Doctori cu mâini de aur și „îngeri donatori” care fac minuni

5 martie 2021 | 0 comentarii |

37 de transplanturi și 10 prelevări de la donatori în moarte cerebrală au fost realizate de la începutul acestui an. Ultimele intervenții au avut loc ieri, în București, iar cinci români aflați în suferință au primit o nouă șansă la viață și sănătate. 

 

Oricât de dificilă este această perioadă pentru sistemul sanitar, cei mai mulți dintre medicii români continuă să facă minuni. Nimic nu-i împiedică să facă tot ce știu și pot mai bine pentru cei care au nevoie de ajutorul lor, confirmând cu fiecare viață salvată că mâinile lor sunt prelungiri ale mâinilor lui Dumnezeu.

Ieri a fost realizată cea de-a zece prelevare de organe din acest an, de la un donator în moarte cerebrală, urmată la scurt timp de trei intervenții care au dus la salvarea tot atâtor vieți, datorită transplantului. În ciuda dificultăților cu care se confruntă sistemul sanitar în această perioadă, activitatea de transplant continuă să funcționeze, de la începutul anului fiind realizate 37 de astfel de intervenții. Cele mai multe au fost transplanturi renale, 24 de pacienți primind astfel o nouă șansă la viață. Dintre aceștia, 14 au primit rinichi prelevați de la donatori în moarte cerebrală, în timp ce 7 au fost transplantați cu rinichi de la donatori în viață cu care au fost compatibili. În aceeași perioadă, au fost efectuate și 12 transplanturi hepatice, dintre care 9 cu organe provenite de la donatori în moarte cerebrală și 3 de la donatori în viață. Nu în ultimul rând, a fost realizat ș iun transplant de cord, în cadrul singurului centru de transplant cardiac din țară, de la Târgu Mureș. Acestor intervenții li se adaugă și mai multe transplanturi de cornee, prelevată de la o parte din cei 10 donatori în moarte cerebrală.

 

Ultimele intervenții de acest gen au avut loc zilele acestea la pitalul Floreasca și Institutul Clinic Fundeni, după ce o familie îndoliată a făcut gestul altruist de a fi de acord cu prelevarea de organe în cazul unei rude intrate în moarte cerebrală. Donatorul fusese internat la spitalul Floreasca, însă, în ciuda eforturilor medicilor, nu a putut fi salvat, intrând în moarte cerebrală.

Echipa de transplant a spitalului s-a ocupat de obținerea acceptului pentru prelevarea de organe din partea familiei, iar odată obținut acordul, au fost solicitate echipele de prelevare de la Institutul Fundeni. Specialiștii institutului s-au deplasat la Floreasca unde au intrat în sala de operație, prelevând de la donator ficatul și rinichii.

În acest timp, la Institutul Fundeni, trei pacienți erau pregătiți pentru operațiile salvatoare, fiind selectați de pe listele de așteptare pentru un transplant. Odată prelevate, organele au ajuns în cel mai scurt timp la Fundeni, unde echipele de specialiști în transplant au efectuat cele trei intervenții.

 

Pe lângă cei trei pacienți salvați ca urmare a transplantului de rinichi și ficat, viața altor doi va fi schimbată în urma transplantului de cornee prelevată de la același donator. De această dată, intervențiile vor avea loc în cadrul   Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon din Iaşi.

Într-o perioadă extrem de dificilă pentru întregul sistem sanitar, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a avut loc o nouă prelevare de organe şi ţesuturi de la un pacient  aflat în moarte cerebrală, a cărui familie  a ales să dăruiască o şansă la viață unor semeni necunoscuţi aflați în suferinţă pe listele de așteptare. Astfel, prin acest gest altruist, 5 semeni aflaţi în suferinţă pot spune azi că trăiesc o minune, viaţa lor schimbându-se în bine în urma intervenţiilor de transplant. Mulţumim şi ne înclinăm cu profund respect în faţa familiei donatorului pentru decizia dificilă pe care au fost nevoiţi să o ia, dar care a adus speranţa la o viaţă mai bună pentru alţi oameni. Generozitatea familiei pacientului şi dedicarea echipei ATI şi de coordonare transplant a Spitalului Floreasca au pus în mişcare  lanţul vieţii şi au făcut posibil ca alte 3 vieţi să fie salvate prin transplant de ficat şi rinichi, iar alţi 2 oameni să-şi recapete vederea prin transplant de cornee”, este mesajul transmis cu această ocazie de Agenția Națională de Transplant.

 


Adaugati un comentariu


 

*