legislativul să nu transforme „Legea vaccinării în legea evitării vaccinării”

29 februarie 2020 | 0 comentarii |

Reprezentanții ONG-urilor care fac parte din coaliție acuză deputații PSD din Comisia de Sănătate că au mutilat Legea vaccinării și cer ca legea să revină la forma inițială, la care au lucrat „cei mai buni și respectați specialiști în sănătate publică din România”.

 

Organizațiile Asociația Mame pentru Mame și Societatea Raționalistă Română, reunite în Coaliția România Sănătoasă, trag un semnal de alarmă și atrag atenția membrilor Legislativului, că sunt pe cale să aprobe Legea vaccinării într-o formă „care pervertește total scopul acestei legi”, punând astfel în pericol viitorul copiilor.

Reprezentanții celor două ONG-uri susțin că, deși au luptat pentru o Lege a Vaccinării care să asigure acoperirea vaccinală necesară pentru a nu mai avea moarte și suferință din cauze prevenibile în rândul copiilor din României, atât cei sănătoși cât și cei vulnerabili cum este cazul prematurilor, al celor cu boli rare sau al copiilor cu boli oncologice și care au contraindicație de vaccinare bazându-se pe protecția de grup asigurată de vaccinarea în rată mare a celorlalți, tot acest efort riscă să fie zădărnicit de „modificările operate fără avizul specialiștilor în sănătate publică”.

Aceștia susțin că proiectul de lege, în noua formă, nu mai este în acord cu recomandările internaționale și cu nevoile specifice României, deși acoperirea vaccinală din țară noastră a scăzut sub nivelul de siguranță și ne confruntăm cu cea mai gravă epidemie de rujeolă din ultimii ani.

Din păcate, această lege extrem de importantă pentru sănătatea copiilor noștri a căzut victima nu numai a presiunilor extrem de toxice din zona organizațiilor cu agenda antivaccinista cât mai ales a fost confiscată de jocurile politice din Parlament. Deși cei mai buni și respectați specialiști în sănătate publică din România au lucrat la această lege că să responsabilizeze prin ea nu numai părinții dar mai ales instituțiile centrale și locale de sănătate cu privire la implementarea Planului Național de Imunizare, vedem acum că proiectul a fost modificat, fără știință sau acordul specialiștilor, ajungând la o formă care pervertește total scopul acestei legi”, se subliniază în scrisoarea deschisă.

 

Vaccinare vs nevaccinare

Semnatarii documentului spun că au fost alarmați în mod deosebit de modificările operate fără avizul specialiștilor în sănătate publică, din documentul în forma lucrată de deputații PSD, care urmează să plece luni, cu aviz pozitiv de la Comisia de Sănătate, și să fie votată în Plenul de marți:

– a fost schimbată definiția vaccinului astfel încât să scadă încrederea populației în siguranță vaccinurilor!

– solicită decontarea și efectuarea unor analize înainte de vaccinare (o recomandare contrară normelor OMS)

– medicii vaccinatori sunt obligați să ofere „alternative” la vaccinare!

– comisiile mixte care ar trebui să consilieze părinții care refuză vaccinarea copiilor lor sunt obligate să renunțe la eforturile de a convinge acești părinți să vaccineze după 12 luni!

– elimină consimțământul prezumat al părintelui și oferă acestuia posibilitatea de refuz explicit a vaccinării, lucru care în combinație cu tehnicile de mai sus fac posibilă perpetuarea nevaccinarii.

Li se atrage atenția astfel deputaților care au operat aceste modificări, că se fac vinovați de „ignorarea științei, a sutelor de ani de experiență și a tuturor recomandărilor medicale din lume”, care nu poate fi făcută fără consecințe, reamintindu-le totodată că „vaccinarea salvează vieți, iar  într-o țară în care vaccinarea este optională și propaganda antivaccinare curge continuu, vor muri copii din cauze preventibile, în fiecare săptămână”.

Ei își argumentează necesitatea obligativitatea vaccinării pe faptul că astfel se protejează copii de deciziile iraționale ale părinților și protejează copiii și adulții vulnerabili de riscul reprezentat de cei nevaccinați admiși fără restricții în locuri publice.

 

Ovidiu Covaciu, Ana Maita

Reprezentanții Coaliției România Sănătoasă mai spun că „este crucial că obligativitatea să se refere în Legea Vaccinării la măsurile efective de administrare a vaccinurilor, nu la alte măsuri care ar permite, în cele din urmă, nerespectarea dreptului la sănătate și la viață al copiilor, în numele prioritizării nelegitime a autorității tutelare a unor părinți aflați într-o gravă eroare de judecată”.

Ei reamintesc politicienilor că, pe 17 martie este programată vizita Directorului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății în România, iar statusul ratei vaccinale din țara noastră este o prioritate pentru această organizație. În contextul în care o lege este „profund tarată”, precum e acest proiect, poate constitui un precedent extrem de periculos, făcând mult rău nu numai României, ci întregii Europe, se menționează în scrisoarea deschisă.

Cerem partidelor politice din Parlament să ia decizii în interesul populației, votând în unanimitate Legea Vaccinării, într-o formă care să conțină consecințe reale pentru decizia de a nu vaccina copii. Această formă a legii NU este una care să asigure acoperirea vaccinală necesară pentru că să nu mai avem moarte și suferință din cauze prevenibile în rândul copiilor din României. Că atare, va solicităm să opriți traseul propus pentru acest proiect și să va consultați cu specialiștii în sănătate publică din România pentru a modifică proiectul astfel încât, odată votat, să poată să își îndeplinească scopul”, se subliniază în scrisoarea deschisă semnată de Ana Maiță și Ovidiu Covaciu, în umele celor două organizații care militează pentru o Românie sănătoasă.

 


Adaugati un comentariu


 

*