Elicopterele SMURD și-au reluat misiunile de salvare

Timp de mai multe zile, aeronavele nu s-au putut ridica de la sol din cuza vremii nefavorabile, dar în cursul zilei de astăzi au fost efectuate primele misiuni.

 

Vremea rea din ultimele zile a creat probleme și aeronavelor din flota Inspectoratului General de Aviație, folosite în principal la misiuni aero-medicale de salvare. Don cauza ninsorii și a viscolului, aparatele de zbor au fost consemnate la sol.

Astfel, misiuniule de salvare pe calea aerului nu au fost posibile în zonele aflate sub incidența avertizării meteo, printre care și județul Buzău, urgențele medicale râmânând în seama echipajelor Ambulanței și SMURD, sprijinite și de alte forțe de intervenție să razbată până în zonele greu accesibile.

De astăzi, interdicția a fost ridicată pentru aeronavele MAI și au fost efectuate, deja, câteva misiuni aero-medicale de transport ale unor persoane care aveau nevoie de asistență medicală de urgență, după cum a precizat dr. Raed Arafat, secretar de Stat în MAI, șeful Departamentului penttu Situații de Urgență (DSU).

 

Potrivit oficialului, la acest moment sunt pregătite de intervenție 14 aeronave, care pot efectua zboruri în orice regiune a țării, mai puțin în zona montană înaltă. Din cauza condițiilor meteo, misiunile se efectuează însă doar pe timp de zi. Au fost executate 8 misiuni umanitare, iar printre persoanele pentru salvarea cărora s-a intervenit cu aeronavele se numără doi nou-născuți din județul Dolj, respectiv județul Giurgiu, o gravidă din județul Constanța, o femeie cu septicemie din județul  Brăila și o alta cu probleme respiratorii din Tulcea.

Din 26 februarie și până în seara zilei de ieri, când întreaga țară s-a aflat sub cod galben sau portocaliu de ninsoare și viscol, precum și sub avertizare meteo de ger, structurile MAI, împreună cu alte autorități, au intervenit în 79 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență pentru 87 de pacienți, printre care 26 de copii și 17 femei însărcinate.

În această perioadă Ministerul Afacerilor Interne a acționat zilnic în zonele afectate, cu o medie de 19.000 de angajați – polițiști, pompieri, jandarmi, precum și cu peste 9.000 de mijloace tehnice.

 

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*