În Ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele dăruiesc sănătate și iubire, iar IA spune poveștile românilor de mii de ani

Credințele populare ne spun că după această zi, plantele de leac își pierd din putere, iar oamenii care nu sărbătoresc Sânzienele riscă să se îmbolnăvească. Buzoienii sărbătoresc IA la Galeriile de Artă din Buzău, la Muzeul „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat și la Muzeul „Timpul Omului” din Ținutul Buzăului”.

 

Creștinii ortodocși celebrează în fiecare an, la 24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, prima mare sărbătoare creștină după Rusalii, cunoscută în popor și ca Sânzienele sau Drăgaica, urmată de Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, o altă sărbătoare de vară cu mare însemnănate pentru creștinii ortodocși. Și tot în ceastă zi, românii celebrează Ziua Universală a Iei…

Românii cred că ziua de Sânziene este înnobilată cu solstiţiul de vară, sărbătoarea soarelui care ajunge la apogeu, consfințind maturizarea timpului, care are loc în jurul datei de 21 iunie. Este una dintre cele mai îndrăgite sărbători câmpeneşti și marchează mijlocul verii agrare, de aceea, în unele locuri i se mai spune şi „Cap de vară”.

„În noaptea Sfântului Ion de vară Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jigăniile și paserile. Le dă și lumina înțelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască întocmai așa cum grăiesc oamenii. Oriunde s-ar afla toate se strâng în sobor și stau la sfat. Și când se aude zvon în poiană, toate sălbătăciunile se bulucesc și așteaptă numai semn de sus, ca să le vină grai omenesc și să deschidă soborul zicând: «Domnul Dumnezeu să fie binecuvântat, căci ne dă un ceas de pace și înțelegere, cum nu-l au oamenii. Domnul să fie binecuvântat!», au mormăit fiecare cu viersul său” – Mihail Sodoveanu – „Nopțile de sânziene”.

 

Asociate în calendarul creştin ortodox sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Sunt considerate personaje mitice nocturne, care apar pe câmpuri în noaptea de 23 spre 24 iunie, de aceea sărbătoarea este una a iubirii, a fertilității și a sănătății. Potrivit credinţei populare, Sânzienele sunt zâne bune care dau rod pământului, dar sunt surori cu Ielele – zâne rele, care-i pedepsesc pe cei care nu respectă sărbătoarea Sânzienelor. Se spune că în noaptea de Sânziene, cerurile se deschid, iar zânele încep să cânte şi să danseze în cete de câte 3, 5, 7 ori 9 și uneori 12.

Cel mai probabil, denumirea sărbătorii provine de la zeiţa silvestră Santa Diana, dar Sânzienelor li se mai spune Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele, Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domniţe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului etc. în funcţie de regiune. Se spune că se hrănesc cu flori și beau apă din izvoare, unde se întâlnesc și se scaldă și petrec, cu cântec și joc, iar glasul lor e așa de duios, că nu se poate asemana cu nici o cântare de ființă omenească.

 

Nefericit este însă cel care le întrerupe dansul și le strică plăcerea. Sânzienele, dacă sunt nesocotite îi pocesc pe oameni, le rup oasele și le fură graiul, le iau mințile și îi lasă să zacă în boală, fără putință de vindecare.

Se mai spune că bărbații care ies la plimbare în Noaptea de Sânziene au parte de magie, dar și de lucruri ciudate, mai ales dacă au gânduri necurate. Bătrânii spun că cei care se întâlneau noaptea de Sânziene cu Ielele și nu rezistau tentației de a le privi, rămâneau muți sau paralizați… De aici și zicala „Nu umbla noaptea pe drum și nu te uita peste umăr, pentru că Ielele te pot face din om, neom”.  Bătrânii au făcut chiar și descâtece împotriva lor. Unul dintre acestea, cules de Lazăr Șăineanu din zona Buzăului, le descrie astfel: „Nouă sfinte Șoimănele,/ Cu nouă lopățele,/ Cu nouă măturele,/ La răsarit au plecat./ Cu (cutare) s-a-ntâlnit./ Pe el l-a întâmpinat,/ Pe loc l-au săgetat,/ Cu rochii împodobite,/ Cu salbe de galbeni gătite,/ Cu rochiile rotate,/ Cu iile râurate,/ Cu salbele pe piept lăsate./ De la apus s-au ridicat,/ Vărsături,  Trecături,/ Amețeală, Fierbințeală,/ În trup i-au lasat…”

 

Noaptea de Sânziene este magică, se crede că aceste zâne „deschid cerurile”, iar lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană şi de aceea au loc anumite practici de pomenire a morţilor – Moşii de Sânziene, când se curăță mormintele, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir. Pentru a alunga spiritele rele, oamenii aprind focuri, peste care aruncă substanţe puternic mirositoare, apoi cântă din bucium şi fac gălăgie, scot strigăte în jurul lor, pentru a alunga spiritele rele.

Sărbătoarea a fost dintotdeauna aşteptată cu nerăbdare de fetele tinere care, fie strângeau flori de sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea dinainte, pentru a-şi visa ursitul, fie îşi făceau cununi din aceste flori, pe care le lăsau în noaptea respectivă în grădină. Dacă le găseau dimineaţa pline de rouă, era semn sigur de măritiş.

Din flori de sânziene şi din spice de grâu, fetele tinere împletesc cununi, pe care le poartă pe cap în ceremonialul numit Jocul Drăgaicei, reprezentând zeiţa agrară. Cununile sunt păstrate până în anul următor, agăţate la uşa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porţilor, la pietrele de hotar şi pe crucile mormintelor, cu semnificaţia de a apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice, de stihiile naturii: grindină, inundaţie, furtună etc.

Serbarea Sânzienelor sau a Drăgaicelor este denumită în limbaj popular şi „Amuţitul Cucului”, pentru că se spune că această pasăre migratoare, care începe a cânta la finalul lunii martie, vestind echinocţiul de primăvară, se opreşte brusc din cântat la sfârşitul lunii iunie, la solstiţiului de vară, moment ce marchează cea mai lungă zi a anului.

 

Ziua de Sânziene este și Sărbătoarea Drăgăicii. Pe vremuri, de Drăgaică se organizau bâlciuri adevărate, iar comediile (mai ales cele cu lanțuri) se roteau într-un cerc magic, din ce în ce mai rapid, la fel ca-n dansul Ciuleandra sau Călușul. Fetele și flăcăii se prindeau într-o înlănțuire, sus, parcă plutind în timp și rostindu-și vorbe de „drag”, auzite doar de cei care și le spuneau… Nu de puține ori, după Drăgaică se încheiau logodne, care toamna se consfințeau prin cununii.

Mișunau prin bâlci circarii și saltimbancii, care mai de care cu numere mai spectaculoase, mai atractive și mai incredibile, care te îmbiau să trăiești câteva clipe într-o lume magică, doar de ei stăpânită. Tot felul de suvenituri realizate manual, care se puteau cumpăra doar cu această ocazie, erau la mare căutare și erau unicat, nu ca în zilele noastre, cand Bâlciul e plin de kitsch-uri pe care le găsești tot anul, în orice bazar…

În Ziua Drăgăicii, cele mai fumoase fete, îmbrăcate în costum popular și cu coronițe din flori de sânziene pe cap, defilau prin fața spectatorilor ca într-o paradă a modei, iar cea mai frumoasă era aleasă Dragaicuța anului, un fel de Misss a zilelor noastre, pe care apoi „se băteau” băieții s-o cucerească. Cucerit de frumusețea acesteor tradiții a fost și pictorul fracncez Auguste Raffet care a zugrăvit magistral portul popular românesc și obiceiurile Drăgăicii.

În zilele noastre, Drăgaica și-a pierdut din farmec, iar bâlciul de odinioară s-a transformat în talcioc și scenă de spectacole cu muzică de toate felurile…

 

Sânzienele sunt însă și plante de leac, despre care se spune că au fost „zămislite” de Sfânta Vineri, care a transformat în această floare o fată frumoasă și bună din Bucovina, care se ruga la Dumnezeu să îmbuneze inimile oamenilor care o alungau pentru că era prea săracă.

Florile de sânziene și planta întreagă recoltată în timpul înfloririi sunt folosite de mii de ani în medicina tradițională în tratamentul bolilor de ficat, a reumatismului, bolilor tiroidiene, renale și nervoase, pentru efectele lor benefice, iar roua de pe plante culeasă la Sânziene se spune că vindecă durerile de ochi. Plantele se puneau în scăldătorile copiilor debili, iar fierte în apă cu lapte se foloseau contra erizipelului. Plămădite în rachiu se luau contra colicilor abdominale, iar zeama de sânziene pisate se folosea contra frigurilor.

Sanziana este printre puținele erbacee la care structura chimică nu justifică decât într-o mică măsură acțiunile terapeutice observate experimental, dar fitoterapeuții ne spun că substanțele active din compoziția lor le conferă calități terapeutice deosebite: iridoidele – au acțiune antiinflamatoare, analgezică și sedativă, flavonoidele – acțiuni diuretice și antiinflamatoare, taninurile – acțiune cicatrizantă. Pe lângă acestea, plantele conțin acid citric, minerale și enzime care cresc imunitatea organismului. Sunt folosite, de asemenea, în loc de cheag pentru lapte, căruia nu îi imprimă un miros caracteristic, sau ca surogat de cafea obținut din fructele și rădăcinile de sânziene galbene cu miros și gust de cafea, care pot înlocui cicoarea.

Buchetele  și cununile inflorite, puse la ferestre și pe acoperișul caselor, se spune că aduc noroc, iar băile de sânziene se spune că înfrumusețază pielea și au o aromă dumnezeiască.

 

Tot astăzi, românii sărbătoresc Ziua Universală a Iei – piesa „de rezistență” a costumului popular românesc, care în același timp subliniază ideea de feminitate, întrucât termenul „ie” este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești. Redescoperită permanent, reinvestită cu semnificații, ia a stârnit întotdeauna fascinație. Nu întâmplător, Henri Matisse a reprodus ia în cunoscuta pictură „La blouse roumaine”, iar Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion au surprins frumusețea și varietatea cămășii populare feminine în tablourile lor.

Ziua Universală a Iei a debutat la iniţiativa comunităţii online „La Blouse Roumaine” și a fost preluată cu succes de comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe, din 48 de ţări.

În acest context, Institutul Cultural Român organizează, în fiecare an, un exercițiu amplu de recuperare a iei în spațiile culturale în care își are reprezentanțele și în comunitățile românești, având drept miză familiarizarea publicului internațional cu ia tradițională și cu multiplele interpretări actuale ale acesteia.

 

Ia este, de fapt o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă din fir de bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii pe piept, la mâneci și la gât. Este un tip de cămașă scurtă, până la talie, iar tehnica decorării ei s-a transmis din generație în generație, conservând tradiția.

Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziția decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau „ie cu stele”. Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată, prin repetarea acelorași modele existente pe mâneci. Iile brodate cu „spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două-trei nuanțe cromatice, dar se broda și cu o singură culoare, de obicei negru.

În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică și croiul pieselor de port românesc – țesute, croite și brodate în casă – au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, costumul popular fiind purtat cu mândrie în diferite momente ale existenței personale sau ale unor repere importante pentru istoria României.

 

La Buzău, IA este bine conservată, promovată și transmisă viitoarelor generații de câțiva învățători inimoși din zona de munte, cum sunt soții Zota de la Mânzălești, și de apreciați meșteri populari, între care unii sunt TEZAURE UMANE VII desemnați de UNESCO și promovează portul popular românesc în țară și în străinătate.

Cel mai activ Tezaur Viu al Buzăului este Amelia Papazissu. Are numeroși învățăcei și participă, neobosită, la fiecare târg tradițional, promovând IA românească și portul tradițional din zona Buzăului.

Prima care a „ieșit din tipare” și a reușit să promoveze portul popular românesc pe toate continentele a fost regretata Adela Petre, cunoscută pe tot globul pentru renumitele ei țesături din păr de capră, la fel ca glob-toterr-ul Dumitru Dan, pentru opinci. Un alt Tezaur viu este Mircea Micu, din Sărulești, care meșterește instrumente tradiționale – cimpoi și bucium, iar un promotor la fel de apreciat este Diana Toma, care prin expozițiile sale de costume populare românești a reușit să arate lumii cât de frumos și de autentic este portul popular românesc…

 

De Ziua Universală a Iei, iubitorilor de frumos și tradiții din Buzău li s-a oferit expoziția „Cămașa cu altiță” de la Galeriile de Artă din municipiu, unde iile și fotografiile realizate de cei mai experimentați păstrători ai tradiției transmise din generație în generație spun câte o poveste despre fete de măritat și iubiri trainice, despre nunți, botezuri și horele din satul de altădat. Cele mai frumoase ii din colecțiile Ameliei Papazissu, Cristinei Delciza Mareș, Marianei Trif, Ceciliei Petrescu, Elenei Moroianu, Anișoarei Brebeanu, Marianei Bălălău și Asociației Tradiții pentru Viitor întâmpină iubitorii de frumos și îi duce în lumea poveștilor autentice.

Iar fusul toarce și răsucește lâna pe care-o dăruiește războiului de țesut pentru a împleti noi povești. Împreună deapănă amintiri despre câte și mai câte s-au auzit și s-au povestit de sute de ani încoace și s-au transmis din generație în generație. „Sărbătorim IA cu dragoste și respect pentru tezaurul moștenit de la străbuni, pentru iubitorii de tradiții, de artă populară autentică. Merită să admirați aceste comori buzoiene”, spune Amelia Papazissu, Tezaur Uman Viu al Buzăului și neobosită păstrătoare și promotoare a tradițiilor buzoiene.

 

Mândra Ie românească de pe meleaguri buzoiene este cinstită cum se cuvine și la „Muzeul Timpul Omului” de la Mânzălești, unde „Ținutul Buzăului” oferă turiștilor o bogată colecție de obiecte și artă populară, prin care spune povestea Omului și a Pământului din perspectiva Timpului.

Iar pentru că această perioadă este dedicată Zilei Internationale a IEI românești, muzeul de la Mânzălești găzduiește și o parte din iile a două colecționare din comună: Didina Rotaru și Elena Manea, care și-au „deschis cu drag generoasa ladă de zestre plină cu adevărate comori adunate și păstrate cu sfințenie din moși strămoși: camăși, ștergare, batiste, fețe de masă, fote, poale, bete, o rochie de mireasă țesută și brodată acasă și multe altele!”, spune Cecilia Petrescu, custode al Muzeului „Timpul Omului” / The Time of Man Museum.

 

Și la Muzeul „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, Ia românească spune o poveste. „Ia este ea însăși o poveste, o sursă de inspirație, de la Henri Matisse la pictorii contemporani”, spune Amelia Papazissu, care și-a oferit câteva piese din colecție, muzeului râmnicean. „Povestea iei este povestea poporului român creator, povestea de azi a oamenilor iubitori de neam și țară! Un act de respect și mândrie pentru tezaurul moștenit de la strabuni!”, mai spune tezaurul buzoian.

De Ziua Universală a Iei, purtătoarele de ie au putut vizita gratuit Expoziția „Ii de poveste”, realizată de Muzeul „Octavian Moșescu” în colaborare cu Muzeul „Timpul Omului” de la Mânzălești. „Fiecare ie, indiferent de zona etnografică de care aparține, spune o poveste. Pe lângp povestea cusută, exprimată de simbolurile motivelor cusute de creatoare, există și acele povești adevărate ce se transmit din generație în generație de la o persoană la alta și care se construiesc în jurul celei care creează sau poartă ia. Va așteptăm să aflați minunatele povești ale iilor!”, este invitația lansată de etnografa râmniceană Roxana Vișan. O idee minunată de a petrece frumos acest weekend!

 

Și pentru că de Ziua Iei și Sânzienele înseamnă tradiții și cultură, astăzi, la Galeriile de Artă, pe lângă evenimentul dedicat firesc Iei românești și Drăgăicii, s-a vorbit și despre cartea veche românească și despre oameni care au marcat cultura română, iar la la Sala Mare a Consiliului Județean au debutat lucrările celei de-a IV-a Conferințe ASCIOR, un eveniment cultural-creștin special, care sub genericul „Uniți în credință pentru viitor” promovează valorile autentice.

Nume de referință ale culturii, credinței și tradițiilor românești de pe cele două maluri ale Prutului oferă buzoienilor, timp de trei zile, pe 24, 25 și 26 iunie, un „regal cultural și creștin”, cum l-a numit Amelia Papazissu, care spune că „astăzi este despre români adevărați, dedicați valorilor autentice creștine și culturale românești! Binecuvânteaza Doamne România autentică!”.

 

Amintim, eshaustiv, câteva dintre numele care vor vorbi despre credință, tradiții și cultura română, pentru a vă stârni curiozitatea și interesul: pr. prof. dr. Mihail Milea, acad. Mihai Cinpoi, prof. univ. dr. Gheorghe Holbea, Amelia Papazisu, prof. dr. Doina Ciobanu, dipl. George Călin, etnolog Vasile Bele, antolog Mirela Minuța Alexa, prof. univ. dr. Gheorghe Șerbănescu, prof. dr. Eugen Marius Constantinescu, cercetător dr. Felicia Milian, istoric dr. Elsa Stravo…

Sunt multe nume cunoscute sau mai puțin cunoscute de scriitori locali, naționali și de peste hotare, artiști plastici, artiști și grupuri folclorice care vor împărtăși cu publicul tot ce știu ei mai bine, pe care vă invităm să le descoperiți singuri și să vă lăsați purtați de vrajă, de mister și de frumos, peste timp.

Și, desigur, Ia românească stă la loc de cinste pe aproape toți participanții la eveniment. Și își deapănă singură povestea…