Conferința de Cancer Bronhopulmonar, ediția a V-a

16 iulie 2019 | 0 comentarii |

Evenimentul se desfășoară la Drobeta-Turnu Severin, în zilele de 6 și 7 septembrie, iar participanții care se înscriu până la data de 19 august beneficiază de taxă redusă.

 

Conf. univ. dr. Alin Demetrian

În perioada 6-7 septembrie 2019, sub egida Asociației de Chirurgie Toracică Modernă are loc, la Drobeta-Turnu Severin, Palatului Culturii „Teodor Costescu”, cea de-a V-a ediție a Conferinței de Cancer Bronhopulmonar, la care medici din divese specialități sunt invitați pentru a face echipă în lupta cu cancerul bronhopulmonar – „ucigașul tăcut” care face din ce în ce mai multe victime.

Sub coordonarea știintifică a conf. univ. dr. Alin Demetrian, președintele Asociației de Chirurgie Toracică Modernă din Craiova, și atenta supraveghere a dr. Eustațiu Memu, medic cu specialitatea chirurgie toracică, Drobeta-Turnu Severin – președintele comitetului de organizare, organizatorii promit un eveniment interesant, în cadrul căruia vor fi dezbătute ultimele informații medicale în domeniu, studii de caz, protocoale terapeutice, tratamente de ultimă generație și proceduri chirurgicale.

Participanții vor putea dialoga cu lectorii evenimentului, dr. Roxana Mustață și dr. Nelly Cherciu – medici oncologi în Craiova, dr. Darius Ungureanu-șef secție chirurgie generală Drobeta-Turnu Severin, dr. Constantin Pleșan-medic oncolog Drobeta-Turnu Severin, dr. Valentin Coșei-medic pneumolog Institutul Marius Nasta, dr. Elena Vlad-medic pneumolog, Târgu Jiu, dr. Ovidiu Rus –Clinica de chirurgie toracică, Institutul Oncologic București și alți invitați speciali.

 

Temele conferinței fac referire la semnele și simptomele care ar trebui să atragă atenția asupra posibilității existenței acestui diagnostic – cu focus pe medicina de familie, la alte patologii cu care trebuie făcut diagnostic diferențial, la statusul programului „stop fumat” în România și intervențiile medicale, chirurgicale și paliative la care se poate recurge.

Organizatorii spun că temele abordate la această conferință sunt de mare actualitate și prezintă interes pentru medicii din numeroase specialități medicale (medicina de familie, pediatrie, medicină internă, pneumologie, chirurgie toracică și transplant etc.) care trebuie să-și unească forțele, pentru că rata mortalității în rândul persoanelor cu vârsta sub 65 de ani a scăzut între 2005 și 2015 pentru fiecare dintre principalele cauze de deces, cu excepția cancerului pulmonar.

Potrivit statisticilor, în fiecare an, aproximativ 11.000 de români sunt diagnosticaţi cu cancer pulmonar, afecţiune care reprezintă principala cauză de mortalitate în rândul bărbaţilor diagnosticaţi cu cancer şi se situează pe locul 4 în rândul femeilor, după cancerul de sân, cancerul de col uterin şi cancerul colorectal. Mai grav este că 75% din cazuri sunt diagnosticate prea târziu, în stadiu inoperabil, limitând drastic şansele de supravieţuire ale pacienţilor.

 

Cancerul pulmonar sau cancerul bronhopulmonar este definit de înmulţirea necontrolată a celulelor din mucoasa care tapetează arborele traheo-bronşic. Cu timpul, aceste celule formează tumori care se pot dezvolta atât în interiorul bronhiilor, cât şi în afara lor, spre ţesutul pulmonar. Conform studiilor medicale de specialitate, există mai multe tipuri de cancer pulmonar dar, în general, se disting două categorii – cancerul pulmonar cu celule mici (CPMC), diagnosticat în 15% din cazuri şi cancerul pulmonar non-microcelular (CNPMC), identificat în aproximativ 85% din cazuri.

Cancerul pulmonar este recunoscut ca una dintre cele mai agresive forme de cancer, cu o evoluţie foarte rapidă și o rată de supravieţuire de doar 15% și o perioadă de 5 ani. În România, persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 – 65 de ani reprezintă categoria de vârstă cea mai expusă, iar 85% din pacienţii diagnosticaţi sunt fumători cronici. De altfel, peste 90% din persoanele care suferă de această boală au fost sau sunt fumători curenţi, iar riscul de îmbolnăvire la fumători este de 30 de ori mai mare față de nefumători. Alţi factori de risc asociaţi cancerului pulmonar sunt expunerea la substanţe chimice ca radonul sau azbestul, expunerea profesională sau accidentală la radiaţiile ionizante, dar şi preexistenţa unor afecţiuni pulmonare precum cicatriciile granulomatoase sau sclerodermia. Cancerul pulmonar mai poate fi cauzat şi de existenţa unui alt cancer în antecedente personale, cum ar fi cancerul din sfera O.R.L.

În prezent, cancerul bronhopulmonar ocupă locul 1 între decesele cauzate de toate tipurile de neoplazii, la nivel mondial.

Taxa de participare la Conferința de Cancer Bronhopulmonar din acest an este redusă până pe 19 august 2019, iar pe site-ul oficial al evenimentului, cei interesați pot găsi detalii cu privire la Taxe si Modalitățile de înscriere!

Înscrieri și relații: https://flashmedical.ro/conferinta-regionala-de-cancer-bronhopulmonar sau email: florin.cristea@houston.ro

 


Adaugati un comentariu


 

*