Cursă pentru viață: Primul transplant de inimă din acest an, realizat la IUBCvT Târgu Mureș

18 ianuarie 2023 | 0 comentarii |

Generozitatea unei familii cu suflet mare şi efortul echipelor medico-chirurgicale complexe din București și din Târgu Mureș au făcut posibil ca viaţa să triumfe dincolo de moarte, iar șapte pacienți să primească o nouă șansă la viață prin transplant de cord, plămân, ficat, rinichi și cornee.

 

O nouă misiune salvatoare de vieți a fost posibilă datorită generozității familiei unui tânăr în vârstă de 39 de ani, aflat în moarte cerebrală a Spitalul Universitar din București, în urma unui accident vascular, care a fost de acord să-i doneze organele. Echipa ATI și de coordonare transplant a SUUB (dr. Oana Dumitrașcu, dr. Mihaela Agapie, dr. Andreea Birjaru) a făcut posibil să apară speranța unei noi vieți pentru cinci români aflați pe listele de așteptare pentru transplant de cord, plămân, ficat și rinichi. Alți doi pacienți vor avea o viață mai bună prin transplant de cornee.

Efortul lor a fost preluat de echipele de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni, condusă de dr. Genady Vatachki, pentru ficat, și de dr. Andrei Andreșan, pentru rinichi, Spitalului Clinic „Sf. Maria” Bucureşti – dr. Dragoș Chiriță, dr. Alexandru Martiniuc, pentru plămân și Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Tg. Mureș, condusă de dr. Marius Harpa, pentru cord. Corneea a fost prelevată de echipa Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Universitar. Toți toţi aceşti profesionişti au format o echipă care a făcut ca drumul de la donator la primitor să fie parcurs fără probleme.

 

La Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, echipa de transplant coordonată de prof. dr. Horațiu Suciu a făcut posibil ca inima unui tânăr de 39 de ani, din București, să bată acum în pieptul unui bărbat de 54 de ani din Drobeta-Turnu Severin, pentru care transplantul de cord era ultima speranță la viață. Este primul transplant de cord realizat anul acesta în România.

Într-o cursă contracronometru, profesionalismul și dedicarea echipelor de medici a făcut posibil ca organul salvator să ajungă la timp, la târgu Mureș, cu un elicopter SMURD, în ciuda vremii nefavorabile.

Echipa coordonată de prof. univ. dr. Horațiu Suciu a preluat ștafeta triumfului vieții asupra morții, prin transplant, și a făcut minuni pentru Teodor Șoimeanu, care se afla în stadiu avansat de insuficienţă cardiacă. Bărbatul a primit șnsa la o nouă viață după aproape trei ani în care a trăit cu „sabia deaspura capului”. După un infarct, medicii au descoperit că are probleme cardiace grave și l-au pus pe lista de așteptare pentru transplant.

 

Dr Horatiu Suciu

Prof. univ. dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul IUBCvT Târgu Mureş, spune că a afecțiunea de care suferea pacientul transplantat era „ireversibilă, afectează mușchiul inimii și creează o stare, o calitate vieții extrem de precară și, bineînțeles, un risc mare de deces”.

Medicul a precizat că acesta este primul transplant cardiac din acest an realizat la Institutul Inimii din Târgu Mureş. „Pacientul este un domn în vârstă de 54 de ani din judeţul Caraş-Severin, aflat în stadiu avansat de insuficienţă cardiacă, aflat pe lista de aşteptare de aproximativ 2 ani. Din fericire, a fost un cord disponibil care a fost prelevat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti de către o echipă care s-a deplasat din clinica noastră, condusă de doctorul Harpa Marius. Cordul a venit pe calea aerului, cu un elicopter SMURD, a aterizat în jurul orei 14,30. Intervenţia a durat aproximativ 4 ore şi s-a încheiat cu succes. Pentru moment suntem mulţumiţi de evoluţia pacientului, sperăm ca această evoluţie să aibă loc în continuare”, a declarat profesorul Suciu.

 

Echipa de la Târgu Mureş îşi doreşte să continue activitatea de transplant într-un ritm care să poată susține nevoia acută a pacienților aflați pe listele de aşteptare, atât în centrul Târgu Mureş, cât şi în cel din Bucureşti.

Sigur, toate intervenţiile de transplant sunt intervenţii speciale, dificile, care presupun o coordonare foarte bună. Din acest punct de vedere organizatoric apar marile provocări. Din punct de vedere tehnic, este o intervenţie care intră în sfera activităţii chirurgiei cardiovasculare, o intervenţie care, din fericire, în institutul nostru este una de rutină. Aşa cum am menţionat, a durat 4 ore şi lucrurile sunt pe drumul cel bun. Anul trecut am efectuat 3 transplanturi cardiace, din păcate doar 3 şi, bineînţeles, ne-am propus mult mai multe. Ne-am propus în jur de 10-12 transplanturi, dacă pornim din luna ianuarie, astfel încât să crească numărul. Dar aici ţinem ţine foarte mult de donatori. Noi suntem pregătiţi oricând să facem transplant. Numărul donatorilor a fost de destul de mic, dar în acest an, iată, am început destul de devreme şi trebuie să fim optimişti”, a spus prof. univ. dr. Horațiu Suciu, care și-a exprimat convingerea că noul Institut al Inimii, pentru care s-a obţinut o finanţare în valoare de aproape 105 milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va permite efectuarea unui număr mult mai mare de operaţii, inclusiv transplanturi cardiace.

 

Dr Sorin Pascanu

Primul transplant de cord din acest an a decurs foarte bine, spun medicii, iar familia bărbatului salvat este recunoscătoare.

Dr. Sorin Paşcanu, șeful secţiei ATI din cadrul IUBCvT Târgu Mureş a explicat că „operaţia a decurs fără probleme, rapid, iar starea pacientului este cât se poate de mulţumitoare”. Medicul spune că, în fiecare an, își propun să realizeze „cât de mult e posibil, dar suntem limitaţi în primul rând de numărul donatorilor şi calitatea organelor. Deci, limitaţi de numărul donatorilor şi de logistica întreagă din jurul transplantului, inclusiv de spaţiile fizice de care dispunem, ca număr de specialişti, ca dotare, am putea face mult mai mult, dar, după cum vedeţi în spatele meu, şi acum le facem în centrul pediatric, pentru că aici avem condiţiile necesare”, a menționat dr. Pașcanu, care a ținut, cu această ocazie, să le mulţumeească și colegilor de la Spitalul Universitar din Bucureşti care au furnizat cordul.

 

Teodor si Doina Soimeanu

Acum, Teodor, marinar de profesie, își dorește foarte mult să mai poată lucra. Dr. Pașcanu spune că a fost surprins când, înainte de intervenţia de transplant, pacientul l-a întrebat dacă va trebui să se pensioneze după intervenție. Medicii l-au asigurat însă că se străduiesc să îi ofere şansa la o viaţă normală. Doina, soția bărbatului transplantat, crede că „minunea” a fost posibilă și pentru că acesta și-a dorit foarte mut „să trăiască, mai are de făcut lucruri pe lumea asta”.

Sperăm ca majoritatea pacienţilor noştri transplantaţi să aibă o viaţă cât mai normală. Discutând cu pacientul înainte de operaţie, m-a întrebat dacă e obligatoriu să se pensioneze după aceea. I-am spus că, dimpotrivă, sper că nu, pentru că ideea de a face aceste intervenţii chirurgicale este să-i oferim o viaţă normală, care înseamnă şi muncă, dacă asta îşi doreşte. Sigur că va trebui să vină la controale, va trebui să ia medicaţie, dar până la urmă sperăm că îi vom oferi o viaţă normală, cu o capacitate de efort net îmbunătăţită şi cu minime, să zicem, disfuncţii. Planul este să întoarcem pacienții la viaţa normală. Adică nu doar să le salvăm viaţa, să le oferim o viaţă cu scop”, a mai spus dr. Pașcanu.

Anul trecut, la IUBCvT Târgu Mureș s-au reallizat doar trei transplanturi de cord. Numărul mic de intervenții este cauzat de lipsa donatorilor. Listele de așteptare ale celor care au nevoie de un organ nou sunt extrem de lungi. La ora actuală, 35 de români au nevoie de o inimă nouă.

 

În timp ce medicii din Târgu Mureș realizau transplantul de inimă, la București, în Centrul de Transplant Hepatic Institutul Clinic Fundeni, coordonat de prof. dr. Irinel Popescu, un alt pacient a fost salvat datorită intervenției de transplant hepatic. Operația a fost realizată cu succes de echipa de chirurgi condusă de prof. dr. Vlad Braşoveanu, alături de echipa ATI, condusă de dr. Daniela Ungureanu, iar la Centrul de Transplant Renal, coordonat de acad. Ioanel Sinescu, alţi doi pacienţi au primit şansa mult aşteptată pentru un transplant de rinichi.

La Spitalul Clinic „Sfânta Maria” Bucureşti, echipa de transplant condusă de dr. Igor Tudorache a realizat primul transplant pulmonar din acest an.

Tranplanturile de cornee se vor realiza în cadrul Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice București.

Sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei greu încercate care şi-a găsit puterea de a transforma propria durere într-o minune pentru alţi oameni, pentru alte familii care suferă alături de rudele lor aflate pe listele de aşteptare”, au transmis medicii și conducerea Agenției Naționale de Transplant.

 

Dr Genady Vatacki

Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor echipelor medico-chirurgicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura şansă la viaţă, printr-o muncă de echipă, realizată cu foarte multă răspundere şi dăruire, precum și SMURD, pentru promptitudinea cu care a răspuns solicitării ANT și a oferit sprijin în efectuarea în condiţii rapide şi de siguranţă a acestei misiuni salvatoare de vieţi, ca și Serviciilor de Ambulanţă pentru sprijinul acordat de fiecare dată în realizarea acţiunilor de coordonare transplant. 

Dr. Genady Vatachki, directorul executiv al ANT și-a exprimat speranța că „anul acesta, în sfârșit, vom depăși cifra de donatori de dinainte de pandemie. Donarea este un act profund de generos, profund umanitar, și salvează viețile altora. Dacă s-a ajuns în acest punct ireversibil, este un ultim gest care poate fi făcut de cineva pentru un seaman”.

În 2019, s-au prelevat organe de la 85 de donatori în moarte cerebrală. Numărul a scăzut până la 47 în 2021, iar anul trecut, au fost 84 de donatori, până la jumătatea lunii decembrie.

 

Surse foto: ANT, Doina Soimeanu și arhiva SB

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*