Consiliul Județean Buzău: „PNRR – Fonduri pentru România modernă și reformată”

18 septembrie 2023 | 0 comentarii |

Administrația publică a județului anunță începerea activităților proiectului „Dotarea cu microbuze școlare verzi (electrice) pentru unitățile de învățământ preuniversitar din județul Buzău”.

 

Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, anunța după ședința ordinară din luna mai, că vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 61 de microbuze electrice pentru școlile și grădinițele din tot atâtea localități buzoiene și că „în curând va fi depusă cererea de finanțare nerambursabilă”.

Săptămâna trecută, ministrul Educației, Ligia Deca, anunța că a semnat, împreună cu reprezentanţii consiliilor judeţene, în prezența premierului Marcel Ciolacu, contracte în valoare de 250 de milioane de euro, pentru achiziția de microbuze școlare pentru 1.200 de localități, cu precădere din mediul rural, iar aproape 213.000 de elevi vor beneficia de transport şcolar „sigur şi sustenabil”, iar după semnarea contractelor, autorităţile locale vor demara demersurile necesare pentru achiziţia efectivă a microbuzelor şi livrarea lor.

Consiliul Județean Buzău anunță că a început activitățile de achiziție.

 


Adaugati un comentariu


 

*