Alegeri locale 2020: Petre Emanoil Neagu va conduce județul Buzău și în următorii patru ani

28 septembrie 2020 | 0 comentarii |

Candidatul social-democrat a obținut 55,51% din voturile valabil exprimate, cel mai bun scor din țară al PSD la un Consiliu Județean, iar următorul clasat a fost liberalul Cristinel Romanescu (21,42%), urmat de candidatul PMP, Adrian Mocanu (11,62%).

 

Petre Emanoil Neagu

Peste 380.000 de buzoieni au avut posibilitatea, dreptul și de ce nu, obligația, să-și aleagă reprezentanții comunităților locale și județene duminică, dar în județ prezența la urne a fost de 52%. Petre Emanoil Neagu a obținut 55,51% din voturile valabil exprimate și a ținut să le mulțumească tuturor buzoienilor care l-au votat, dar și celor care nu l-au votat dar s-au prezentat la urne. El a apreciat că deși „e o situație atipică pentru toată societatea”, mulți dintre buzoieni s-au prezentat la urne și le-a mulțumit pentru efortul pe care l-au făcut. Promite că va continua să dezvolte proiectele începute și să se implice în „dezvoltarea județului, dar și în continuarea proiectelor cu Primăria Buzău și Primăria Rm.Sărat. Este o onoare și o responsabilitate pe care mi-am asumat-o pentru oameni, pentru nepoți, pentru copii, pentru stabilitate și pentru dezvoltare, astfel încât fiecărui cetățean să-i fie un pic mai bine”, a spus vechiul și noul președinte al Consiliului Județean Buzău.

 

Rezultatul obținut de Petre Emanoil Neagu a fost cel mai bun din țară pentru PSD la nivel de consilii județene, chiar dacă în județ s-au prezentat la urne doar jumătate din buzoienii cu drept de vot. „Vă mulțumesc tuturor pentru încredere! Datorită votului dumneaoastră am obținut cel mai bun rezultat dintre candidații PSD la preşedinția consiliilor județene!”, a declarat Petre Emanoil Neagu, care a fost votat de peste peste 55% dintre buzoienii prezenți la urne.

Astfel, în viitorul mandat, Petre Emanoil Neagu va conduce Consiliul Județean Buzău alături de 32 de consilieri. Carmen Ichim (Pro-România) și Adrian Robert Petre (PSD) vor ocupa funcțiile de vicepreședinte, iar Alianța PSD-Pro Buzău (60,05%) va avea 21 de mandate. Alți 7 consilieri vor fi din partea PNL (16,38%), iar 4 consilieri sunt de la PMP (8,13%). Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) nu a trecut pargul electoral, obținând 4,32% din sufragii.

 

În județ, PSD a câștigat și în acest mandat majoritatea primăriilor, deși a mai pierdut o parte dintre cele pe care le aveau în 2016. Astfel, organizaţia condusă de Marcel Ciolacu, lider şi la nivel naţional, a avut cele mai bune rezultate obținute de PSD în țară, câștigând nu mai puțin de 68 de primării din cele 87 existente în județul Buzău, respectiv cele două municipii, Buzău și Râmnicu-Sărat, orașele Nehoiu, Pătârlagele și Pogoanele, dar și 62 de comune.

În municipiul reședință de județ, Constantin Toma a obținut de asemenea cel mai bun scor din țară, având 78,08% din voturile valabil exprimate, iar la Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan și-a adjudecat un nou mandat cu 56% din sufragii, în timp ce în alte primării din județ s-au câștigat alegerile chiar și cu peste 90%.

 

Cristinel Romanescu

Liberalii conduși de Cristinel Romanescu au reușit să-și adjudece victoria în zece comune, față de șapte câte a avut în mandatul precedent, respectiv la Beceni, Brădeanu, Calvini, Chiojdu, Cochirleanca, Padina, Pardoși, Scutelnici, Tisău și Vadu Pașii, dar partidul s-a situat sub scorul liderului, ca și în cazul celorlalte formațiuni politice.

Romanescu s-a arătat dezmăgit că la nivelul primăriilor Buzău, Râmnicu Sărat și Nehoiu nu s-au obținut rezultate mai bune, admițând că deși PNL a obținut mai multe mandate decât în 2016, se putea mult mai bine. A mulțumit însă fiecărui membru pentru implicare, felicitând totodată câștigătorii care au știut „să-și vândă marfa mai bine” și a anunțat că se vor face analize în cadrul partidului, probabil vor fi și unele schimbări, se vor identifica posibilitățile de a creștere a partidului, care este în reconstrucție.

 

Liderul PNL Buzău l-a felicitat pe Petre Emanoil Neagu, dar a subliniat că în ceea ce privește „bunăstarea și dezvoltarea, județul are mult de recuperat, este dearte de ceea ce ar putea și ar trebui să fie”, dar le-a urat tuturor celor care au câștigat alegerile „succes în noul mandat” și și-a exprimat speranța că vor avea „drept repere pentru dezvoltarea județului nostru județe precum Cluj, Bihor, Sibiu”.

Partidul Mișcarea Populară, condus de Adrian Mocanu, a ieșit învingător în cinci primării, respectiv, Gura Teghii, Zărnești, Năieni, Scorțoasa și Colți, Pro-România, partidul condus de Felix Rache a reușit să obțină trei primării, respectiv Ziduri, C.A.Rosetti și Puiești, iar USR-PLUS a câştigat primăria Lopătari.

Duminică s-au prezentat la urne 200.692 buzoieni, adică 52,78% dintre cei 380.180 de alegători înscrişi pe listele permanente şi complementare.

 


Adaugati un comentariu


 

*