Editorial: Violența naște monștri!
Am auzit cu toții expresia „Somnul raţiunii naşte monştri”, o expresie folosită astăzi în diverse contexte care, la origine, este titlul unei celebre gravuri a pictorului spaniol Francisco Goya. În opinia artistului, „opresiunea, servitutea, obligaţia de a urma un anumit drum, trasat de alţii” constituie un obstacol care nu trebuie ignorat. Se spune că în aceeaşi vreme, Goya a trecut printr-o perioadă dificilă din punctul de vedere al sănătăţii. Bolnav de saturnism (intoxicaţie cu plumb), timp de mai multe luni a fost parţial paralizat şi şi-a pierdut parţial auzul, iar în aceste împrejurări, între 1797-1799, a realizat „Capriciile”, operă emblematică ce cuprinde imagini fantasmagorice, delirante, în care voinţa, raţiunea, echilibrul sunt învinse de suferinţă, de ipocrizie, mârşăvie, vicii, stupiditate – aluzie critică şi satirică la adresa societăţii spaniole.
Pandemia de COVID-19 pare să fi exacerbat în același mod „somnul rațiunii”, scoțând la iveală tot ce poate fi mai rău, mai monstruos în oameni, în gândirea și imaginația lor… Iar incapacitatea unora de a înțelege că democrația nu le dă dreptul de a da realităţii forma propriilor frustrări sau libertatea de a folosi „legea pumnului” atunci când le lipsește capacitatea de a empatiza și de a dialoga, poate face ca „monștrii” să ajungă chiar la vârful societăţii.
În limbajul actual, expresia „Somnul raţiunii naşte monştri” face referire la momentele în care, în viaţa individuală sau a unei colectivităţi, inteligenţa, echilibrul, armonia, înţelepciunea, cultura, substanţa umană autentică, dimensiunea spirituală a fiinţei lasă locul instinctului, haosului, dezordinii, arbitrariului, fricii. Iar autoritățile sunt fie absente, fie pasive, fie depășite de situație, astfel că aproape orice act de violență ajunge să fie tratat ca „fapt divers” și, implicit, este acceptat tacit, chiar și de cei aflați în poziții decizionale. Agresivitatea pare să fi devenit un fenomen în toată lumea. Violența se manifestă în familie, în școală, pe stradă, oriunde.
Chiar și în Parlamentul României am văzut cu toții că tocmai oamenii care ar trebui să fie modele de integritate și să respecte legile pe care chiar ei le promovează, le încalcă flagrant și nu se dau în lături de la acte de violență dacă cineva are o opinie sau o poziție contrară intereselor unui individ sau ale unui grup.
Și mai grav este că cei din jur asistă pasiv la astfel de manifestări și se comportă precum cei care în cazul unui viol spun că „femeia a fost de vină”, că avea „fusta prea scurtă”, că „ora era prea târzie”, că „a vorbit prea ce nu trebuie” sau spun că în cazul unui copil agresat de părinți „bătaia e ruptă din Rai”, ignorând, banalizând, ironizând și chiar catalogând ca normale astfel de fapte.
Virgil Popescu si George Simion
Nu știu de ce cred astfel de oameni că au fost trimiși în Parlament sau în Guvern și nici dacă sunt conștienți de faptul că prin astfel de comportamente contribuie la perpetuarea radicalismului tot mai amenințător din ultima vreme, dar cert este că e inuman să privim impasibili atunci când astfel de evenimente se petrec sub ochii noștri.
Nu putem ignora faptul că în timp ce toată țara respectă normele sanitare impuse de pandemie, George Simion, copreședintele AUR, fără mască și nevaccinat anti-COVID, după cum a recunoscut în multe dintre ocaziile în care, ignorând zecile de mii de decese s-a declarat împotriva măsurilor de prevenție, i-a suflat în față ministrului liberal al Energiei, Virgil Popescu și l-a luat de gât în timp ce acesta vorbea în plenul Parlamentului, strigându-i de la câțiva centimetri că este „un hoț”. Și nici că Popescu i-a replicat lui Simion că ar fi „un prost”. Astfel de comportamente ar trebui sancționate printr-o reacție civică în masă, pentru că atât încălcarea cu bună știință a normelor de sănătate publică, cât și violența, fizică, verbală sau psihică nu mai trebuie să rămână teme marginale, nici la nivel instituțional, nici pentru publicul larg.
Popescu a anunțat ulterior că va depune plângere penală împotriva lui Simion, pentru că „Vorbim aici de manifestări de violență verbală la adresa altui om, de instigare la ură, la nesupunere, la un comportament irațional” și susține că regretă episodul, dar că nu îl va alimenta cu ură, dar nici prin „nepăsare”.
Din păcate, cam la fel se întâmplă în întreaga societate și n-ar trebui să ignorăm faptul că lipsa de atitudine împotriva violenței de orice fel înseamnă a accepta să fii complice, să preferi haosul în locul ordinii, să nu fii om. Când vom înțelege că indiferent de diferențele care ne separă, împotriva oricărui fel de violență trebuie să fim de aceeași parte a baricadei și să fim de acord că e inuman să privim impasibili la astfel de evenimente, vom putea avea pretenția că am depășit condiția de „homo ignorans”.
În bilanțul pe anul 2021 transmis de IPJ Buzău zilele acestea se arată că pe lângă o multitudine de alte activități specifice, oamenii legii s-au concentrat pe prevenirea răspândirii noului coronavirus, dar și a delincvenţei juvenile și victimizării minorilor și a violenţei în familie, au instrumentat cazuri de violență în școli, dar și dosare de viol, vătămări corporale, loviri sau alte violențe și chiar omoruri. Și la fel se întâmplă la nivel național, european și global.
Poate că este nevoie de legi mai dure, de măsuri mai eficiente, de autorități mai vigilente, dar cel mai mult avem nevoie să conștientizăm gravitatea acestor fapte și să luăm atitudine înainte ca ele să ducă la alte violențe sau la comportamente care pot degenera.
În „Cel mai iubit dintre pământeni”, Marin Preda spunea că „până la un punct, realitatea e mai puţin rea decât imaginaţia. Dar de la punctul acela încolo, un detaliu real, un gest, o privire, sunt mai rele tocmai pentru că exprimă ceea ce imaginaţia nu poate inventa”.
De altfel, psihologii spun că lașii aleg să își „demonstreze” superioritatea sau să își impună ideile prin brutalitate, iar victimele lor, de orice sex, vârstă, categorie socială sau profesională sunt, în general, persoane care nu se pot apăra prin forța fizică sau printr-un limbaj agresiv, trivial, de „mahala”.
Pe zi ce trece, violența devine tot mai greu de controlat, iar în era comunicării digitale, oricine se poate crede „zmeu” în spatele tatstaturii și orice „mesaj” se poate răspândi instantaneu și poate căpăta o vizibilitate ridicată, oricât de veninos, de plin de ură sau de periculos ar fi.
Aceste realități ar trebui să ne determine, pe cei care mai avem o urmă de omenie, să conștientizăm gravitatea unor astfel de fapte, să le respingem public, iar prevalența acestui fenomen să impună un dialog civic consistent, un subiect principal pe agenda publică.
