Compania de Apă Buzău: Recomandări pentru protejarea instalațiilor interioare de alimentare cu apă

27 noiembrie 2018 | 0 comentarii |

Meteorologii avertizează că gerul, vântul și ninsorile vor afecta 16 județe din țară, printre care și Buzăul. În această noapte sunt anunțate precipitaţii sub formă de ploaie, apoi de lapoviţă şi ninsoare. De miercuri de la prânz și până noapte, la ora 20:00, se anunță intensificări susţinute ale vântului, ninsori viscolite, depunerea unui strat de zăpadă şi depuneri de gheaţă, fiind emisă atenționare de Cod galben.

Pentru preîntâmpinarea problemelor legate de riscul de îngheț al instalațiilor interioare aferente alimentării cu apă, Compania de Apă S.A. Buzău face următoarele recomăndari tehnice:

– în cazul în care contorul de apă este montat într-un cămin, asigurați-vă că acesta are capacul închis;

– pentru protejarea contorului, robinetelor și țevilor care nu sunt montate în cămine speciale, folosiți polistiren, vată minerală sau orice alt material izolant;

 – în cazul în care apar situații neplăcute, nu forțați apometrele montate la limita de proprietate, ci anunțați imediat Operatorul de apă, printr-un apel la Dispecerat;

– nu folosiți focul deschis sau apa fierbinte în încercarea de a dezgheța conductele.

Îi rugam pe toți consumatorii noștri să semnaleze orice problemă tehnică la Dispeceratul Companiei (tel. 0238.715.438) și îi asigurăm că suntem pregătiți în permanență să gestionam eventualele probleme cauzate de vremea rea”, se menționează într-un comunicat remis de distribuitorul de apă buzoian.

Potrivit meteorologilor, în următoarele zile vremea va deveni deosebit de rece, va persista vântul și ceța, iar temperaturile vor fi negative. Noaptea va fi ger, temperaturile minime putând coborî până la -6 și chiar -10 grade.

 


Adaugati un comentariu


 

*