De Ziua Sănătăţii Mintale, OMS recomandă mai multe investiții în acest domeniu

10 octombrie 2020 | 0 comentarii |

Ministrul român al Sănătății, Nelu Tătaru, spune că în vremuri dificile, cum este pandemia, este nevoie mai mult ca oricând să ne păstrăm sănătatea mintală, iar medicii Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca îndeamnă populația să ceară ajutor specialiștilor în cazul în care se confruntă cu anxietate, atacuri de panică sau episoade depresive, care sunt tot mai frecvente în această perioadă.   

 

În fiecare an, pe data de 10 octombrie este celebrată în întreaga lume Ziua Sănătăţii Mintale, prilej de creştere a gradului de conştientizare şi educare a populaţiei cu privire la sănătatea mintală. Dacă până acum multă lume uita de această dată, anul acesta, evenimentul este marcat ținându-se cont că viaţa tuturor a fost schimbată de pandemie, iar lumea întreagă se confruntă cu consecinţele şi impactul fără precedent al sănătăţii mintale în contextul pandemiei de Covid-19 care afectează miliarde de oameni.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, OMS găzduiește, pentru prima dată, un eveniment global online de promovare a sănătății mintale, la care lideri mondiali, experții în sănătate mintală și oaspeții celebri se vor alătura directorului general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, pentru a spune lumii ce putem face cu toții pentru a ne îmbunătăți sănătatea mintală și cum îi putem ajuta pe cei care au nevoie de servicii medicale calitative și accesibile.

În acest context, OMS împreună cu Federaţia Mondială pentru Sănătate Mintală (WFMH) a lansat o campanie de conștientizare a necesității creșterii investițiilor în sănătate mintală, cu tema „Sănătate mintală pentru toţi. Investiţii mai mari – Acces mai mare”.

Acum este nevoie mai mult decât oricând de investiţii mai mari în sănătatea mintală pentru a ne asigura că toată lumea are pretutindeni acces la îngrijirea sănătăţii mintale. Investiţiile insuficiente în sănătatea mintală au lăsat mari lacune de tratament la nivel global. Sănătatea mintală este o investiţie şi nu o cheltuială şi ar trebui acordată prioritate pentru a evita o nouă catastrofă”, afirmă dr. Ingrid Daniels, preşedintele WFMH, conform wfmh.global.

 

O problemă importantă adusă în discuție cu prilejul Zilei Sănătății Mintale este accea că „sistemele fragile de sănătate nu au reuşit să soluţioneze sau să facă faţă lacunelor mari de tratament şi necesităţii îngrijirii sănătăţii mintale”, iar decalajul de tratament rămâne mare – 50% dintre persoanele cu tulburări mintale din ţările cu venituri ridicate şi 85% dintre persoanele din ţările cu venituri mici şi medii nu au acces la tratament. De aceea, scopul inițiativei campaniei din acest an, organizată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Federația Mondială pentru Sănătate Mintală, este oferirea accesului la asistență medicală de calitate și la prețuri accesibile pentru 100 de milioane de oameni până în 2023. Inițiativa urmează să fie implementată în 12 țări ale lumii.

Multe afecțiuni de sănătate mintală pot fi tratate eficient la un cost relativ scăzut, însă diferența dintre persoanele care au nevoie de îngrijire și cele cu acces la îngrijire rămâne substanțială. De aceea, campania din acest an se concentrează pe conștientizarea sănătății mintale și reducerea stigmatizării de către publicul larg, dar și pe atenționarea guvernelor asupra necesității sporirii accesului la îngrijiri de sănătate mintală de calitate și la tratamente eficiente, cercetare și identificarea metodelor noi de tratamente sau îmbunătățirea celor existente pentru toate tulburările mintale.

 

OMS și WFMH, atrag atenția că persoanele cu probleme mintale s-au confruntat cu izolarea socială şi mai mare, copiii şi adolescenţii au învăţat să studieze altfel, fără chicotelile şi visatul cu ochii deschişi de la cursuri şi cu gândul la ce vor face în continuare. Mulţi oameni şi-au pierdut locul de muncă, mulţi oameni au pierdut oameni dragi şi toţi oamenii au trecut prin momente care le-au schimbat viaţa într-un fel sau altul. Şi toate aceste schimbări afectează sănătatea mintală. Nu te învaţă nimeni cum să treci prin pandemie şi prin schimbările aduse de aceasta, aşa că obiectivul OMS cu această ocazie este să crească investiţiile în sănătatea mintală. Primind ajutor, putem învăţa împreună să facem faţă provocărilor aduse de pandemie, pentru că nevoia de sprijin psihosocial şi echilibru psihic au crescut substanţial în ultimele luni.

Ziua mondială a sănătăţii mintale nu este doar un eveniment de o zi, ci ne oferă ocazia şi avantajul de a atrage atenţia guvernelor, donatorilor, factorilor de decizie politică şi tuturor părţilor interesate, pentru a asigura acţiuni pentru investiţii mai mari în sănătatea mintală. Să unim forţele şi vocile pentru impulsionarea agendei de investiţii în sănătate mintală, pentru concentrarea sporită şi accesul la sănătatea mintală”, se arată în mesajul postat pe site-ul WFMH.

 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății

Ministrul român al Sănătății, dr. Nelu Tătaru, a afirmat, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, că în perioada pandemiei e nevoie mai mult ca oricând să ne păstrăm sănătatea mintală. El a subliniat că această zi este, anul acesta, un prilej de conștietizare și educare a populației cu privire la sănătatea mintală.  Pandemia provocată de noul coronavirus a produs multe schimbări în viaţa noastră din punct de vedere medical, dar şi social şi economic. Într-o astfel de perioadă cu numeroase provocări este nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru şi păstrarea sănătăţii mintale. În perioada următoare va fi nevoie de măsuri noi concretizate în programe şi investiţii pentru îmbunătăţirea accesului populaţiei la servicii de îngrijire a sănătăţii mintale”, a transmis Nelu Tătaru.

Potrivit OMS, tulburările psihice și neurologice reprezintă mai mult de 10% din povara globală a bolilor. Persoanele cu tulburări mintale severe, cum ar fi schizofrenia, decedează cu 10-20 de ani mai devreme decât populația generală, iar suicidul curmă viața a aproape 800 000 de persoane în fiecare an (1 persoană la fiecare 40 de secunde) și este a doua cauză de deces în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani. De asemenea, 1 din 5 copii și adolescenți are o tulburare mintală.

 

Dr. Gabriela Pârâu

Cu același prilej, specialiștii Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca atrag atenția populației că pandemia de coronavirus este, în primul rând, o problemă de sănătate publică, dar în același timp este și o problemă cu implicații la nivelul sănătății psihice a oamenilor din întreaga lume, de aceea, alături de respectarea regulilor de igienă, a măsurilor stabilite la nivel național sau local ar trebui să avem în vedere și măsuri care se adresează sănătății mintale. „Anxietatea, atacurile de panică, episoadele depresive sunt tot mai frecvente în această perioadă și afectează atât persoane care anterior nu manifestau simptome ale unor tulburări psihice, cât și persoane cu diagnostic psihiatric prezent.Stresul asociat acestei perioade perturbă funcționarea noastră atât la nivel individual, cât și social, fiind principalul factor al fenomenului numit decompensare. Mecanismele obișnuite de apărare, modul în care o persoană face față dificultăților nu mai funcționează, duce adesea la degradarea sănătății mintale sau la înrăutățirea simptomelor psihiatrice. Revenirea la starea normală, redresarea psihică necesită metode adaptative eficiente de reglare (exerciții de respirație, exerciții de relaxare musculară, exerciții fizice), dar atunci când simptomele persistă este indicat să cerem ajutorul specialiștilor, e nevoie de intervenție psihologică de specialitate sau, în anumite cazuri, de suport psihiatric, pentru a putea preveni astfel de episoade sau pentru a interveni din timp, întrucât o stare psihică bună este cea care ne ajută să avem o stare de sănătate mai bună și să putem facem față provocărilor acestei perioade”, explică dr. Gabriela Pîrîu, managerul unității medicale.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*