Personalităţi medicale ale gastroenterologiei internaţionale la Bucharest PancreaticFest 2022

8 septembrie 2022 | 0 comentarii |

Evenimentul se desfășoară în format hibrid, iar conferinţele alternează cu demonstraţiile în direct, transmise din Laboratorul de Endoscopie Digestivă diagnostică şi terapeutică al SUUMC, în Sala de conferinţe a Hotelului Crowne Plaza, Bucureşti

 

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC)/ Secţia Clinică Gastroenterologie şi Laboratorul de Endoscopie digestivă diagnostică şi terapeutică organizează, în zilele de 9 şi 10 septembrie, Bucharest PancreaticFest 2022, eveniment care reuneşte Cursul internaţional de patologie pancreatică şi Workshop-ul  Rolul practic al ecoendoscopiei, manifestări ştiinţifice aflate la cea de-a IX-a şi, respectiv, a X-a ediţie.

Evenimentul ştiinţific, organizat în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patologia Pancreatică, Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie, Societatea Română de Endoscopie Digestivă şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila”, își propune să abordeze, ca la fiecare ediție, noile tehnologii și perspectivele de diagnostic şi tratament în domeniul oncologiei digestive din perspectivă multidisciplinară.

 

Prof dr. Cristian Gheorghe

Platforma de dialog între specialiști asigură atât transferul de cunoștiințe cât și de bune practici, acestea fiind coordonate esențiale în procesul de perfecționare a personalului medical, având ca obiectiv creşterea calității serviciilor medicale oferite în sistemul public de sănătate și, mai ales, creșterea calităţii vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu afecţiuni din sfera gastroenterologiei.

Vom petrece împreună două zile – una dedicată Atelierului EUS în bolile pancreatice, iar cealaltă Cursului de boli pancreatice. Ziua Atelierului EUS va fi dedicată prezentărilor de cazuri live transmise de la Spitalul Militar de Urgență „Dr Carol Davila” din București și de prelegeri despre ultimele descoperiri în domeniu, combinând tehnicile de bază cu cazurile intervenționale avansate. Urmăm cu strictețe liniile directoare ale ESGE pentru a îndeplini un beneficiu educațional maxim pentru paricipanți și, în același timp, pentru a maximiza interesul pacienților noștri” – prof. dr. Cristian Gheorghe, coordonator științific.

 

Foto arhiva SB

Evenimentul beneficiază de expertiza unor personalităţi medicale şi academice de anvergură internațională, precum prof. univ. dr. Peter Vilmann – Copenhaga, Danemarca; prof. univ. dr. Erwin Santo – Tel Aviv, Israel; prof. univ. dr. Peter Hegyi – Szeged, Ungaria, şi prof. univ. dr. Radu Țuțuian – Berna, Elveţia.

Și în acest an, programul este unul dinamic, în care conferinţele alternează cu demonstraţiile în direct, transmise din Laboratorul de Endoscopie Digestivă diagnostică şi terapeutică al SUUMC, în Sala de conferinţe a Hotelului Crowne Plaza, Bucureşti”, anunță organizatorii.

Anul acesta va fi al doilea în care va fi organizată și o sesiune specială – „Lucrări originale: rezultate preliminare ale tezei de doctorat” -, în cadrul căreia bursieri din Ungaria și România vor prezenta părți din tezele lor de doctorat în pancreatologie.

Pentru înscrieri și alte informații suplimentare, puteți accesa www.workshop-pancreas.ro.

 


Adaugati un comentariu


 

*