Descoperire majoră a specialiștilor români, cu privire la transmiterea pestei porcine africane

14 aprilie 2021 | 0 comentarii |

Un studiu derulat pe durata a 11 luni a condus la concluzia că anumite insecte hematofage ar putea constitui un important vector de răspândire a bolii.

 

În ultimele 11 luni Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca a coordonat un studiu finanțat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), proiect în care au mai fost implicați specialiști de la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală și de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Studiul a vizat mecanismele de transmitere a virusului pestei porcine africane (PPA), iar cercetătorii români au făcut o descoperire majoră în acest sens adunând suficiente date care sugerează că anumite insecte hematofage pot avea un rol decisiv în transmiterea bolii. Pe parcursul celor 11 luni de studiu, specialiștii au recoltat mai multe specii de insecte din focarele de PPA, care se hrăneau cu sângele porcilor infectați. Studiindu-le în laborator, au constatat că peste 70% din aceste insecte aveau în corpul lor material genetic al virusului PPA, fiind identificate probe de ADN viral.

Coordonatorul proiectului, prof. dr. Andrei Mihalca de la Departamentul Parazitologie şi Boli Parazitare al USAMV Cluj, a declarat că acest proiect a fost o adevărată provocare şi a implicat „o sincronizare perfectă cu diferite instituţii. Colaborarea cu ANSVSA a fost impecabilă. Cum apărea o suspiciune de focar de pestă porcină africană, ANSVSA informa USAMV Cluj-Napoca printr-un mail. În câteva minute începeam organizarea deplasării. Domnul dr. Stupeanu de la ANSVSA obţinea toate acordurile instituţiilor şi medicilor locali, iar în câteva ore echipa de la USAMV Cluj-Napoca era deja pe drum”.

 

Acesta a mai explicat că importanța insectelor hematofage în transmiterea virusului PPA este mai mare în cazul fermelor comerciale, dat fiind faptul că aceste exploatații au efective mai mari de animale decât cele tradiționale.

Descoperirea făcută de cercetătorii români explică și cauza din care numărul de cazuri de PPA crește în lunile de vară, acest fapt fiind coroborat cu dinamica abundenței insectelor hematofage.

Un rol important în derularea studiului l-a avut și doctoranda Maria Balmoș, care s-a deplasat în focarele de PPA apărute în ultimul an, pentru a recolta insectele. Aceasta spune că pe parcursul celor 30 de deplasări a recoltat mii de insecte de diferite specii, care au fost apoi studiate în laborator, sute de ore. „A   fost un maraton de deplasări pe teren. În doar câteva luni am efectuat 30 de deplasări în toate colţurile ţării. Practic, am stat acasă doar câteva zile în toată această perioadă. În rest, eram prin ferme sau în curţile oamenilor. Veneam dimineaţa la serviciu cu bagajul făcut pentru câteva zile. Cel mai probabil, în câteva ore urma să pornesc la drum undeva, fără să ştiu unde”, a declarat aceasta.

Probele recoltate au fost apoi analizate în Laboratorul Naţional de Referinţă al Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, unde specialiștii au identificat ADN-ul viral al PPA.

 

Directorul institutului, dr. Florica Bărbuceanu, a declarat că „participarea în cadrul proiectului a fost o provocare ştiinţifică pe care specialiştii din cadrul laboratorului nostru au primit-o cu entuziasm. Expertiza şi experienţa de lucru dobândite în urma testării pentru PPA a peste 10.000 de probe de la apariţia acestei boli în România şi-au spus cuvântul în mod favorabil, dovadă fiind rezultatele obţinute. Tehnicile de biologie moleculară utilizate au respectat protocoalele recomandate de către Laboratorul European de Referinţă. Ne-am bucurat să fim parte a unei echipe de cercetare extrem de bine coordonate, care a finalizat cu succes acest proiect, în ciuda constrângerilor impuse de pandemia de Covid-19, şi să contribuim la studii relevante în direcţia combaterii acestei boli extrem de dăunătoare pentru suine, industria de profil şi nu numai”.

La rândul său, medicul veterinar Alexandru Stupeanu, responsabilul proiectului din partea ANSVSA, a reamintit că nu există un vaccin împotriva PPA, astfel că descoperirea de noi date despre mecanismele e transmitere a bolii sunt foarte importante în acest moment. „Pentru a înţelege amploarea pe care PPA o are în România, doar în perioada de implementare a acestui proiect, au fost confirmate 1.030 focare PPA la porci domestici, cu 186.647 de animale afectate, şi 1.578 de cazuri de PPA la porcii mistreţi” a mai precizat acesta. Până acum, se știa cu certitudine că transmiterea bolii se realizează prin contactul direct cu alţi porci domestici sau sălbatici, dar şi prin intermediul produselor alimentare, furajelor şi echipamentelor contaminate, iar rezultatele acestui studiu, care au fost deja publicate în urnalul oficial al EFSA, aduc noi date importante în această privință.

 

Sursă foto: USAMV Cluj-Napoca

 


Adaugati un comentariu


 

*