Încă un spital din România va avea propriul heliport

28 septembrie 2020 | 0 comentarii |

Lucrările vor fi demarate săptămâna aceasta, noul heliport urmând a fi destinat doar aterizării și decolării elicopterelor SMURD.

 

Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc va completa lista puținelor unități sanitare din țară care dispun de propriul heliport destinat exclusiv urgențelor medicale. Zilele trecute, terenul pe care va fi construit heliportul a fost pus la dispoziția firmei executante, iar în cursul acestei săptămâni urmează să fie demarate lucrările.

Heliportul va fi destinat doar elicopterelor SMURD care vor prelua și vor aduce la spital pacienți în stare gravă, putând fi utilizat 24 de ore din 24. Aceasta înseamnă că vor putea fie efectuate și zboruri de noapte, heliportul urmând a fi dotat și cu o instalație modernă de balizaj.

Comandorul în rezervă Romeo Lupu, managerul firmei care va efectua lucrările, spune că amenajarea unui heliport era o necesitate, în primul rând din punctul de vedere al siguranței zborurilor. Până acum, aterizarea elicopterelor SMURD care preluau sau aduceau cazuri grave la spitalul din Miercurea Ciuc se realiza într-o zona neamenajată și neautorizată, pe un stadion, ceea ce presupunea anumite riscuri, în timp ce un heliport special amenajat oferă siguranță deplină la aterizare și la decolare.

 

În plus, au existat situații când pe stadion se desfășurau competiții sportive atunci când apărea o urgență ce necesita transport aerian sau când nu s-a putut lua legătura la timp cu administratorul arenei, și astfel s-a pierdut timp prețios.

Nu în ultimul rând, din cauza distanței dintre spital și stadion, era nevoie ca pacientul să fie transportat cu ambulanța până la locul de aterizare, iar asta însemna iarăși timp prețios pierdut.

După finalizarea lucrărilor, heliportul va fi autorizat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Va fi operaţional 24 de ore din 24, însemnând că va fi dotat inclusiv cu instalaţie electrică de balizaj, astfel încât elicopterele vor veni pe timp de noapte la zbor la vedere, vor putea ateriza, prelua sau aduce pacientul şi să se întoarcă la locul de destinaţie sau la un alt spital”, a mai precizat comandorul în rezervă Romeo Lupu.

 

La rândul său, managerul spitalului din Miercurea Ciuc, dr. Konrád Judit a precizat că printre preocupările sale principale se numără și aducerea de specialiști tineri în cadrul unității medicale, pentru completarea schemei de personal, astfel încât locuitorii județului să nu mai fie nevoiți să se adreseze altor spitale.

Vor exista și situaţii când vor fi pacienţi care trebuie să-şi caute vindecarea în alte centre specializate sau urgenţe medicale pe care u le putem rezolva aici şi pentru aceste situaţii este nevoie să avem un heliport, să dăm şansa vindecării şi acestor pacienţi. În același timp şi noi vom primi  pacienţi aduşi cu elicopterul din alte zone, de la alte spitale, pentru că noi avem medici ultraspecializaţi, avem aparatură medicală de ultimă generaţie şi astfel putem să asigurăm servicii medicale de înaltă calitate”, a mai declarat managerul spitalului din Miercurea Ciuc.

Investiția se ridică la peste  1,3 milioane de lei, iar heliportul urmează să fie finalizat în trei luni, în timp ce obținerea autorizațiilor necesare și a pregătirii personalului va dura aproximativ cinci luni.


Adaugati un comentariu


 

*