Dosarul șpăgii la implementarea SIUI ajunge în Instanță

28 decembrie 2018 | 0 comentarii |

Fostul președinte al CNAS, Lucian Duță, este acuzat de luare de mită în formă continuată, în prezent aflându-se sub control judiciar.

 

Lucian Duță

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au finalizat rechizitoriul în cazul fostului președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, care se afla sub măsura controlului judiciar încă din luna aprilie a anului trecut, măsură care va fi menținută și în perioada următoare. DNA a dispus, ieri, trimiterea în judecată a fostului șef al CNAS, sub acuzația de luare de mită în formă continuată, faptă comisă în perioada 2010 – 2012, când acesta deținea funcția de președinte al instituției.

În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că Lucian Duță ar fi pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în calitatea sa de președinte al CNAS şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 de euro prin transferuri bancare şi 800.000 de euro în numerar. Conform procurorilor, o parte din sumele în numerar au fost primite de Duță în mai multe tranșe, iar cealaltă parte a fost achitată prin virament, în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia.

 

În comunicatul remis de către DNA cu referire la acest caz se mai menționeazăau fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 de euro, care a fost  identificată într-un cont bancar din Elveţia, asupra unui teren cu construcţie S+P+4, asupra a trei apartamente şi asupra unui autoturism. Totodată, DNA reamintește că pe data de 4 aprilie 2017, în cazul fostului președinte al CNAS a fost fixată o cauțiune de 4,5 milioane de lei, odată cu stabilirea măsurii de punere sub control judiciar.

Dosarul, care va fi judecat la Tribunalul București, se referă la o mită care ar fi fost primită de Lucian Duță în legătură cu încheierea şi derularea unui act adiţional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea şi operarea Sistemului Informatic Unic Integrat al Asigurărilor de Sănătate din România (SIUI), implementarea Cardului National de Sănătate și interconectarea cu SIUI, precum și contractul de furnizare de servicii privind implementarea prescripției electronice.

 


Adaugati un comentariu


 

*