Soluție de avarie pentru reducerea deficitului de specialiști în spitale

23 iunie 2022 | 0 comentarii |

Medicii rezidenți care nu s-au prezentat la examenul de specialist vor putea fi angajați în spitalele publice, iar rezidenții detașați pe perioada pandemiei nu vor fi afectați de întreruperea modului de pregătire în susținerea examenului de specialist.

 

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat joi, 23 iunie 2022, proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind unele măsuri din domeniul sănătății, prin care se dorește reducerea deficitului de personal medical în spitalele publice și menținerea în sistemul medical a rezidenților implicați în gestionarea pandemiei de COVID-19, anunță Ministerul Sănătății, printr-un comunicat.

Conform actului normativ, medicii rezidenți care nu s-au prezentat la examenul de specialist pot fi încadrați cu contract individual de muncă pe durată determinată de maxim un an de la finalizarea stagiului de pregătire, în funcția de medic. Salarizarea va fi corespunzătoare ultimului an de pregătire. Acești medici rezidenți pot fi încadrați în unități sanitare publice care înregistrează deficit de personal și pot profesa sub îndrumarea unui medic cu drept de liberă practică în specialitatea respectivă.

 

Actul normativ clarifică și situația rezidenților care pe perioada stării de urgență/stării de alertă ca efect al pandemiei COVID-19 au fost detașați în alte unități sanitare și au întrerupt modulele de pregătire în care se aflau la momentul respectiv. Aceștia sunt considerați, în perioada respectivă, în stagiul de bază în specialitatea în care au fost confirmați prin ordin al ministrului sănătății.

Pentru a nu afecta drepturile ce se cuvin acestor categorii profesionale, în sensul în care să nu li se permită accesul pentru susținerea examenului de specialist și ulterior să nu poată obține dreptul de liberă practică în specialitatea pentru care s-au pregătit, din motive ce nu le pot fi imputate”, a fost introdusă procedura de modificare/adaptare a curriculum-ului de pregătire până la finalizarea duratei de pregătire. „Acestor persoane li se va permite accesul pentru susținerea examenului de specialist și, ulterior, obținerea dreptului de liberă practică în specialitate”, precizează MS.

 

Pentru creșterea calității pregătirii rezidenților de la domeniul medicină dentară și domeniul farmacie s-a corelat numărul de rezidenți cu numărul de profesori/îndrumători de formare, conform datelor furnizate de Universitățile de Medicină și Farmacie și a facultăților de profil.

Sunt clarificate și situațiile privind schimbarea specialității pentru rezidenții pe loc care, din motive obiective, nu pot efectua specialitatea aleasă în urma concursului de rezidențiat.

Actul normativ prevede și reglementarea separată a modalității de susținere a examenului de specialist în specialitățile de anestezie și terapie intensivă și medicină de urgență. Examenul se organizează potrivit metodologiei specifice aprobată prin Ordin al ministrului Sănătății.

De asemenea, va fi introdus formatul electronic al Caietului de monitorizare a pregătirii în rezidențiat, măsură care urmărește creșterea capacității de urmărire a pregătirii rezidenților și a gradului de digitalizare.


Adaugati un comentariu


 

*