Echipe medicale, vaccinuri și medicamente pentru românii afectați de inundații

17 septembrie 2024 | 0 comentarii |

Ministrul Sănătății a anunțat că, în cel mai scurt timp, vor ajunge echipe medicale în taberele de sinstrați, iar în același timp se va continua livrarea de vaccinuri și vor fi ajutate persoanele cu boli cronice care nu-și pot procura medicamentele. 

 

A fost instituita stare de alertă luni seară, în județele Galați și Vaslui, afectate de inundațiile care au afectat zeci de localități și au cauzat pagube majore și chiar pierderi de vieți omenești. Urmare a hotărârilor Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență constituite în județele Galați și Vaslui, prin intermediul cărora s-a solicitat declararea stării de alertă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu a aprobat instituirea stării de alertă la nivelul celor două județe, a transmis MAI, luni seară, printr-un comunicat.

Starea de alertă permite astfel ca anumite fonduri care ar urma să fie destinate populației afectate să fie deblocate, iar birocrația din jurul atribuirii unui contract pentru lucrările necesare ar fi eliminată. „Astfel, autoritățile locale se pot mișca rapid pentru a contracta lucrări și servicii în termen extrem de scurt, a precizat luni premierul Marcel Ciolacu, menționând că din depozitele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat vor fi trimise resurse esenţiale pentru sprijinul comunităților afectate.

 

Totodată, în centrele de sinstrați din aceste județe vor fi trimise echipe medicale și vor fi trimise în continuare vaccinuri pentru protejarea populației afectate de boli transmisibile. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, promite că vor fi ajutați și cei care nu au cum să își cumpere medicamentele pentru bolile cronice.

În fiecare centru de sinistrați o să organizăm, într-un timp foarte, foarte scurt, o echipă medicală. Am stabilit inclusiv un model de raportare către Institutul Național de Sănătate Publică a oricăror suspiciuni de boală transmisibilă și, bineînțeles, o să găsim o soluție și pentru cei care nu au medicamentele obișnuite pentru tratamentul bolilor cronice, a spus, marți, ministrul Sănătății, după conferința dedicată Zilei Mondiale a Siguranței Pacienților. Acesta a menționat că, la nevoie, vor fi trimise în continuare, și vaccinuri, subliniind că există un pericol major de infecții în zonele afectate și autoritățile au luat măsuri urgente pentru a proteja populația expusă.

 

Potrivit ministrului, DSP Galați a estimat un necesar de aproximativ 2.000 de doze de vaccin antitetanic și cam tot atâtea de vaccin antihepatitic A, necesar în special pentru a proteja copiii de apa contaminată, apele din zonele afectate fiind nepotabile.

În funcție de necesități, trimitem cât este necesar. Ieri am reușit să procurăm împreună cu cei de la DSP Galați și o cantitate de vaccin hepatitic A, pentru copii care sunt la risc să se îmbolnăvească de hepatita A, așa că nu avem o problemă deosebită. Ne preocupă partea aceasta a doua, pentru furnizarea de asistență medicală și de medicamente pentru cei care nu au în acest moment”, a adăugat ministru Alexandru Rafila.

Ministrul a subliniat importanța informării corecte a populației și asigurarea furnizării de apă potabilă pentru persoanele afectate, iar autoritățile vor continua să verifice rețelele de apă potabilă și să dezinfecteze fântânile, pentru ca apa să redevină sigură pentru consum.

 


Adaugati un comentariu


 

*