Dacă ar fi trăit Ioan Cantacuzino, ne-ar fi scăpat de COVID?

14 ianuarie 2022 | 0 comentarii |

Membru al Academiei Române și al Academiei de Științe din Paris, Doctor honoris causa al Universităților din Atena, Bordeaux, Bruxelles, Lyon și Montpellier, Ioan Cantacuzino este românul care a inventat  vaccinul antiholeric (cunoscut şi ca Metoda Cantacuzino).

 

image description

Se împlinesc astăzi, 87 de ani de la moartea savantului român Ioan Cantacuzino (25 noiembrie 1863 – 14 ianuarie 1934), academician, medic, microbiolog, profesor universitar, fondator al școlii românesti de imunologie și medicină experimentală. Este vizionarul care, în 1921, înființa, prin ordin regal, Institutul de Seruri și Vaccinuri care astăzi îi poartă numele și care a fost centrul școlii românești de microbiologie, destinat de la început producției de seruri și vaccinuri, cercetării, activității de sănătate publică și formării de cadre medicale.

Membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris, Ioan Cantacuzino a fost apreciat de multe universtăți europene care i-au acrodat titlul de Doctor honoris causa – Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934).

Așa a intrat în istorie Ioan Cantacuzino, una dintre cele mai marcante personalități medicale ale începutului secolului al XX-lea, despre care mulți spun că, dacă ar fi trăit astăzi, sigur ne-ar fi scăpat și de COVID. Credibilitatea sa era mai presus de orice îndoială, așa că dacă el ar fi inventat vaccinurile pe bază de ARN-mesager, probabil că mulți le-ar fi acceptat și s-ar fi vaccinat. Iar dacă am fi trăit acum 100 de ani, nici măcar nu ne-am fi întrebat dacă ne vaccinăm sau nu. Atât de speriată era populația de bolile care făceau ravagii, încât ar fi făcut orice, ca să se pună la adăpost. Românii au fost printre primii care s-au vaccinat, empiric, contra variolei, printr-o metodă venită pe filieră otomană – variolizarea, dar astăzi suntem printre europenii cu cea mai mică rată de vaccinare.

 

Profesorul Ioan Cantacuzino a inventat vaccinul contra holerei, care a salvat mii de vieți în războaie, iar tehnica vaccinării în focar folosită de el a fost recunoscută internațional și denumită de francezi „Experiența românească”. Nu știm dacă în această perioadă de pandemie, profesorul Cantacuzino ar fi descoperit un vaccin nou, eficient, pentru a combate virusul, dar cu siguranță ar fi recomandat vaccinarea și ar fi spulberat mitul că vaccinrile sunt ineficiente în focar, de vreme ce el tocmai pentru asta și-a câștigat faima internațională, în combaterea holerei.

Descendent al vechii familii domnești a Cantacuzinilor (tatăl, Ion Cantacuzino, jurist și ministru sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, iar mama, Maria, fiica generalului Mavros, secretarul și ajutorul lui Kisseleff), nu este de mirare că savantul de mai târziu, Ioan Cantacuzino a avut parte de o educație aleasă și a fost trimis la studii la Paris, încă din timpul liceului (Liceul Louis-le-Grand). Tot la Paris urmează și cursurile superioare, iar după ce a terminat facultatea de Filosofie (1882-1886) și pe cea de Științe Naturale (1886-1891), urmează Medicina (1887-1894) și este impresionat de opera marelui biolog rus Ilia Mecinikov, laureat al Premiului Nobel, căruia i-a cerut să-l primească printre elevii săi. A devenit asistentul lui Mecinikov, iar în 1893 a intrat la Institutul „Pasteur” din Paris, unde a lucrat între 1896 și 1901.

 

Prof. Cantacuzino in mijlocul colegilor

În toamna anului 1901, Ioan Cantacuzino revine în țară, după ce obținuse titlul de Doctor în Medicină cu teza: „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans lorganisme” („Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”), ca profesor titular la catedra de Medicină experimentală de la Facultatea de Medicină din București. În același an a înființat Laboratorul de „Medicină Experimentală”, la parterul și subsolul Institutului „Victor Babeș”, care tocmai fusese clădit. Aici avea să se constituie ceea ce s-a numit Școala lui Cantacuzino, școala românească de imunologie, epidemiologie și patologie experimentală.

În calitate de director general al Serviciului Sanitar din România (1908 – 1910), profesorul Ioan Cantacuzino a înființat primele laboratoare regionale de bacteriologie și igienă în principalele orașe din țară. În 1910 a elaborat legea sanitară care-i poartă numele. Își propunea atunci să reorganizeze serviciul sanitar din România și să introducă igiena în industrie, pentru lucrătorii din fabrici și uzine.

 

Ioan Cantacuzino a studiat îndeaproape vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită „Metoda Cantacuzino“, folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Primele două vaccinuri, tifoidic și holeric, sunt produse între 1910-1913.

Pentru vastele campanii antiepidemice organizate în timpul războaielor balcanice din 1911-1913 și în primul război mondial, Ioan Cantacuzino a devenit faimos în toată lumea. În 1912 a trimis o misiune în Bulgaria, pentru combaterea holerei, iar pe baza tulpinilor aduse la București pune la punct vaccinul contra holerei. Când, în 1913, Armata Română, angajată în cel de-al doilea război balcanic este lovită de o nouă epidemie de holeră, vaccinul se dovedește salvator. În 1914, a plecat în misiune în Serbia, pentru studiul tifosului exantematic. Prin metodele perfecționate de Cantacuzino au fost combătute epidemiile de febră tifoidă, tifos exantematic și de holeră. În timpul Primului Război Mondial, laboratorul lui Cantacuzino asigură toate serurile și vaccinurile pentru armata română și rusă. În perioada 1924-1928, Institutul a asimilat şi a produs un număr de 8 vaccinuri şi 3 seruri terapeutice.

Tot datorită lui Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus, în 1926, vaccinul BCG, pentru vaccinarea nou-născuților împotriva tuberculozei. Sub conducerea lui Ion Cantcuzino, Institutul de seruri și vaccinuri din București a fost cotat la egalitate cu Institutul Pasteur din Paris, fiind cel mai mare producător de seruri şi vaccinuri de la începutul sec XX în Europa de Est.

 

Polidinul a fost fabricat în 1960 după cinci ani de cercetări, iar în 1962, institutul prepara nu mai puţin de 174 de produse de diagnostic. Din păcate, deceniul întunecat al anilor ’70 a distrus orice legatură între Institutul Cantacuzino și „fratele său mai mare” de la Paris, Institutul Pasteur, iar după 1990, politica Ministerului Sănătății, care a favorizat marile companii farmaceutice, a pecetluit soarta Institutului și a făcut posibil un plan de acțiune care a circulat în minister în timpul guvernării Nastase, potrivit căruia terenul de 4 hectare situate în zona Cotroceni, pe care se afla Institutul, urma să fie vândut, iar Institutul restrâns la câteva departamente de cercetare.

După 2010, Institutul românesc, altădată etalon în Europa, mai producea doar consumabile pentru laboratoarele de analize, pentru că Agentia Nationala a Medicamentului a ridicat autorizațiile pentru liniile de producție ale ultimelor vaccinuri produse aici, BCG și gripal. În paranteză fie spus, pe atunci, din Consiliul de Administrație făcea parte și actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila.

După mai multe transferuri între ministerele Sănătății și Educației și mai multe încercări ratate de a relua producția, Institutul a trecut în proprietatea Armatei, astfel că astăzi se numește  Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino.

 

Militarizarea Institutului Cantacuzino este văzută ca o greșeală de unii cercetători care susțin că, din această cauză, s-au rupt din nou relațiile cu Institutul Pasteur, care nu poate interacționa pe linie de cercetare cu o instituție militară. Pe de altă parte, Armata a făcut investitiții mai mari și au fost readuși cercetători în institut.

Pandemia nu pare să fi „trezit” însă autoritățile, chiar dacă planuri punctuale există, cum au existat mai mereu în acești ani: să se poată produce din nou vaccinul antigripal și tetanic, să fie aduși cercetători etc. Lipsesc însă viziunea, determinarea și entuziasmul din timpul lui Cantacuzino, deși împrejurările sunt, poate, la fel de dramatice. Nu lipsesc însă vorbele mari: Institutul este „de importanță strategică”.

În 2020, România a alocat  3,5 milioane de lei pentru descoperirea vaccinului împotriva noului coronavirus, iar în 2021, premierul Florin Cîțu afirma că România ar putea să producă aici un vaccin anti-Covid. În condițiile în care în alte țări se discută despre miliarde de euro în cercetare și nu se pun „bețe în roate” ideilor inovatoare, ca la noi, nici nu e de mirare că pe proiectul românesc s-a așternut „liniștea”.

 

Chiar și profesorul Virgil Păunescu, de la OncoGen Timișoara, care a inventat vaccinul anti-Covid și a propus produsul pentru studiu, pare să se fi resemnat întrucâtva. La începutul acestui an, le-a mulțumit celor care au avut încredere în cercetarea românească, a dat asigurări că se va merge înainte în „lupta cu bolile grave”, dar n-a mai pomenit nimic despre vaccin și a făcut doar o palidă referire la obstacolelele întâmpinate.

Ce-ar fi făcut Cantacuzino cu acest proiect? Este o întrebare la care, în aceste vremuri tulburi, este greu de răspuns…

Ioan Cantacuzino a murit în 1934 și, spre norocul nostru, a fost îngropat în incinta Institutului Cantacuzino, unde-și doarme somnul de veci și Victor Babeș, un alt savant de renume mondial. În testamentul său, Cantacuzino și-a exprimat dorința să fie înmormântat în cripta Institutului și astfel, și-a ocrotit creația, pentru că ar fi fost aproape imposibil să construiești un mall sau o clădire de birouri peste mormântul savantului român al cărui bust este asezat în holul principal al sediului Organizației Mondiale a Sănătății de la Geneva…

 


Adaugati un comentariu


 

*