Colegiul Medicilor solicită protecție pentru personalul centrelor de vaccinare comunitară

9 septembrie 2021 | 0 comentarii |

Un apel similar a venit și din partea comitetului național de coordonare a vaccinării, după ce un grup de protestatari instigați de un personaj recunoscut pentru astfel de acțiuni, a sabotat activitatea de vaccinare într-o localitate întrată în scenariul roșu.

 

În condițiile în care România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană la procentul de populație vaccinată împotriva Covid-19, iar autoritățile au cu totul alte preocupări în această perioadă, s-a ajuns în situația în care un grup de antivacciniști, instigat de un personaj recunoscut pentru derapajele publice, și-a permis să blocheze activitatea într-un punct de vaccinare.

S-a întâmplat în week-end, în comuna Răchițeni din județul Iași, proaspăt intrată în scenariul roșu din cauza incidenței mari a cazurilor de Covid-19, unde autoritățile de sănătate publică trimiseseră o caravană mobilă de vaccinare. Sâmbătă, la ușile centrului s-a prezentat nimeni alta decât senatoarea Șoșoacă, însoțită de un grup de susținători care au început să scandeze lozinci anti-mască, anti-vaccinare, anti-covid și anti orice ține de pandemie, care, în mintea lor, nu există. De această dată, cei în cauză nu s-au rezumat la circul cu care lumea deja s-au obișnuit, ci au mers mai departe, blocând intrarea în punctul de vaccinare, astfel că cele câteva persoane care veniseră să se imunizeze nu au putut intra. Printre acestea, și 12 pacienți netransportabili, care fuseseră aduși de aparținători, pentru a bneficia de vaccin. Întreaga acțiune, care poate fi ușor catalogată un atentat la sănătatea publică, a fost transmisă live pe Facebook de promotoarea sa, care nu și-a etalat scandările penibile și a indemnat oamenii să nu se vaccineze și să nu respecte regulile de protecție sanitară.

Prin urmare, în ziua respectivă nu s-a vaccinat nimeni la acel centru, deși câțiva dintre localnici au dorit asta, aceștia fiind direcționați către alte centre din localitățile învecinate, unde au ajuns cu mașini puse la dispoziție de Primărie.

 

În mod normal, într-o astfel de situație, forțele de ordine ar fi trebuit să intervină imediat, pentru a-i îndepărta pe turbulenți și a-i trage la răspundere, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Prin urmare, Colegiul Medicilor din România și Comitetul de coordonare a vaccinării au luat atitudine publică în urma acestui incident, solicitând autorităților să asigure paza centrelor de vaccinare.

„Medicii şi personalul medical trebuie să îşi desfăşoare activitatea în condiţii adecvate şi de siguranţă. Intimidările, ameninţările sau agresiunile de orice fel nu îşi au locul şi nu trebuie să existe în momentul exercitării actului medical sau a oricărei activităţi, în general. Echipele de medici şi personal medical implicate inclusiv în procesul de vaccinare, precum şi în orice altă activitate medicală, nu trebuie să fie împiedicate să îşi exercite atribuţiile, iar acestea, la rândul lor, să îşi desfăşoare activitatea cu profesionalism si implicare pentru binele pacienţilor şi al societăţii în general”, se arată într-un comunicat al Colegiului Medicilor.

Semnatarii nu contestă dreptul oamenilor de a accepta sau a nu fi de acord cu vaccinarea și de a nu se vaccina, reamintind că acest act medical nu este obligatoriu, însă spun că este de neacceptat ca persoanele care doresc să se vaccineze să fie împiedicate să o facă, iar activitatea din centre să fie blocată.

 

Un mesaj similar a venit și din partea Comitetului de coordonare a vaccinării care a transmis că „este regretabil faptul că se încearcă aducerea campaniei de vaccinare într-o zonă a speculaţiilor, a răspândirii de informaţii false, acuzaţii nefondate şi calomnierea cadrelor medicale implicate în procesul de vaccinare a populaţiei. Astfel de fapte se produc în contextul creşterii considerabile a ratei de infectare în rândul populaţiei şi a efortului depus în tot acest timp pentru susţinerea ritmului de vaccinare la nivel naţional. Încă de la începutul pandemiei, personalul angrenat în procesul de vaccinare şi-a concentrat eforturile dedicate asigurării sănătăţii publice, constant, iar preocuparea pentru asigurarea indicelui de acoperire vaccinală necesar limitării răspândirii maladiei Covid-19 reclamă recunoaştere, respect şi apreciere din partea tuturor celor care beneficiază de serviciile publice de sănătate”.

Ambele entități cer asigurarea pazei centrelor de vaccinare, precum și sesizarea imediată a autorităților în cazul oricăror fapte care pot aduce atingere procesului de vaccinare și solicită autorităților să asigure protecția personalului medical implicat în procesul de vaccinare, subliniind că „vaccinarea este fundamentată pe medicina bazată pe dovezi”, iar „pentru a gestiona în mod eficient această situație epidemiologică cu care ne confruntăm cu toții, trebuie să respectăm atât măsurile de siguranță și ca fiecare dintre noi să își facă datoria”.

Între, timp împotriva inițiatoarei acțiunii de sabotare a procesului de vaccinare într-o zonă cu o incidență ridicată a îmbolnăvirilor a fost depusă o plângere penală, de către Direcția de Sănătate Publică Iași.

 


Adaugati un comentariu


 

*