Crucea Roșie Buzău are nevoie de sprijin pentru achiziționarea unei ambulanțe

Filiala locală a organizației umanitare a lansat un apel public adresat cu precădere buzoienilor dar și românilor din țară și din diaspora.

 

Un proiect pe care filiala Buzău a Crucii Roșii îl are în vedere de mai mult timp constă în achiziționarea unei ambulanțe cu care voluntarii să se poată deplasa pentru a acorda primul ajutor atunci când este nevoie sau pentru a asigura transportul unor pacienți către unitățile medicale. Proiectul a fost lăsat multă vreme în plan secund, pentru că au apărut permanent noi priorități,  însă începând cu această săptămână, conducerea filialei a decis să demareze o campanie de strângere de fonduri pentru realizarea acestui obiectiv.

Această decizie a venit în urma unui mesaj venit din partea unei românce din Marea Britanie, care a contactat filiala locală a Cruci Roșii pentru a-și oferi sprijinul, întrucât urmărește de multă vreme acțiunile desfășurate de voluntari și este plăcut impresionată. Aceasta s-a oferit să mobilizeze și comunitatea de români  din regiunea în care locuiește, pentru a veni în ajutorul Crucii Roșii, interesându-se care ar fi nevoile filialei. Floarea Bîrzu, directorul filialei a precizat că se dorește de mult timp achiziția unor containere speciale care să poată fi folosite ca locuințe modulare și a unei ambulanțe, însă costurile sunt foarte mari, neputând fi suportate din bugetul propriu.

 

Floarea Bîrzu

Achiziția ambulanței a fost considerată a fi prioritară, astfel că se continuă demersurile pentru a populariza acest proiect în rândul comunității de români din Marea Britanie, în paralel fiind făcut și un apel public în acest sens către ceilalți conaționali din țară și din diaspora.

Floarea Bîrzu a mai declarat că, de obicei, Crucea Roșie Buzău organiza evenimente caritabile cu scopul strângerii de fonduri, însă acest lucru nu mai este posibil momentan, date fiind restricțiile impuse în contextul pandemiei.

Nu am fi îndrăznit să vă cerem ajutor, noi am organizat manifestări publice, dăruind bună dispoziție pentru donații, numai că în aceste vremuri e greu să repetăm astfel de bucurii publice. Vă rugăm să mai facem odată un lanț uman, să ne prindem mână de mână, și în acest fel și să dovedim tuturor că putem!” se precizează în apelul public lansat astăzi de Crucea Roșie Buzău.

Costurile unei ambulanțe noi, dotate corespunzător, sunt foarte mari astfel că reprezentanții filialei nu îndrăznesc încă să spere că își vor permite un astfel de vehicul, ci doar unul la mâna a doua.

 

Directorul filialei buzoiene a Crucii Roșii  spune că există și posibilitatea ca ambulanța să fie primită printr-o donație, iar atunci, banii strânși vor fi direcționați către alte cauze umanitare. O discuție în acest sens fusese purtată cu reprezentanții filialei din Germania a Cucii Roșii, ce are în dotare ambulanțe pe care le schimbă o dată la cinci ani. „Am discutat cu dânșii posibilitatea de a ne dona una dintre aceste ambulanțe pe care le schimbă la cinci ani, însă problema era că beneficiază de prețuri mai mici la autospecialele noi, în schimbul celor vechi. Urma să ajungem la un acord ca în momentul în care o filială își va schimba mașinile să luăm legătura și să ne doneze una din ele, dar între timp a apărut pandemia, și toate lucrurile s-au dat peste cap. Acum așteptăm să se mai liniștească situația și să reluăm discuțiile, dar între timp am demarat și această campanie de strângere de fonduri și vom vedea cum vom rezolva”, a mai declarat directorul filialei buzoiene a Crucii Roșii.

La dispoziția celor din diaspora care doresc să facă donații în acest scop a fost pus la dispoziție contul în euro  RO03BTRLEURCRT0207019401 în timp ce donațiile în lei pot fi făcute în contul RO96BTRLRONCRT0207019403.


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*