Deschiderea noii maternitati din Buzau, reprogramata dupa 1 iulie

29 ianuarie 2015 | 1 comentariu |

Acesta este noul termen pe care autoritatile locale l-au comunicat azi pentru darea in folosinta a obiectivului inaugurat in urma cu aproape trei ani, dar care nu a functionat de atunci nici macar un minut.

 

maternitate nouaEpopeea deschiderii noii maternitati construite de strada Victoriei din Buzau continua. Astazi a fost comunicat un nou termen pentru realizarea acestui deziderat pe care autoritatile locale se straduiesc de aproape trei ani sa il puna in practica. Pana in prezent, buzoienii au fost hraniti numai cu promisiuni, reinnoite de fiecare data cand termenul comunicat expira.De fiecare data alesii nostri au anuntat ca mai sunt doar cateva lucruri de pus la punct.

De aceasta data,  promisiunea este facuta de vicepresedintele Consiliului Judetean, Petre Emanoil Neagu, care indeplineste si prerogativele de presedinte. Astazi, el a comunicat ca mai este nevoie de aproximativ doua milioane de lei pentru achizitionarea aparaturii care mai lipseste, pentru ca maternitatea sa fie suta la suta functionala. In aceasta situatie, vicepresedintele Consiliului Judetean a precizat ca noua maternitate va fi deschisa in a doua jumatate a acestui an, adica dupa 1 iulie. „Maternitatea se va deschide cu siguranta in cursul acestui an, cel mai probabil in a doua jumatate, pentru ca mai este nevoie sa se achizitioneze mobilier si aparatura in valoare de circa doua milioane de lei. Consiliul Judetean dispune de acesti bani, dar trebuie sa organizam procedurile de achizitie si de aceea va mai dura putin pana cand o vom putea deschide”, a precizat Petre Emanoil Neagu.

 

noua maternitate Desi relativ noua, mternitatea de pe strada Victoriei are deja o istorie bogata, ajungand in centrul unui scandal inca de la inaugurare. Aceasta, pentru ca respectiva inaugurare a fost facuta „de forma”, in scop electoral, presedintele de atunci al Consiliului Judetean, actualul senator Victor Mocanu, taind panglica cu doua etaje neterminate, fara centrala termica, fara statie de oxigen si inchiriind o parte din aparatura medicala, pentru a servi drept decor in salile goale, la momentul festiv. Ulterior, fostul presedinte a ajuns protagonist intr-un dosar penal, in prezent fiind trimis in judecata din aceasta cauza.

In fapt, pe usile maternitatii a fost pus lacatul imediat dupa inaugurare, intrucat mai era nevoie sa sa finalizeze constructia, sa fie racordata la utilitati si sa se achizitioneze mobilierul si aparatura medicala, pentru ca unitatea medicala sa poata functiona.

De atunci au urmat promisiuni pe banda rulanta, cele mai recente venind in campania electorala la prezidentiale, din partea primarului Constantin Boscodeala, care desi nu are atributiuni in legatura cu obiectivul din strada Victoriei, ii asigura pe buzoieni ca in primavara, maternitatea va fi deschisa.

Iata ca mai e o luna pana la primavara si nu se intrevede nimic in acest sens, iar buzoienilor nu le ramane decat sa astepte pana la vara, pentru a vedea daca promisiunile facute azi, de vicepresedintele Consiliului Judetean se vor materializa sau nu. Intre timp, sediul nou se afla „in conservare”, adapostind o parte din aparatura care s-a achizitionat pana acum, inca insuficienta, si n-ar fi de mirare sa vedem ca atat cladirea cat si ce este in ea se vor deteriora, in timp ce medicii isi desfasoara activitatea in conditii deloc potrivte si buzoienii asteapta sa li se nasca pruncii in conditii civilizate.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Comentarii (1)

  1. Iuliana Cuibus spune:

    Asa sa fie. Doamne ajuta!

Adaugati un comentariu


 

*