Consiliul Județean Buzău se împrumută cu 46 de milioane de lei, pentru a continua proiectele pe fonduri europene

Suma este necesară pentru asigurarea cofinanțării a cinci proiecte de impotanșă majoră, printre care se numără și cele care vizează extinderea secției UPU a Spitalului Județean și dotarea Ambulatorului integrat al aceleiași unități medicale.

 

Petre Emanoil Neagu

Consiliul Județean Buzău este pus în situația „croitorului care trebuie să lucreze fără material”, după cum s-a exprimat azi președintele Petre Emanoil Neagu, având la dispoziție pentru acest an un buget „de supraviețuire”. În plus, problemei fondurilor mai mici decât în anii precedenți i se adaugă și cea reprezentată de o explozie a prețurilor pe piața materialelor de construcții, care afectează proiectele de investiții pe care Consiliul Județean le are deja în derulare.

Petre Emanoil Neagu a explicat că toate contractele în derulare au fost încheiate ținând cont de costurile materialelor de construcție de la momentul respectiv, iar creșterea bruscă a acestora a creat dificultăți în continuarea proiectelor.

 

La nivelul județului sunt în derulare mai multe astfel de proiecte importante, o parte dintre ele prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), altele cu fonduri europene. În ceea ce privește programele prin PNDL, președintele Consiliului Județean spune că, de la ministerul de resort a fost trimisă o circulară în care se comunică faptul că vor exista întârzieri în alocarea fondurilor de la bugetul de stat, iar în aceste condiții se recomandă fie sistarea lucrărilor, fie găsirea unor soluții financiare la nivel local, urmând ca fondurile alocate să fie recuperate apoi din banii repartizați prin PNDL.

La nivelul județului Buzău s-a optat pentru a doua variantă, urmând a fi luați 2-3 milioane de lei din fondul rezervă al bugetului Consiliului Județean. „Nu vom umbla la bugetul de dezvoltare, dar sunt alte cheltuieli și activități care pot fi amânate, iar banii îi alocăm proiectelor prin PNDL, urmând să îi punem la loc atunci când îi vom primi de la minister. Nu putem amâna plata constructorilor, pentru că neplata câtorva facturi poate băga o firmă în faliment. În plus, finalizarea proiectelor aflate în derulare ar fi astfel întârziată mult față de terenul prevăzut”, a declarat președintele Consiliului Județean.

 

În plus, din cauza bugetului de supraviețuire alocat pentru acest an, administrația județeană are serioase dificultăți în a asigura cofinanțarea a cinci proiecte europene aflate în derulare. Astfel, pentru a putea respecta angajamentele financiare luate la semnarea contractelor de finanțare, Consiliul Județean a decis contractarea unui împrumut în valoare de 46 de milioane de lei, pentru cofinanțarea acestora. Două dintre ele au ca beneficiar Spitalul Județean de Urgență, fiind vorba de proiectul de extindere și dotare a secției UPU, în valoare de peste 27,7 milioane de lei, și cel privind dotarea Ambulatorului de Specialitate Integrat al aceleiași unității medicale, proiect de peste 10,7 milioane de lei. Din împrumutul contractat, Consiliul Județean va aloca 6,5 milioane de lei pentru cofinanțarea proiectului de la UPU, în timp ce 4,5 milioane de lei vor merge către proiectul de dotare a Ambulatoriului SJU.

 

De asemenea, cu suma de 3 milioane de lei va fi cofinanțat proiectul de consolidare, restaurare și dotare a sediului Bibliotecii Județene, 15 milioane vor merge către proiectul de modernizare a DJ 203K, iar 17 milioane se vor aloca proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere pe tronsonul limită cu județtl Brăila, Robeasca-Vadu Pașii.

În prezent avem în implementare 12 proiecte, pentru care  beneficiem de fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 271.000.000 de lei, pentru care avem nevoie urgentă de resurse financiare ca să putem asigura cofinanțarea și prefinanțarea în vederea finalizării investițiilor începute. Acestora se adaugă și proiectele Direcției  Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului  Buzău  –unitate subordonată Consiliului Județean Buzău, a căror cofinanțare trebuie asigurată tot din veniturile proprii ale Consiliului Județean. Până acum, am reușit să atragem resursele financiare pentru o parte din investițiile de infrastructură  rutieră de interes public județean, prin diverse programe de dezvoltare locală, însă pentru responsabilitățile ce ne revin în perioada următoare, cu privire la dezvoltarea județului, este necesară o creștere a lichidităților financiare disponibile la nivelul bugetului județului. În acest context, pentru implementarea cu succes atât a proiectelor de investiții care beneficiază de fonduri europene nerambursabile, cât și pentru a nu afecta suplimentar bugetul Consiliului Județean pe termen scurt, mediu si lung, este necesară contractarea unei finanțări rambursabile interne, în vederea asigurării fluxului de lichidități financiare” – a mai precizat Petre Emanoil Neagu.

 

Acesta a amintit și existența altor câteva proiecte care sunt aproape de finalizare, dar care mai necesită câteva investiții din bugetul local al județului. Primul dintre ele este cel prin care clădirea fostului Spitalul Brătianu este transfirată în centru muzeal, în cazul căruia lucrările efective au fost demarate în urmă cu aproape doi ani. Clădirea, aflată în paragină la acel moment, va redeveni funcțională la sfârșitul lunii august, iar rezultatele lucrărilor de reabilitare pot deja fi observate de buzoienii care trec pe bulevardul N. Bălcescu. Petre Emanoil Neagu spune însă că este nevoie și de investiții pentru transformarea curții imobilului în grădină publică, precum și pentru dotarea cu mobilier și alte utilități a clădirii proaspăt reabilitate.

 

O altă investiție importantă aproape finalizată, dar care încă nu poate fi inaugurată, vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii în care funcționează Secția Dermato-Venerice a Spitalului Județean. Lucrările sunt aproape de finalizare, însă va mai trece o vreme până când aceasta va putea fi dată în folosință. „Clădirea Secției Dermato-Venerice este aproape gata, dar mai durează puțin până când o vom da în folosință, pentru că nu putem inaugura o clădire goală. Aceasta a fost reabilitată, însă nu putem folosi mobilierul vechi, așa că mai trebuie să investim în dotarea cu unul nou, ca să facem o treabă bună până la capăt”, mai spune președintele Consiliului Județean.

Și reabilitarea podului de la Vadu Pașii se apropie de final, însă va mai fi nevie de o investiție de circa 100.000 de euro, pentru o instalație de iluminare. „În toamnă, podul de la Vadu Pașii va fi gata. Se va putea circula pe podul nou, iar cel vechi va rămâne ca monument, dar mai vrem să instalăm un sistem de iluminat care va costa cam 100.000 de euro. Acesta va pune în valoare atât vechiul pod, însă este necesar și pentru sporirea gradului de siguranță a circulației pe podul nou”, a mai declarat Petre Emanoil Neagu.

 


Adaugati un comentariu


 

*