Farmacistul buzoian Răzvan Prisada reprezintă România la Bruxelles

7 noiembrie 2018 | 5 comentarii |

Președintele Colegiului Farmaciștilor din Buzău va coordona Grupul de lucru pentru Produse farmaceutice și Dispozitive Medicale al Consiliului Uniunii Europene  pe perioada în care România va deține președinția Consiliului.

 

Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană pregătește, la Bruxelles, preluarea Președinției rotative a Consiliului UE, la 1 ianuarie 2019, chiar dacă atmosfera politică din țară este una tensionată și există suspiciuni că această oportunitate ar putea fi amânată pentru țara noastră.

Cel puțin pe domeniul medical, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, susține că România este pregătită și va face „o figură frumoasă şi merităm să preluăm Preşedinţia. Nu înţeleg de ce se încearcă să se pună piedici. Nu cred că e cazul. România este pregătită şi trebuie să fim mândri de asta şi cred că ar trebui cu toţi să punem umărul şi să facem ca asta să fie bine”, apreciind că sistemul medical românesc a făcut şi face progrese, acordându-i nota 7,8 (la preluarea mandatului, acorda nota 6 – 6,5).

Așadar, în speranța că lucrurile vor evolua pozitiv pentru România, ne pregătim să demonstrăm că suntem în stare să gestionăm problemele cu care se confruntă Europa, că avem specialiști capabili să contribuie la asigurarea continuității și avansării lucrărilor UE în privind legislația și cooperarea dintre statele membre, să reprezinte Consiliul în relațiile cu celelalte instituții ale UE, în special cu Comisia și cu Parlamentul European.

 

Până la 1 ianuarie 2019, România acționează ca o „Președinție din umbră, lucrând alături de Austria, pentru a putea prelua, din mers, procesele de negociere derulate la nivel comunitar.

În acest context, as. univ. farm. dr. Răzvan Prisada, președintele Colegiului Farmaciștilor Buzău și vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România a fost desemnat președinte al Grupului de lucru de Produse Farmaceutice și Dispozitive Medicale al Consiliului Uniunii Europene, pe perioada în care România va deține președinția Consiliului.

În aceste grupuri sunt pregătite și negociate texte de lege, directive sau regulamente pe domenii, ce vor fi adoptate în Consiliul European și vor fi aplicate ulterior de toate statele membre. Grupurile  sunt constitutite din delegații ale tuturor statelor membre, la nivel de atașați diplomatici și experți. În ceea ce mă privește, am fost desemnat președinte al Grupului de lucru pentru Produse farmaceutice și Dispozitive Medicale al Consiliului, împreună cu prof. univ. dr. Anca Buzoianu, decanul Facultății de Medicină din Cluj (vicepreședinte) și dr. Vlad Negulescu, șeful Unității de HTA (evaluarea tehnologiilor medicale) din cadrul ANMDM, expertul nostru pe dosar. Vom colabora și cu Grupul pe domeniul Sănătate Publică, coordonat de Ștefan Staicu, diplomat, în cadrul căruia eu voi avea calitatea de expert”, a precizat Răzvan Prisada pentru SănătateaBuzoiană.ro.

 

Farmacistul buzoian a explicat că principalele obiective ale acestui grup de lucru din cadrul Consiliului se vor concentra pe diminuarea birocrației și creșterea accesibilității tuturor pacienților, din toate statele membre UE, la toate terapiile inovatoare. La ora actuală, Răzvan Prisada consideră că Germania are unul dintre cele mai eficiente sisteme din acest punct de vedere, dar trebuie avut în vedere că are și unul dintre cele mai eficiente sisteme economice din Europa. „Va fi un volum mare de muncă, din punct de vedere tehnic și politic, pentru că va fi greu de armonizat cu posibilitățile financiare ale tuturor statelor membre. Rolul nostru este de a obține, în final, un text de lege de «compromis» între cele 28 de țări, dar și să ținem cont de interesul național”, a detaliat farmacisul buzoian.

Pe domeniul Sănătății, România și-a stabilit, pentru perioada în care va deține Președinția Consiliului, cinci domenii prioritatare: accesul pacienților la medicamente inovatoare, e-health, vaccinarea, rezistența antimicrobiană și mobilitatea pacienților. „Toate aceste domenii trebuie susținute și promovate și vor reprezenta o datorie pe care o avem de dus la îndeplinire în perioada în care vom fi la Bruxelles, pe lângă dosarul de lucru de interes general”, a mai spus Prisada. Textul elaborat de Grupul de Lucru urmează să fie aprobat de Consiliu și agreat de Comisia Europeană care, la rândul său îl va aproba, după care se organizează trialogul Consiliu – Comisie – Parlament European și se ajunge la forma finală, ce va fi votată și va deveni text de lege, pentru toate statele membre.

 

Răzvan Prisada

Răzvan Prisada consideră că „dacă vrem ca România să conteze cu adevărat în Europa este necesar să gândim pozitiv și să fim optimiști, să demonstrăm că se poate”, chiar dacă rolul experților din toate grupurile de lucru va fi unul destul de dificil, în contextul în care vom deține Președinția Consiliului Europei într-o perioadă marcată de momentul în care Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană, vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019 și se va stabili Cadrul financiar multi-anual post 2020.

Farmacistul buzoian consideră însă că se pot face multe lucruri bune cu această ocazie și că acestea vor aduce schimbări în bine și la nivel național. „Suntem, majoritatea experților trimiși la Bruxelles, la vârsta la care putem fi atât creativi cât și productivi. Avem, majoritatea, între 35-40 de ani, avem ocazia să demonstrăm că «se poate», că experiența acumultă în ultimii ani în negocierile pe care majoritatea le-am avut cu autoritățile din România poate fi valorificată la nivel european. Sperăm să facem față cu bine, chiar dacă va fi o în care se vor face, probabil, mai multe modificări de proceduri ca de obicei. Sprijinul pe care îl vom primi de la experții Secretariatului General al Consiliului ne va fi cu siguranță de folos”, mai spune Răzvan Prisada.

 

La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România va avea ocazia, pentru prima dată, să dețină Președinției Consiliului UE și de a-și impune viziunea asupra dezbaterilor strategice privind viitorul proiectului european, de a contribui în mod direct la procesul de consolidare a acestuia și de a promova pe agenda europeană unele dosare pe care țara noastră le consideră importante. „Președinția Consiliului ne oferă posibilitatea, pe toate domeniile, să aducem în discuție și să promovăm temele interne importante, de mare urgență. De aceea există o echipă de peste 100 de experți, pe toate domeniile, care va lucra în grupuri”, punctează as. univ. dr. farm. Răzvan Prisada, președintele Grupului de lucru pentru Produse farmaceutice și Dispozitive Medicale al Consiliului UE, pe perioada în care România va deține președinția Consiliului.

Potrivit regulamentului UE, țara care deține Președinția Consiliului Europei conduce reuniunile din cadrul formațiunilor Consiliului (cu excepția Consiliului Afacerilor Externe) și al grupurilor de pregătire ale Consiliului, care includ comitete permanente (precum Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper) și grupurile de lucru) și comitete care se ocupă de probleme foarte precise. Totodată se asigură că discuțiile se derulează în mod corespunzător și că sunt corect aplicate Regulamentul de procedură și metodele de lucru ale Consiliului și organizează de asemenea diferite reuniuni formale și informale la Bruxelles și în țara care asigură Președinția, prin rotație.

Mandatul României la Președinția rotativă a Consiliului este între 1 ianuarie – 30 iunie 2019, dar experții își vor continua activitatea până în august 2019, pentru a ajuta la predarea ștafetei către Finlanda.

 

 



Comentarii (5)

  1. Roxana Ștefania Stroe spune:

    Razvan, ne mandrim cu tine! Succes in toate!

  2. Dr Dr C C POPESCU spune:

    Problemele de gestionat sunt majore, nu se pot rezolva in 6 luni, unele nici intr-o viata de om…
    Cel mai grav este ca se inmultesc pe zi ce trece… unele state saracesc pe zi ce trece, ar vrea sa plece, dar nu le lasa sistemul…
    Dorim succes la Bruxelles, ai nevoie de cel putin 5 limbi straine pentru a fi indepndent de traduceri… si la propriu si la figurat, o alta lume decat o stim noi, intr-o institutie mamut cu 45000 oameni angajati la stat… de stat!

  3. Carmen Sarbu spune:

    FELICITARI!!!!!!

  4. Clarisa Toader spune:

    Felicitari, d-le Prisada!

  5. Alina Musat spune:

    Felicitari, Razvan Prisada!

Adaugati un comentariu


 

*