Comitetul Tehnic de la Valletta s-a întrunit la București

28 noiembrie 2018 | 0 comentarii |

România a găzduit cea de-a șasea reuniune a grupului format din 10 țări, creat în scopul identificării celor mai bune practici privind accesul pacienților la medicamente.

 

În cursul anului trecut, România s-a alăturat Grupului de la Valletta, împreună cu alte nouă state europene, odată cu semnarea unei Declarații de cooperare, ce stipulează importanța garantării accesului pacienților la medicamente și terapii inovative, precum și înființarea unui comitet tehnic, alcătuit din specialiști în domeniu.

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a precizat că această organizație „reprezintă peste 160 de milioane de cetățeni, pentru care specialiștii caută cele mai bune soluții privind accesul la terapii noi în țările membre”.

Scopul Grupului de la Valletta este acela de a crea o politică comună pentru facilitarea accesului la tratament al pacienților, inclusiv prin achiziția comună de medicamente inovative dar și generice. În acest sens, Comitetul Tehnic al grupului are misiunea de a identifica cele mai bune practici privind accesul la medicamente, precum și mecanisme comune referitoare la evaluarea tehnologiilor medicale pentru noi molecule care urmează să intre în compensare. Totodată, comitetul tehnic este încearcă să găsească soluții pentru schimbul de informații critice referitoare la politica medicamentului.

 

În calitate de țară membră a grupului, România a găzduit în perioada 26-27 noiembrie, cea de-a șasea reuniune a Comitetului Tehnic de la Valletta, care a avut loc la sediul Palatului Patriarhal din Capitală, reunind specialiști în evaluarea tehnologiilor medicale din toate cele 10 țări care fac parte din grup.

Cu această ocazie, ministrul Sănătății din România a precizat că aprovizionarea cu medicamente şi accesul pacienţilor la terapii inovative este nu numai o problemă a României, ci şi a statelor semnatare a Declaraţiei de la Valletta.

Am discutat cu echipa tehnică, dar şi cu oficiali, aici, despre schimbul de posibile informaţii critice referitoare la politica medicamentului, în vederea creşterii accesului pacienţilor la terapii inovative, dar şi la terapii generice, precum şi alte lucruri care ţin de politica medicamentului în ţările respective”, a mai precizat Sorina Pintea la finalul reuniunii.

 

În acest context, ministrul a vorbit și despre obiectivele pe care România le va promova în perioada mandatului la președinția Consiliului Uniunii Europene, care va începe la 1 ianuarie 2019, menționând că accesul nediscriminatoriu al pacienților la terapii inovative este unul dintre aceste obiective.

Este foarte important să ai un număr mai mare de cetăţeni care trebuie să aibă acces la medicamente, atât inovative, cât şi generice. Este vorba despre politici comune vis-a-vis de medicament. Practic, ţările semnatare ale Declaraţiei de la Valletta asta doresc – o evaluare a tehnologiilor medicale obligatorii. Este, de asemenea, unul dintre subiectele pe care România le va promova la viitoarea preşedinţie a Uniunii Europene, dar nu este o noutate, este un dosar preluat de la preşedinţia austriacă şi care nu va fi închis, după ştiinţa noastră, noi urmând să facem negocierile finale”, a mai precizat aceasta.

Alături de România, din Grupul de la Valletta mai fac parte Spania, Grecia, Portugalia, Irlanda, Malta, Cipru, Croația, Italia și Slovenia.

 


Adaugati un comentariu


 

*