Consiliul Județean Buzău își modernizează sediul, cu bani europeni

22 septembrie 2021 | 0 comentarii |

În cadrul ședinței extraordinare de astăzi, consilierii județeni au aprobat promovarea proiectului de finanțare privind eficientizarea energetică a uneia dintre clădirile sediului administrativ al instituției, în valoare de aproximativ două milioane de euro.

 

Consiliul Judeţean (CJ) Buzău intenționează să reabiliteze și să modernizeze una dintre clădirile din curtea instituției, cu fonduri europene. În acest sens, în ședința extraordinară de astăzi, consilierii județeni au apobat forma revizuită a proiectului de cerere de finanțare prin Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, coordonat de Administrația Fondului pentru Mediu, urmând ca după semnarea contractului de finanțare să se achiziționeze proiectul tehnic și execuția de lucrări, respectiv, întocmirea documentațiilor tehnico-economice, obținerea autorizației de construire și execuția efectivă a lucrărilor. Fondurile necesare realizării investiției vor fi asigurate din bugetul propriu al Județului Buzău și decontate ulterior din fondurile alocate programului de finanțare, potrivit expunerii de motive.

Va fi un spațiu funcțional, unde să ne putem desfășura activitatea. Eu cred că este un lucru important, mai ales că spațiul unde ne desfășurăm activitatea nu este spațiul nostru și nu putem investi sau să atragem fonduri europene. După modernizare, clădirea va fi funcțională la nivelul perioadei actuale, unde se vor putea acorda servicii de calitate cetățenilor, pentru că nu ne gândim doar la angajații Consiliului Județean, ci și la cetățenii județului care au nevoie de noi”, a explicat președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu. Acesta a menționat că se impune amenajarea acestei clădiri și mutarea activității instituției în aceste spații, întrucât imobilul în care funcționează în prezent nu mai corespunde tuturor nevoilor desfășurării activităților curente, mai ales în contextul sanitar actual.

 

Petre Emanoil Neagu

Valoarea totală a investiției privind reabilitarea clădirii administrative C3 este de 10.094.996,84 lei, din care 4.924.638,54 lei cheltuieli eligibile și 5.170.358,30 lei cheltuieli neeligibile. Documentația tehnico-economică aferentă proiectului care face obiectul cererii de finanțare fusese aprobată anul trecut printr-o Hotărâre a Consiliului Județean, dar creșterea prețurilor materialelor, în acest an, a impus revizuirea indicatorilor și o nouă aprobare.

Proiectul prezupune transformarea clădirii vizate într-una modernă, care să beneficieze de toate facilitățile adaptate nevoilor actuale, iar președintele CJ, Petre Emanoil Neagu, și-a exprimat chiar intenția ca după modernizarea clădirii și a curții interioare să fie amenajate acolo săli de ședință, o cantină și o sală de mese.

Clădirea va fi reabilitată din punct de vedere termic și energetic, dar și la structură. După reabilitare vom beneficia de o clădire modernă, o curte interioară amenajată corespunzător și, pe lângă birouri și săli de ședință, noul sediu va avea și cantină și sală de mese. Așa e corect. Va fi și o sală de ședință a Consiliului Județean la nivelul anilor 2020-2021. Sala în care ne desfășurăm acum activitatea a fost construită la nivelul nevoilor anilor 70”,  a mai spus președintele CJ Buzău.

 

Președintele CJ Buzău a mai spus că nu se va renunța nici la spațiile din vechiul sediu, pentru că vrea să se poată genera aici servicii integrate, astfel încât buzoienii care au nevoie de servicii ale unor instituții din subordine care acum își desfășoară activitatea în diverse locații, să nu mai fie nevoiți să se deplaseze dintr-un loc în altul.

Soluția modernizării clădirii din curtea CJ a fost agreată după ce s-a încercat fără succes preluarea clădirii Instituției Prefectului și a corpului în care își desfășoară acum activitatea Consiliul Județean, care s-ar fi putut reabilita și moderniza cu fonduri europene, în exercițiul financiar 2014-2020, însă nu a găsit înțelegere la Ministerul de Interne.

Sper ca proiectul întocmit de specialiștii CJ, în valoare de aproximativ două milioane de euro, care chiar astăzi va fi  depus la Administrația Fondului pentru Mediu, să fie declarat eligibil și să obținem finanțarea de care avem nevoie. În caz contrar, vom aplica și la Agenția de Dezvoltare Regională, pe Programul Operațional Regional și sunt convins că vom avea succes”, și-a exprimat convingerea Petre Emanil Neagu, la finalul ședinței de astăzi, care a avut loc de îndată, tocmai pentru a se putea depune proiectul la Administrația Fondului pentru Mediu.

Proiectul propus astăzi pentru finanțarre europeană are o perioadă de realizare și execuție de 18 luni.

 


Adaugati un comentariu


 

*