Federația Sanitas a avut noi negocieri cu miniștrii Sănătății și Muncii

8 februarie 2024 | 0 comentarii |

În timp ce cu ministrul Muncii s-a stabilit ca până la sfârșitul acestei luni să fie elaborat actul normativ privind creșterile salariale cu 20% începând cu 1 martie 2024, cu ministrul Sănătății s-au stabilit termenele și comisiile de negociere a anexelor la Contractul colectiv de muncă.

 

Federația Sanitas transmite că, în cursul unei întâlniri de lucru a membrilor Biroului Operativ cu ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, alături de Elena Ispas – director Departamentul de Salarizare al Ministerului Muncii și Eduard Corjescu – directorul Departamentului Juridic, care a avut loc în cursul zilei de joi, discuțiile s-au axat pe crearea mecanismului direct de consultare în vederea punerii în practică a angajamentului Guvernului României de creștere a salariilor de bază cu 20% pe parcursul anului 2024 pentru personalul din sectorul de Asistență Socială.

Potrivit Sanitas, ministrul a dispuscalcularea impactului în cel mai scurt timp posibil astfel încât actul normativ care urmează să reglementeze aceste creșteri începând cu 1 martie 2024 să poată fi elaborat până la sfârșitul acestei luni”.

 

Reprezentanții Federației Sanitas reclamă însă faptul căse tergiversează de prea multă vreme demararea negocierilor propriu-zise ale Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă Asistență Socială în ciuda faptului că se convenise de mai bine de 8 luni asupra acestui lucru”. „Am avertizat că în lipsa acestuia, Federația Sanitas va iniția declanșarea conflictului colectiv de muncă la nivel de sector. Luând legătura cu Direcția de Dialog Social s-a dispus invitarea de urgență a părților îndreptățite să negocieze CCM la nivel de sector, Doamna Ministru exprimându-și dorința de a finaliza acest demers. Rămânem în contact și vă vom ține la curent cu evoluția lucrurilor” – informează liderii federației.

În ceea ce privește creșterea salarială prevăzută de OUG 115/2023, reprezentanții Sanitas au transmis anterior, că salariații din Sănătate o vor primi, luna aceasta, iar „marți, 6 februarie, casele de sănătate județene au solicitat, deja, spitalelor, date despre sumele necesare acordării creșterilor salariale, au precizat reprezentanții sindicali într-un comunicat.

 

Tot joi, reprezentanții Federației Sanitas s-au întâlnit cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ca urmare a Notificării înregistrate de Federație, în data de 1 februarie.

Potrivit Sanitas, la întâlnirea de la Ministerul Sănătății au participat membri ai Biroului Operativ SANITAS și reprezentanți ai celeilalte federații reprezentative – Solidaritatea Sanitară, iar din partea Ministerului Sănătății au fost prezenți ministrul Alexandru Rafila, secretarul de stat în MS Tiberiu Brădățan și echipa tehnică a ministerului.

„La această primă întâlnire organizată ca urmare a Notificării privind existența premiselor declanșării conflictului colectiv de muncă, s-au stabilit termenele și comisiile de negociere a anexelor la Contractul colectiv de muncă de la nivelul sectorului de negociere SĂNĂTATE, anexe care aveau ca termen de negociere 3 luni de la înregistrarea CCM”, a informat federația Sanitas.

 


Adaugati un comentariu


 

*