Descoperirea care schimbă istoria medicinei: Amputație chirurgicală realizată acum 31.000 de ani
Într-o peşteră din Indonezia a fost descoperită cea mai veche dovadă de amputare chirurgicală. Cercetătorii au stabilit că rămăşiţele umane aparţin unei persoane tinere, care a trăit în urmă cu 31.000 de ani și a supraviețuit intervenției între șase și nouă ani.
Arheologii au descoperit la un schelet îngropat al unei persoane tinere, dintr-o peşteră din Indonezia, cea mai veche dovadă a unei amputații chirurgicale, care a fost datată cu 31.000 de ani în urmă. Potrivit unui studiu publicat în jurnalul științific Nature, cercetătorii au descoperit, în 2020, în Kalimantan de Est – partea indoneziană a insulei Borneo, în impozanta peşteră calcaroasă Liang Tebo, renumită pentru picturile sale rupestre, corpul îngropat al unei persoane tinere. După ce au îndepărtat cu delicateţe straturile sedimentare, paleontologii au descoperit un schelet remarcabil de bine conservat, căruia nu îi lipsea decât partea de jos a piciorului stâng, care aruncă o nouă lumină asupra înțelegerii evoluției practicilor medico-socio-culturale umane. Extremitatea osului rămas indica urme de amputare, o tăietură „dreaptă, oblică, ce se poate observa privind prin os”, așa cum a explicat într-o conferință de presă paleontologul Tim Maloney de la Universitatea Griffith din Australia, care a condus studiul. Acesta a subliniat că descoperirea acestei noi dovezi care „rescrie cunoaşterea noastră despre aceste cunoştinţe medicale” l-a „entuzismat și îngrozit” în același timp, având în vedere că cea mai veche dovadă anterioară a unei asemenea intervenţii chirurgicale, adusă la lumină în 2010 într-un sit neolitic din Franţa (Seine-et-Marne), a fost datată cu 7.000 de ani în urmă, fiind vorba despre o amputare de braţ la un bărbat vârstnic, o intervenţie reuşită, conform datelor imagistice care au relevat semne de cicatrizare în urma analizei osemintelor străvechi.
Examinarea detaliată a scheletului a arătat că amputarea a avut loc în perioada copilăriei persoanei respective, iar creşterea şi vindecarea osului piciorului sugerează că şi-a revenit după intervenție şi a mai trăit între şase și nouă ani, murind probabil la sfârșitul perioadei de adolescență sau în jurul vârstei de 20 de ani.
Oamenii de știință au convenit că aspectul ar fi fost mai puţin regulat dacă amputarea s-ar fi produs în urma unei căderi sau a atacului unui animal, dovezile indicând că nu a fost vorba despre o amputare accidentală, ci despre o adevărată alegere medicală, conform semnelor de refacere osoasă, observabile la microscop. De asemenea, este puţin probabil ca amputarea să fi fost efectuată ca pedeapsă, deoarece copilului (sau tânărului) se pare că i-a fost acordată atenţie atât după intervenţie cât şi la înmormântare.
„Pentru a-i permite să trăiască în acest teren muntos, este foarte probabil ca restul comunităţii să fi investit în îngrijirea” acestei persoane, a explicat Maloney.
Medicul Melandri Vlok, de la Universitatea din Sydney, care a examinat rămăşiţele, a spus aceasta „este un amestec de entuziasm şi tristeţe, pentru că acest lucru s-a întâmplat unei persoane. Această persoană, un copil, a experimentat atât de multă durere, chiar dacă a fost acum 31.000 de ani”, subliniind că este „destul de clar” că a fost efectuată o intervenţie chirurgicală.
Sursă foto: nature.com
Până la această descoperire, oamenii de ştiinţă au asociat apariţia primelor practici medicale cu revoluţia neolitică din urmă cu aproximativ 10.000 de ani, când agricultura şi adoptarea unei vieţi sedentare au dat naştere unor probleme de sănătate necunoscute anterior. Excavarea rămăşiţelor umane cu o vechime de cel puţin 31.000 de ani, din insula Boreneo, aduce însă noi informaţii, dezvăluind că vânătorii-culegători au practicat chirurgia cu mii de ani mai devreme decât se credea.
Deși se crede că procedurile clinice moderne, precum amputarea chirurgicală, necesită un anumit nivel de înțelegere anatomică, igienă, abilități chirurgicale și aparatura necesară pentru a asigura supraviețuirea persoanei bolnave sau rănite și au devenit o normă medicală în societățile occidentale abia în ultimii 100 de ani, faptul că cei care l-au operat pe tânăr acum 31.000 de ani au știut cum „să cureţe, să dezinfecteze şi să panseze în mod regulat rana” după intervenție, pentru a preveni sângerarea postoperatorie sau o infecţie ce putea duce la deces, presupune „o cunoaştere aprofundată a anatomiei umane, a sistemului muscular şi vascular”, se arată în studiul publicat în revista Nature.
După descoperirea din Borneo, multe întrebări își cer răspuns răspuns, în special referitoare la modalitatea în care a fost efectuată procedura, la cum a fost alinată durerea și la frecvenţa acestei practici medicale. Există numeroase dovezi preistorice de trepanaţii sau extracţii dentare care arată practicarea chirurgiei din cele mai vechi timpuri, însă amputaţii ale membrelor sunt extrem de rare și greu de identificat în cazul scheletelor care nu s-au conservat la fel de bine.
Descoperirea din peștera Liang Tebo pune „într-o nouă lumină îngrijirea şi tratamentul oferite în trecutul îndepărtat şi schimbă opinia conform căreia aceste chestiuni nu erau luate în considerare în vremurile preistorice”, a declarat pentru BBC Charlotte Ann Robertson, specialistă în arheologie la Universitatea Britanică din Durham, într-un comentariu ce acompaniază studiul. „În zilele noastre, dacă te gândeşti la amputaţie în context occidental, este o operaţie foarte sigură. Persoanei i se administrează anestezie, se folosesc proceduri sterile, există un control al sângerării şi un management al durerii. Însă, în urmă cu 31.000 de ani, cineva efectuează o amputaţie pe această persoană şi are succes…”, a mai spus Robertson, care a concluzionat că descoperirea pune sub semnul întrebării ideea că medicina şi chirurgia au apărut târziu în istoria omenirii și „ne arată că grija este o parte înnăscută a fiinţei umane”.
Autorii studiului publicat în revista Nature au ajuns la concluzia că, la tropice, rapiditatea instalării infecţiilor este posibil să fi stimulat dezvoltarea unor produse antiseptice care exploatau proprietăţile medicinale ale vegetaţiei bogate din Borneo. În prezent, Maloney şi colegii săi fac cercetări pentru a afla ce instrumente chirurgicale ar fi putut fi folosite la acea vreme. Ei sugerează că la intervenţie ar fi putut fi utilizată o lamă din piatră.
Noi săpături sunt programate anul viitor în grota Liang Tebo, în speranţa că se vor putea afla mai multe informaţii despre oamenii care au populat-o.
„Condiţiile sunt propice pentru noi descoperiri uimitoare în acest «punct fierbinte» al evoluţiei umane”, a declarat Renaud Joannes-Boyau, profesor asociat la Southern Cross University (Australia), care a ajutat la datarea scheletului.
