Evocandu-l pe Vasile Voiculescu – „doctorul fara de arginti”

15 octombrie 2016 | 0 comentarii |

La 132 de ani de la nasterea scriitorului si filosofului medic, la Casa Memoriala din Parscov au fost decernate Premiile Concursului National de creatie literara „V. Voiculescu”.

 

premiile voiculescu4Sfarsitul de saptamana a fost luminos, la Parscovul de Buzau. Parca si vremea a fost partasa, discret, la bucuria si iluminarea pe care o aduce, an de an, memoria marelui scriitor, poet, filosof si medic Vasile Voiculescu. Oameni de cultura, scriitori, poeti, publicisti, reprezentanti ai autoritatilor locale si localnici au lasat vineri, pentru cateva ore, orice alta preocupare si s-au adunat la Casa Memoriala a poetului, din Parscov, bucurandu-se de evenimentele care au incheiat seria de manifestari dedicate aniversarii a 132 de ani de la nasterea celui supranumit „doctorul fara de arginti”.

Totodata, au fost decernate premiile celei de-a XXVII-a editie a Concursului National de Creatie Literara „V. Voiculescu”, eveniment organizat de Consiliul Judetean Buzau – prin Directia Judeteana pentru Cultura si Arta, Muzeul Judetean si Biblioteca Judeteana „Vasile Voiculescu, Primaria Buzau – prin Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Romania si al Primariei Parscov.

Juriul, format din cinci membri USR si reprezentanti ai institutiilor organizatoare, a trebuit sa evalueze si sa aleaga castigatorii dintre cei 88 de autori, din 21 de judete, care au trimis creatii literare la editia din acest an a concursului, tinand cont de tematica si originalitatea creatiilor, acuratetea exprimarii, decenta limbajului si designul lucrarilor. La festivitatea de premiere a fost prezent si Aurel Maria Baros, membru in boardul Uniunii Scriitorilor din Romania.

 

Magda Ursache a primit Marele Premiu, de la presedintele Consiliului Judetean Buzau, Petre Emanoil Neagu

Magda Ursache – Marele Premiu, inmanat de Petre Emanoil Neagu, presedintele CJ Buzau

MARELE PREMIU, in valoare de 1.500 de lei, a fost acordat de Consiliul Judetean, Magdei Ursache din Iasi, pentru volumul de publicisticaNoi vrem Cuvant! sau alte feluri de cenzura si a fost inmanat de presedintele institutiei, Petre Emanoil Neagu. Acesta a declarat ca este „onorat” sa se afle intre atatea „minti luminate si suflete sensibile care tin viu spiritul lui Vasile Voiculescu, acest reper unic pentru literatura cat si pentru felul in care a inteles sa practice medicina. Eu cred ca pentru a avea un viitor sanatos, este nevoie sa ne pretuim trecutul si sa transferam, generatiilor viitoare, valorile inaintasilor”.

PREMIUL NATIONAL „Vasile Voiculescu”, Sectiunea Poezie, care i-a revenit buzoianului Dumitru Pana, pentru volumul „Lakonika”, a fost  acordat de Primaria Buzau, iar primarul Constantin Toma a fost cel care l-a premiat pe autor cu 1.000 de lei.

PREMIUL NATIONAL „Vasile Voiculescu”, Sectiunea Proza, tot in valoare de 1.000 de lei, i-a revenit lui M.B. Ionescu-Lupeanu din Bucuresti, pentru volumul „Strigoii lui Sutu” si a fost acordat de Biblioteca Judeteana „Vasile Voiculescu”.

PREMIUL NATIONAL „Vasile Voiculescu”, Sectiunea Publicistica, recompensat tot cu 1.000 de lei, a fost acordat de publicistul Cristinel Popa, buzoianului Paul Iulius Negoita, pentru volumul „Marchitanii Rosii”.

 

Gina Zaharia - Premiul Special Poezie

Gina Zaharia – Premiul Special Poezie

PREMIUL SPECIAL pentru volumul de poezie „Talazuri” a fost acordat de Primaria comunei Parscov, buzoiencei Gina Zaharia. „Marele scriitor Vasile Voiculescu a reunit, si in aceasta toamna, in curtea casei sale din comuna Parscov, scriitori din tara, localnici si personalitati buzoiene care, intr-un cadru festiv, au dat acestei zile de toamna o nota de stralucire. Era acolo. Langa noi, langa elevii Scolii Generale V. Voiculescu, care i-au adus omagiu prin poezie si cantec, langa preotii care au tinut o slujba de pomenire. Timpul  i-a inramat nemurirea in casa de la Parscov dar si in inimile noastre, ale celor care ii apreciaza si ii respecta opera”, a spus Gina Zaharia, dupa eveniment.

Tot premii speciale au mai primit Robert Serban (Timisoara) pentru volumul de poezie „Putin sub linie” din partea Primaria Parscov, Nicolae Baicut (Targu Mures) pentru volumul de poezie „La taclale cu Dumnezeu” din partea Asociatiei Culturale „Renasterea Buzoiana”, Lucian Manole (Botosani) pentru volumul de proza „Elena Zbant – un pictor al inimii sacre” din partea familiei Baciucu, in memoria omului de cultura Lazar Baciucu, Constantin Ciurea (Buzau) pentru volumul „Maidanul dintre cele doua lumi” (debut in roman) din partea Tipografiei „Coletti” si Alexandru Ticlea (Bucuresti) pentru volumul „Barfa, hrana noastra cea de toate zilele” din partea revistei „Cartelul metaforelor”.

Tot cu acest prilej s-a acordat Diploma de Excelenta din partea Filialei de Proza a Uniunii Scriitorilor din Romania scriitorului buzoian Nicolae Penes pentru volumul „Memorii”, cu prilejul implinirii varstei de 80 de ani.

 

premiile voiculescu2Vasile Voiculescu s-a nascut in 1884, in comuna Parscov, judetul Buzau, ca fiu al lui Costache Voicu (ulterior scriitorul a luat numele de Voiculescu), gospodar cu stare, si al Sultanei (nascuta Hagiu), fiica unui negustor. A inceput scoala in satul vecin, Plescoi, si a terminat cursul primar la Buzau. Face primele doua clase gimnaziale la Liceul „B.P. Hasdeu” din Buzau, iar in 1902, absolva ciclul secundar la Liceul „Gh. Lazar” din Bucuresti. A urmat cursurile Fa­cul­ta­tii de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti, apoi Facultatea de Medicina, sustinandu-si licenta in 1910. A fost medic de tara in cateva judete, iar pentru generozitatea cu care ii trata pe bolnavi, refuzand adesea sa primeasca bani de la acestia, era recunoscut si i s-a atribuit spranumele de doctorul fara de arginti. In primul razboi mondial a fost mobilizat ca medic militar, la Barlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuta. In 1918 este numit medic de circumscriptie la Bucuresti, apoi, medic la Administratia Do­me­ni­i­lor Coroanei.

A fost casatorit cu Maria Mittescu, studenta la medicina, care i-a daruit cinci copii, trei fete si doi baieti si careia, la randul sau, Vasile Voiculescu i-a purtat toata viata o mare iubire si i-a dedicat numeroase poezii si scrisori de dragoste.

A debutat in Convorbiri literare (1912). Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din acelasi an colaboreraza la Flacara lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din tara zimbrului si alte poezii (1918). Zahei Orbul este singurul ro­man scris de Vasile Voiculescu (1970). Este povestea unui barbat tanar, sincer, simplu, bun la suflet si puternic („un fel de Schwart­ze­negger al inceputului de secol douazeci”, cum il numeste Alex. Ste­fa­nescu).

 

Gina Zaharia, Paul Negoita, Marin Ifrim si altiiA scris sute de pagini de proza fantastica, desi era limpede ca, in plina ideologie comunista, acest gen literar nu ar fi putut vedea lumina tiparului. Scrie, de asemenea, intr-un zbor spiritual de mare inaltime, „Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare”.

In 1946, sotia sa, Maria, moare pe neasteptate, ceea ce declanseaza in Voiculescu o profunda criza de cons­tiinta. Se inchide intr-o existenta as­cetica, albeste, nu isi mai tunde pa­rul, nici barba, se dedica meditatiei si scri­sului, capata o infatisare de schiv­nic.

Multi intelectuali ai vremii, pentru a rezista, au format gruparea spiri­tu­a­la „Rugul Aprins” (initiata de San­du Tudor la Manastirea Antim), ca­re­ia i se alatura si Vasile Voiculescu. Pentru asta a platit insa cu patru ani de temnita grea in inchisorile comuniste (1958 – 1962), fiind condamnat dintr-o eroare judiciara, alaturi de alti membri sau colaboratori ai „Rugului Aprins” (Sandu Tudor, Sofian Boghiu, Dumitru Staniloae, Benedict Ghius, Alexandru Mironescu, Adrian Fageteanu, Roman Braga si altii).

A fost incarcerat la Ji­l­ava, apoi la Aiud. In inchisoare s-a imbolnavit de cancer si a murit doborat de boala in noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, in locuinta sa din Bucuresti. A lasat in urma sa o opera literara de mare rafinament artistic, din care fac parte si „Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare …”.

Vorbind despre personalitatea poetului, care i-a fost coleg de suferinta in lagarele comuniste, Parintele Justin Parvu remarca: „Daca nu ar fi fost Radu Gyr, Vasile Voiculescu si chiar Nichifor Crainic prin viata si «scrierile» lor care au vazut hartia abia dupa eliberarea din temnita, foarte mult s-ar fi descurajat tinerii intemnitati si ar fi fost multe caderi.”

Bolnav de tuberculoza la coloana verte­brala, iese din inchisoare la 78 de ani si dupa chinuri groaznice, moare peste un an. „Stiu si-o voiesc; aceasta mi-e ultima viata…/ Nu mai renasc de-acuma, caci iata, te-am gasit./ Deschizi eternitatea: in pacea ei mareata/ Se-ncheie ratacirea-mi, c-un glorios sfarsit…” In 1993, Academia Romana l-a desemnat pe Vasile Voiculescu membru post-mortem.

GALERIE FOTO:

 


Adaugati un comentariu


 

*