Consiliul Judetean si-a dat ultimul aviz pentru reabilitarea cladirii spitalului Bratianu

Totodata a fost aprobata modificarea nivelului unui post din statul de functii al SJU Buzau, precum si noua componenta a Comisiei pentru Protectia Copilului.

 

In aceasta dimineata a avut loc sedinta ordinara din luna august a Consiliului Judetean Buzau, care a debutat cu un anunt facut de presedintele Petre Emanoil Neagu. Acesta a precizat ca, in cursul zilei de astazi, sau maine, cel tarziu, va da dispozitia de incepere a lucrarilor de reabilitare a podului de la Vadu Pasii, conform contractului potrivit caruia lucrarile se  vor finaliza in termen de 24 de luni.

Dupa ce s-a dat citire ordinii de zi, care a inclus 20 de proiecte de hotarare, s-a trecut la vot, toate cele 20 de puncte fiind aprobate de toti consilierii prezenti la sedinta.

Printre proiectele adoptate s-a numarat si cel referitor la aprobarea stabilirii functiunii imobililui de pe bulevardul Nicolae Balcescu, nr. 40, in incinta caruia a functionat fostul spital Bratianu. Dupa cum se stie, acesta isi va schimba destinatia medicala, pe care a avut-o inca de la infiintare, in destinatie culturala, urmand a fi reabilitat si transformat in Centru muzeal.

 

Fostul Spital Bratianu

Un proiect similar celui votat astazi fusese adoptat de consilierii judeteni anul trecut, insa atunci a fost omisa o prevedere legislativa conform careia instrainarea sau schimbarea destinatiei bazei materiale a unitatilor sanitare publice se face doar cu aprobarea Ministerului Sanatatii. La momentul adoptarii proiectului respectiv nu fusese solicitata o astfel de aprobare, astfel ca hotararea de Consiliu a fost lovita de nulitate. Pentru a intra in legalitate, Consiliul Judetean a facut o solicitare catre Ministerul Sanatatii, care a aprobat schimbarea destinatiei imobilului de pe bulevardul Balcescu, astfel ca transformarea acestuia din unitate cu destinatie sanitara in edificiu cultural nju mai constituie o problema. In baza acestei aprobari, consilierii judeteni au votat astazi stabilirea noii functiuni a cladirii monument istoric si astfel a fost indeplinita si ultima formalitate, inainte de a fi demarate procedurile de licitatie, respectiv, desemnarea firmei care va efectua lucrarile de reabilitare. Consiliul Judetean a semnat deja contractul de finantare din fonduri europene, bugetul local fiind insuficient pentru a suporta o lucrare de o asemenea amploare.

 

Sediul DGASPC

Tot in sedinta ordinara au fost aprobate reorganizarea si regulamentul de functionare a Comisiei pentru Protectia Copilului Buzau, structura care, incepand de astazi are o noua componenta. Astfel, functia de presedinte al comisiei ii revine secretarului judetului, Laurentiu Gavrila, in timp ce vicepresedinte este directorul executiv al DGASPC, Loredana Dorobantu. Calitatea de membri ai comisiei le revine medicului Anca Bistriceanu, din cadrul DSP Buzau, sefei Inspectoratului Scolar, Florina Stoian, preotului Mihai Milea – presedintele fundatiei Sfantul Sava, Marianei Cristea de la Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala si reprezentantului asociatiei Filantropica din Berca, Catalin Daniel Necula. In aceeasi comisie, membri supleanti au fost numiti dr. Carmen Chioasca, din partea DSP, Otilia Trifan din partea Inspectoratului Scolar, Meluta Nita, de la Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala, Mioara Serban, de la fundatia Sfantul Sava si Alina Porosnicu, de la asociatia Filantropica.

La punctul 12 pe ordinea de zi a fost un proiect privind modificarea nivelului unui post de economist I din cadrul Spitalului Judetean Buzau in postul de economist IA, care a si fost aprobat, potrivit solicitarii conducerii unitatii medicale, ca urmare a promovarii in gradul profesional a titularului.

 


Adaugati un comentariu


 

*