Două noi laboratoare inaugurate în deschiderea Zilelor UMFST Târgu Mureș

7 decembrie 2019 | 0 comentarii |

Evenimentul, care se va desfășura în perioada 9-14 decembrie, cuprinde un program amplu de manifestări ştiinţifice, educaționale, sociale, culturale și artistice, la care a fost invitată invitată să participe întreaga comunitate academică.

 

Imediat după examenul de intrare în Rezidențiat, care are loc duminică, 8 decembrie, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” (UMFST) din Târgu Mureș organizează, în perioada 9-14 decembrie, o nouă ediție a Zilelor Universității, eveniment de tradiție, care cuprinde un program amplu de manifestări ştiinţifice, educaționale, sociale, culturale și artistice, anunță conducerea universității.

În prima zi a evenimentului vor fi inaugurate Laboratorele AZOMUREȘ și BOSCH, care va avea loc luni, 9 decembrie, realizate în parteneriat cu companiile AZOMUREȘ și BOSCH, două dintre companiile beneficiare de resursa umană pregătită de UMFST, dar și furnizoare de know how și tehnologie care permite îmbinarea cunoștințelor teoretice cu activități practice în condiții cât mai aproape de cele care se regăsesc în fabrici. „Înființarea de laboratoare în parteneriat cu companii care desfășoară activități în domenii în care Universitatea noastră derulează programe de studii este rezultatul conștientizării nevoii de resursă umană calificată, a cărei pregătire superioară să corespundă nevoilor concrete ale angajatorilor. În contextul diminuării forței de muncă disponibilă pentru piața muncii, UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș își concentrează eforturile pentru ca studenții și, implicit, absolvenții săi să aibă acces la informații și tehnologii de actualitate în domeniile pe care le studiază, care să le ofere o șansă în plus să își construiască o carieră în țara noastră”, transmite conducerea Universității, printr-un comunicat.

 

Laboratorul Azomureș este un laborator multidisciplinar care oferă posibilitatea desfășurării unor activități didactice în domenii precum: inginerie electrică, mecanică, termodinamică etc., iar Laboratorul BOSCH „LEAN SIX SIGMA” are ca obiect principal urmărirea din punct de vedere statistic a proceselor de producție prin monitorizarea îndeplinirii indicatorilor de calitate și cantitate a produselor fabricate, dar și alte activități și procese specifice din domeniul producției de senzori.

Conducerea universității menționează că „un alt element de noutate este faptul că, începând din semestrul al doilea al acestui an universitar, în curricula universitară a studenților de la Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației a UMFST Târgu Mureș se va regăsi un pachet de cursuri opționale intitulat BOSCH ACADEMY, susținute de experți ai companiei. La finalizarea cursurilor, după susținerea examenului, studenții vor putea dobândi un certificat de calificare BOSCH”.

Evenimentul va debuta cu prezentarea obiectivelor celor două laboratoare și va continua cu tăierea panglicii inaugurale, pentru fiecare dintre cele două noi laboratoare.

 

În cea de-a doua zi a Zilelor UMFST, Departamentul Proiecte Europene și de Cercetare al Universității organizează, începând cu ora 10.00, la Centrul de Consiliere, Dezvoltare Personală și Învățare, workshop-ul „Students in Research – Could it Work?”, la care sunt invitați să participe studenții interesați și pasionați de cercetare științifică.

În aceeași zi, la ora 19.00, la Palatul Culturii din municipiu, are loc tradiționalul Concert de colinde susținut de studenți și artiști locali, Corul Organizației de Medicină Dentară, Corul Asociației Studenților Farmaciști, Grupul Studenților Creștini, Corul ESTIEM, Corul Studențesc Amicus, Corul Gaudeamus și Grupul de muzică bizantină Anastasios.

În ziua următoare, pe 11 decembrie, tot la Palatul Culturii și tot cu începere de la ora 19.00, Corul Național de Cameră Madrigal, unul dintre cele mai renumite ansambluri corale din România, va susține, ca și anul trecut, tradiționalul Concert de Crăciun.

 

Miercuri, 11 decembrie, Şcoala Doctorală din cadrul Instituției Organizatoare de Studii Universitate de Doctorat a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează cea de-a 12-a ediţie a Conferinţei Doctoranzilor şi Tinerilor Doctori, în cadrul căreia vor fi abordate teme de actualitate din domeniile medicină, medicină dentară, farmacie, filologie, istorie, informatică, inginerie şi management.

Astfel, programul Conferinţei oferă sesiuni plenare şi comunicări ştiinţifice susţinute de invitați din străinătate și coordonatori ştiinţifici de doctorat, cu înalt prestigiu academic. Această manifestare ştiinţifică reprezintă pentru participanţi o excelentă oportunitate de colaborare, networking, lărgirea orizontului ştiinţific şi, nu în ultimul rând, pentru doctoranzi, de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare în cadrul unei manifestări ştiinţifice”, menționează organizatorii.

În Universitatea târgmureșeană există echipe de cercetare interdisciplinare, flexibile şi dinamice ale căror lideri sunt modele pentru tinerii doctoranzi cât şi pentru studenţi. Pe lângă laboratoarele de cercetare cu aparatură modernă din cadrul facultăţilor, Centrul Avansat de Cercetare Medicală și Farmaceutică reprezintă un exemplu de infrastructură de cercetare de înaltă calitate la nivel internaţional, fiind un centru de referință în țară, se subliniază în counicatul care anunță evenimentul.

Ca de obicei, Zilele UMFST Tg. Mureș se încheie cu tradiționala Gală festivă în cadrul căreia va fi premiată excelența în Universitate, iar după discursul rectorului universității, cina festivă va fi „acompaniată” cu momente muzicale.

(Sursă foto: UMFST)

 


Adaugati un comentariu


 

*