Colegiul Medicilor susține aplicarea practică a conceptului de siguranță a pacientului
În contextul Zilei Mondiale a Siguranței Pacienților, reprezentanții CMR și CMMB subliniază că toți medicii doresc realizarea actului medical în condiții de siguranță deplină pentru pacient, atrăgând totodată atenția asupra suprasolicitării personalului medical, care poate duce la greșeli în actul medical.
În fiecare an, la 17 septembrie, este marcată Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. În cadrul unui eveniment organizat cu acest prilej, la care au participat reprezentanți ai autorităților, ai medicilor și ai pacienților, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Daniel Coriu a subliniat că pentru medici, „calitatea și siguranța actului medical au reprezentat întotdeauna o prioritate. Toți medicii doresc realizarea actului medical în condiții de siguranță deplină pentru pacient”, a afirmat președintele CMR, amintitnd totodată că o „preocupare majoră” a organizației profesionale a medicilor este legată de greșeala în actul medical. „Încă din octombrie 2022, Colegiul Medicilor din România a inițiat o dezbatere publică pe tema greșelilor medicale, un subiect ce preocupă medicii, dar și pacienții, și de care sunt legate alte teme majore, precum calitatea actului medical, siguranța pacientului și relația medic-pacient”, a afirmat președintele CMR, care a atras atenția că, în România, responsabilitatea greșelii medicale „are o funcție represivă”.
Prof. dr. Daniel Coriu a subliniat că „personalul medical este în prim-plan mai degrabă atunci când vorbim de greșeli medicale, iar medicul este adesea cel împotriva căruia se îndreaptă pacientul, atunci când actul medical i-a provocat o suferință sau un prejudiciu. Acest lucru aduce cu sine o anumită teamă de a raporta greșelile medicale. Există o teamă tot mai mare în rândul medicilor, și față de eventualele conflicte litigioase, iar în acest context, pericolul este practicarea medicinei defensive, prin recomandarea unor investigații și consultații care nu sunt neapărat necesare și care duc la întârzierea actului medical – timp prețios pierdut. Toate acestea au drept consecință creșterea costurilor în sistemul medical și scăderea calității actului medical, în defavoarea pacientului”, a subliniat prof. dr. Coriu.
Președintele CMR a afirmat că „este clar că nu putem continua pe acest drum și că aven nevoie de o schimbare în sistemul de gestionare a greșelilor medicale”, subliniind că este „nevoie de oameni care să nu greșească, de oameni care să identifice greșeala și să o corecteze la timp”, așa cum afirma Simona Maierean, pilot comandant (Acad. Română, nov. 2022).
În același context, Colegiul Medicilor din Municipiul București a transmis că „este necesar să transformăm mai puternic conceptul de siguranță a pacientului din teorie în realitate, printr-o implementare și mai eficientă în practică”, reafirmând angajamentul ferm pentru asigurarea unei asistențe medicale de calitate și în condiții de siguranță pentru pacienți.
„Siguranța pacientului trebuie să reprezinte o prioritate absolută pentru noi, medicii. Fiecare pacient care ne trece pragul își pune sănătatea în mâinile noastre, iar noi avem datoria să le oferim cele mai bune îngrijiri posibile, bazate pe profesionalism, competență, comunicare și empatie. În contextul Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului, ne dorim ca principiile de siguranță a pacientului să fie implementate în mod proactiv în practica medicală, depășind astfel abordările teoretice. Siguranța pacientului trebuie să devină un standard al actului medical, un angajament asumat de fiecare profesionist din domeniu și susținut de întreaga comunitate medicală și sistem de sănătate (infrastructură adecvată, circuite funcționale, echipamente performante, condiții pentru a profesa)”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB).
„Cu toții am văzut diverse aspecte negative în sistemul de sănătate. Trebuie să le recunoaștem, să fie asumate și, mai ales, să înțelegem cum le putem soluționa, inclusiv din perspectiva conceptului de siguranță a pacientului. De aceea, susțin ferm necesitatea de a eficientiza și de a aplica conceptul de siguranță a pacientului într-un mod mai practic. Acest concept trebuie să funcționeze ca un instrument de sprijin pentru medici, nu ca o sursă de birocrație suplimentară”, a opinat Cătălina Poiană.
Aceasta a subliniat totodată importanța colaborării inter- și multidisciplinare în îngrijirea pacienților, arătând că printr-o interacțiune permanentă între medic și pacient și „printr-o coordonare eficientă între toți profesioniștii din sănătate – medici, asistenți medicali, farmaciști și alți specialiști – se pot minimiza riscurile asociate tratamentului, optimizând astfel traseul pacientului de-a lungul diferitelor etape de îngrijire” și se poate îmbunătăți continuu calitatea actului medical, iar „prin educație medicală continuă și susținerea unei culturi a siguranței în actul medical” se va crea un mediu sigur pentru pacienți.
Sursă foto: ANMCS/Facebook