De ce sunt carantinate persoanele care sosesc în țară fără a fi vaccinate sau trecute prin boală

13 decembrie 2021 | 0 comentarii |

Măsura se impune în cazul celor care vin din state aflate în zona roșie, chiar dacă aceștia prezintă rezultatul unui test negativ.

 

În ultimele zile se face intens paradă pe seama faptului că România este singura țară de pe continent aflată zona verde, în timp ce majoritatea celorlalte state din UE, cu o rată de vaccinare mai ridicată, sunt plasate în zona roșie. O imagine sugestivă cu harta UE, colorată în roșu, având în mijloc o insulă verde reprezentată de România, este intens distribuită pe rețelele de socializare, ca argument forte în favoarea faptului că rata de infectare în țară a scăzut tocmai pentru că românii nu s-au vaccinat.

Unul dintre promotorii acestei teorii aberante este și fostul senator Varujan Vosganian, care încearcă astfel să mai iasă din anonimatul în care a căzut după ce a dispărut de pe scena politică. Nimeni nu spune însă că toate acele state din zona roșie nu se confruntă cu o criză sanitară de proporțiile celei prin care a trecut România în valul 4, pentru că, deși numărul infectărilor a crescut, cazurile grave sunt puține, tocmai pentru că mulți dintre locuitorii acelor state sunt vaccinați și fac forme ușoare ale bolii. Medicii epidemiologi atrag însă atenția adepții unor astfel de teorii ar trebui să ia în considerare faptul că este de preferat ca o țară sa aibă mai multe cazuri ușoare de Covid-19, care să umple spitalele, decât cazuri mai puține și de gravitate mai mare, care duc la deces și la spitalizări pe termen lung.

 

Pe de altă parte, pe măsură ce românii din străinătate au început să se întoarcă acasă de Sărbători, apar tot mai mulți nemulțumiți de faptul că, odată ajunși acasă, trebuie să stea în carantină 14 zile dacă nu sunt vaccinați sau nu au trecut prin boală, chiar dacă au un test negativ. Această prevedere se aplică din 10 decembrie celor care vin din țările aflate în zona roșie, și cum Europa s-a „înroșit” în ultima vreme, majoritatea românilor nevaccinați, care vin acasă, sunt obligați să stea în carantină.

Inevitabil, se vorbește din nou de dictatură medicală, de îngrădirea libertății și de încălcarea drepturilor omului, fără ca cei aflați în această situație să realizeze că, în situații de criză, aceste drepturi pot fi limitate pentru a proteja dreptul la sănătate al celorlalți, și că cel mai bine ar fi ca ei să se vaccineze, chiap pentru propria protecție. Măsura dispusă de autorități este tot mai îndreptățită tocmai în contextul actual, în care doar România a mai rămas în zona verde, fapt care nu are nicio legătură cu rata scăzută de vaccinare.

 

Pe fondul acestor nemulțumiri, specialiștii Ministrului Sănătății au explicat, o dată în plus, de ce este necesară carantinarea celor care vin acasă și nu s-au vaccinat ori nu au trecut prin boală, implicit de ce este mai bine ca cei în cauză să se vaccineze.

Diferența dintre o persoană vaccinată sau care a avut Covid-19 în ultimele 6 luni și o persoană care nu s-a aflat în niciuna dintre cele două situații, constă din lipsa totală a protecției față de infecție la cea din urmă. O persoană total neprotejată are cel mai mare risc de a se infecta. Efectuarea testului PCR în perioada asimptomatică în cazul acestor persoane este mai puțin concludentă, deoarece în zilele care urmează testării, acea persoană poate să dezvolte simptomatologie specifică Covid-19. La persoanele cu un anumit grad de protecție, conferită de vaccin sau de trecerea prin boală, posibilitatea îmbolnăvirii este mult redusă, iar un rezultat negativ la testarea PCR este mult mai concludent. Chiar și în cazurile rare în care și vaccinații și foștii bolnavi se infectează cu o nouă tulpină, protecția pe care o au deja, face ca organismul lor să se apere eficient și contagiozitatea lor să fie redusă, ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor total neprotejate” – sunt explicațiile pe care Ministerul Sănătății le reamintește, în speranța că măcar o parte dintre cei care nu vor să se vaccineze și care protestează împotriva măsurilor de carantină la întoarcerea în țară, vor înțelege argumentele, cât se poate de logice, probate științific, în loc să îmbrățișeze teoriile agitatorilor și specialiștilor de tastatură.

 


Adaugati un comentariu


 

*