Dreptul la viață pentru un copil nenăscut, câștigat în instanță

15 noiembrie 2017 | 0 comentarii |

O tânără din Ploiești a dus o lupta contracronometru cu birocrația și refuzul funcționarilor de la CJAS de a-i elibera documentele necesare pentru a naște în străinătate, în condițiile în care copilul care urma să vină pe lume avea nevoie de o operație urgentă, ce nu putea fi efectuată în România.

 

Lupta unei tinere de 29 de ani din Ploiești pentru salvarea vieții copilului pe care urma să îl aducă pe lume s-a încheiat cu bine, după ce a câștigat în instanță dreptul de a naște în străinătate, pentru ca fetița ei să poată fi operată imediat după naștere.

Lupta tinerei cu sistemul birocratic de la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate a început în săpămâna a 22-a de sarcină, când medicii au constatat că fetița pe care urma să o nască avea o malformație cardiacă. Pentru a supraviețui, bebelușul avea nevoie de intervenție chirurgicală, imediat după naștere.

Medicii de la spitalul Marie Curie din Capitală, acolo unde se efectuează de câțiva ani operații de corectare a malformațiilor cardiace la copii, i-au spus că singura soluție salvatoare pentru copil era o astfel de intervenție dar că, din păcate, nu putea fi efectuată în România. I-au recomandat însă o clinică din Germania, unde mai fuseseră efectuate, cu succes, intervenții similare.

Familia tinerei a început imediat demersurile pentru ca aceasta să meargă să nască în Germania, pentru ca fetiță să poată fi operată imediat, iar după o dcumentare prealabilă privind condițiile în care această deplasare putea fi făcută, oamenii au mers și la Casa de Asigurări, pentru a afla din sursă sigură cum trtebuie procedat.

 

Tânăra spune că aici s-a lovit de un refuz categoric, funcționarii spunându-i că nici măcar nu pot întocmi dosarul pentru cazul său, întrucât copilul nu era născut și, prin urmare, nu avea o identitate, un CNP care să-i confere drepturi. La Casa de Asigurări m-am izbit de un refuz categoric, cum că acest dosar nici măcar nu poate fi făcut, întrucât copilul nu avea identitate, fiind nenăscut”.

Hotărâtă să lupte pentru viața copilului ei, tânăra a întocmit dosarul pentru Formularul E112, la care a atașat toate documentele medicale eliberate de medicii de la Marie Curie, care recomandau nșterea și operația în străinătate. La momentul depunerii, i s-au solicitat însă alte documente, din partea unei alte unități medicale. A mers la Târgu Mureș, dar nici medicii de aici nu i-au putut da asigurări că pot interveni în timp util pentru salvarea copilului, confirmând recomandarea medicilor din Capitală.

A mers din nou cu dosarul la Casa de Asigurări, însă a primit același răspuns negativ. „Mi-au spus că operaţia putea fi decontată, dar nu şi naşterea. Doctorul şi toate referatele medicale atestau însă faptul că naşterea trebuia să aibă loc în locul în care se poate interveni imediat, deoarece copilul putea să nu respire în momentul naşterii”, își amintește tânăra. Cu alte cuvinte, deși era vorba despre o problemă cardiologică, funcționarii de împiedicau de una obstetricală.

 

CatalinTudorache

Lupta cu birocrația devenise între timp una contracronometru, întrucât sarcina avansase, iar timpul rămas la dispoziție pentru a rezolva această problemă se scurta cu fiecare zi. „După ce am primit şi al doilea răspuns negativ am decis să mergem îninstanță. Am obţinut termene rapide, având în vedere data probabilă a naşterii şi situaţia de sănătate a copilului și am reuşit în acest fel să mergem în Germania”, își mai amintește tânăra mamă care, între timp s-a întors acasă cu fetița a cărei inimioară a fost salvată în Germania, chiar de un medic român.

De cealaltă parte, reprezentanții CJAS Prahova susțin că nu a fost vorba despre rea-voință, ci de respectarea legii. Purtătorul de cuvând al instituției, Cătălin Tudorache, spune că instituţia noastră este obligată să respecte legislaţia. Este dreptul fiecărui cetăţean să se adreseze instanţei de judecată, iar Instanţa a hotărât într-un anumit mod. În situaţia în care persoana respectivă obţine în instanţă o hotărâre definitivă, noi, ca orice instituţie din România, suntem obligaţi să punem în aplicare hotărârea instanţei de judecată care devine lege. Din punct de vedere uman, înţelegem pe oricine, dar eliberarea acestor formulare E112 generează nişte cheltuieli semnificative pe care le suportă bugetul statului român şi niciun funcţionar din nicio insituţie nu-şi permite luxul să nu respecte legislaţia în momentul în care semnează pentru eliberarea formularului E112”.

Acum, tânăra îşi ţine fericită pruncul în brațe şi speră că exemplul său le va ajuta şi pe alte femei aflate în această situaţie dificilă să nu abandoneze lupta cu birocrația din România.

 


Adaugati un comentariu


 

*