Două din cele trei tomografe de la SCJU Timișoara, trase „pe linie moartă” din cauze administrative

24 februarie 2020 | 0 comentarii |

Managerul unității medicale a aflat cu surprindere că doar pentru unul din ele există documentele necesare pentru a putea fi folosit la investigații.

 

Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Timișoara, Raul Pătraşcu, a dispus scoaterea din funcțiune a unuia din cele două aparate computer tomograf pe care spitalul le utiliza, după ce a aflat cu surprindere că acesta era utilizat de aproape doi ani fără a avea avizul necesar de la Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). Aparatul este primit de la Ministerul Sănătății, în cadrul unui proiect derulat cu Banca Mondială, iar singurele documente obținute la momentul respectiv de fosta conducere a spitalului provin de la Direcția de Sănătate Publică, instituție care atestă că nivelul de radiații emise de aparat este unul conform. Nici nu avea cum să fie astfel, având în vedere că aparatul era nou, însă pentru a-l putea utiliza, spitalul avea nevoie și de un aviz de funcționare eliberat de CNCAN.

După cum declară managerul spitalului, acel aviz nu există, ceea ce l-a determinat să dispună imediat scoaterea din funcțiune a tomografului.

Lipsa avizului de funcționare a fost descoperită cu ocazia schimbării șefului Clinicii de Radiologie a spitalului, căruia managerul i-a solicitat  un raport complet al aparaturii, al instalaţiilor şi al autorizaţiilor secţiei,  pentru a vedea ce îmbunătățiri mai pot fi făcute.

 

SJU Timisoara

Mai mult de atât, pentru un alt tomograf nou pe care spitalul îl are în dotare, și care nu este încă utilizat, întrucât fusese încheiat un contract de service cu o firmă care nu era autorizată. În această situație, pacienții acuți și cei din Urgențe sunt direcționați către un al treilea tomograf din dotarea unității medicale, care este singurul cu acte în regulă.

În aceeași zi în care a dispus scoaterea din funcțiune a tomografului fără autorizație de funcționare, managerul a încheiat protocoale de colaborare cu alte tei spitale din oraș care dețin tomograf, unde urmează să fie direcționați pacienții programați din ambulatoriu.

Potrivit lui Raul Pătrașcu, această situație ar putea să dureze circa trei luni, până la finalizarea procedurilor de obținere a avizului de funcționare.

 

Raul Patrascu

Întrucât aparatul era nou și de ultimă generație atunci când a intrat în dotarea SJU Timișoara, managerul spune că nu a existat nici un incident cât timp acesta a funcționat fără autorizație, însă nu își putea suma riscul de a permite utilizarea sa în aceeași situație.

Este o situaţie fără precedent, pentru că acest aparat nu ar fi trebuit să fie dat în funcţiune, din moment ce nu a avut aceste autorizaţii, ori eu nu puteam să las în funcţiune un aparat care nu are acte în regulă. În urma acestei sesizări, am format o comisie independentă de anchetă care să verifice exact situaţia şi într-adevăr, acel aparat nu a avut niciodată autorizaţie CNCAN şi autorizaţie de funcţionare. Puteau fi expuşi la pericole nu doar pacienţii, ci şi medicii. Din fericire nu a existat niciun incident, aparatul fiind nou, dar nu ne putem asuma răspunderea. Pacienţii sunt expuşi acestor radiaţii o singură dată, dar medicii lucrează permanent în acel mediu. Pe mine mă interesează bunăstarea pacienţilor, dar şi siguranţa medicilor. Celălalt computer tomograf este nefuncţional pentru că spitalul a încheiat în trecut un contract de service cu o firmă care nu are autorizaţie pentru a face service pe un astfel de aparat şi am sesizat Corpul de control al Ministerului Sănătăţii şi pe acest subiect, pentru a vedea cum a fost posibil ca acea firmă să câştige licitaţia”, a declarat managerul SJU Timișoara.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*